
8 cărți care mi-au plăcut în 2017
Bună, draga mea!
De când am acest blog, am descoperit că îmi place să și citesc, așa că am început să citesc mai mult decât am citit în anii de liceu. Mă bucur când mai adaug o carte în biblioteca mea și uneori mă mir și eu de numărul lor – pe unele le-am citit mai repede, căci m-au atras repejor, iar pe altele mai rar. Pe unele le-am îndrăgit foarte mult și le-am recomandat și eu mai departe, într-un articol pe care l-am publicat anul trecut – 10 cărți pe care ți le recomand. M-am bucurat să regăsesc în comentarii și alte fete care au citit câteva din recomandările mele și sper ca nici anul acesta să nu fie o excepție.
Din păcate nu am citit prea mult, însă iată 8 cărți care mi-au plăcut în 2017. Le voi menționa în funcție de cum le-am citit, așadar nu este chiar un top al acestora, căci mi-ar fi greu să fac asta.
Este continuarea cărții Înainte să te cunosc care mi-a plăcut tare mult. Partea a doua nu a fost cum m-aș fi așteptat eu, pentru că am avut parte de o surpriză mare. O adolescentă de care nu știe nimeni, pe care o descoperim acum și care îi va schimba viața Louisei. Ea are legătură cu Will, cel pentru care Louisa începuse să lucreze înainte ca acesta să decidă să moară. După 18 luni de la moartea lui Will, în viața Louisei apare Sam și este interesant modul în care ei se cunosc și cum continuă povestea dintre ei, despre care am scris în acest articol.
Încă de când am vizionat prima dată filmul (în care joacă Gerard Buttler) mi-a plăcut și când am aflat de carte, mi-am dorit foarte mult să o citesc. Nu mi-a înșelat așteptările, ba chiar am descoperit o poveste de dragoste incredibil de frumoasă și emoționantă, care poate dura și după moarte. Cartea mi se pare mult mai bună și merită citită, dacă îți plac poveștile de dragoste. Poți citi părerea mea despre ea în acest articol.
Faptul că îmi plac poveștile celor din Orient nu mai este nici un secret și nici o noutate și deși această poveste este una tristă, mi-a plăcut tare mult. Îmi place cum scrie Khaled, iar această carte este pe primul loc din cele 3 scrise de el, cel puțin pentru mine. Recitind recenzia făcută pe blog, mi-am amintit ce am simțit în momentul în care am văzut încă o dată că fetele sunt obligate să se căsătorească la vârste extrem de fragede, împotriva voinței lor, evident. Și m-a uimit că în final Mariam se conformează, însă nu este tratată deloc cu respect, ba chiar primește bătaie că nu poate să aducă pe lume nici un copil. Apare Laila, o tânără care nu știe ce o așteaptă și care ajunge să fie a doua soție. Apar multe probleme, multe neînțelegeri, ba chiar copilul pe care îl poartă nu este al soțului ei, însă acesta nu știe. Un scop comun le aduce împreună pe cele două femei, luptând pentru a fi libere, pentru a nu mai fi bătute și batjocorite.
Deși povestea se împarte pe două planuri pe care le înțeleg adâncindu-mă în poveste, a fost o carte foarte frumoasă, emoționantă, tot de dragoste. Îmi place cum scrie Jojo Moyes și sper ca anul acesta să pun mâna și pe celalte cărți ale ei. Așa cum am povestit și în recenzia de pe blog, acțiunea începe în 2003 și ne-o prezintă pe Ellie Haworth și continuă cu anul 1960, unde ajungem să o cunoaștem pe Jennifer Stirling, o femeie care iubește un alt bărbat ce nu este soțul ei. Aflăm că cele două personaje principale au un subiect comun și cartea are un fir narativ foarte interesant.
A doua carte citită a scriitorului Hosseini și mi-a plăcut, deși a trezit anumite sentimente pe care nu credeam că le pot avea doar citind o carte. Și această carte beneficiază de o recenzie, însă pe scurt, este vorba de Amir și Hassan, doi prieteni buni. În realitate însă, Hassan este slujitorul lui Amir și locuiesc în aceeași casă. Adevărul este altul, dar nu am să îl dezvălui, bineînțeles. Incredibil este faptul că deși Amir este mereu ocrotit, iar Hassan o încasează în locul lui Amir de multe ori, acesta niciodată nu îl apără, în special în acea zi, când a pornit să îi aducă zmeul înalțat în Kabul, în care totul s-a schimbat între ei doi.
O lectură ușoară și plăcută, în care întâlnim 6 femei diferite, dar însărcinate, ce devin prietene. Se cunosc la niște cursuri de Lamaze și deși nu au multe în comun, ajung să comunice destul de des și să se ajute. Cartea are recenzie pe blog și am să spun din nou că poveștile lor sunt inspirate din viețile femeilor de rând și se pare că multe femei s-au regăsit în această carte. Vreau să mai citesc și alte titluri ale autoarei, pentru că presimt că o sa îmi placă.
Am primit întrebarea dacă mi-ar plăcea să citesc această carte, care nu este tipărită și am răspuns evident afirmativ, mai ales că era o provocare și o premieră să citesc de pe Kindle. O cunoaștem în această carte pe Ana, care își dă demisia de la locul de muncă și își dorește să plece departe de toată lumea. Alege Bora Bora, o destinație ideală pentru un cuplu, așa cum au spus și prietenele ei. Acolo îl cunoaște pe el, acel tip frumos, bine făcut, care te adoră din priviri, cu care petrece clipe de neuitat, dar de care se desparte prea repede, ajungând însă să se îndrăgostească. Însă acesta reapare în viața ei, când nimeni nu se aștepta, când își dorea să îl uite și când întâlnise un alt bărbat. Finalul este surprinzător, ba chiar povestea dintre ei m-a întristat.
Aș pune cartea asta în top 3 cele mai faine cărți citite din 2017! Îmi plac poveștile de dragoste dintre adolescenți, mai ales că în această poveste m-am regăsit și eu pe ici pe colo și tind să cred că contrastele se atrag, dar există o limită. Spun asta pentru că o descoperim pe Babi, tipa educată, care merge la un liceu de oameni bogați, care ascultă de părinți și din cuvântul cărora nu iese și pe Step, tipul șmecheraș, golănel, care crede că totul trebuie să fie cum vrea el. Babi se schimbă, iar dragostea este motivul pentru care părinții ei nu o mai recunosc. Aș putea să povestesc din nou cartea asta, dar deja beneficiază de o recenzie pe blog. Îți super-recomand și filmul (3 metros sobre el cielo), ba chiar și partea a doua (Tengo ganas de ti / Am nevoie de tine).
* Unele linkuri din articol sunt de afiliere, însă dacă le accesezi, nu vei plăti nimic în plus. Dimpotrivă, sunt un mod de mă susține pe mine și blogul meu.
Sunt curioasă dacă tu ai citit vreuna din aceste cărți și cum ți s-a părut. Iar dacă nu, pe care ai vrea să o treci pelista ta?
Mulțumesc pentru vizită și nu uita că orice părere contează! Te pup!
Pe Khaled Hosseini vreau să-l citesc de ceva vreme, poate îi vine rândul anul ăsta. 😀
Mi-a plăcut și mie „PS Te iubesc”, cred că prin 2016 am citit-o. Cele două cărți ale lui Jojo Moyes menționate pe mine nu m-au impresionat prea tare, au fost drăguțe, dar mi s-au părut cam telenovelistice, mai ales „După ce te-am pierdut”. Cel mai mult de autoare mi-a plăcut „Fata pe care ai lăsat-o în urmă”.
Cred ca o sa iti placa Hosseini! 🙂
Am si celelalte carti ale lui Jojo Moyes in wishlist si le voi bifa eu pe toate, cu siguranta!
Faine cartile. Cartile Ceceliei sunt si pe lista mea de ceva timp, am una in biblioteca si as mai avea 2 cel putin pe lista
De la Cecelia Ahern nu cred ca am prea multe pe lista mea, dar mai sunt sigur cel putin doua.
Pe 4 din ele le-am citit și eu, iar Hosseini se află printre autorii mei preferați îți recomand și “Și munții au ecou” e foarte bună.
Am citit-o si pe aceea, doar ca nu m-a impresionat atat de mult precum cele mentionate. Poate am sa o recitesc si cu alta ocazie! 🙂
Și eu am citit romanul Ceceliei Ahern, cred ca acum doi ani. Mi-a plăcut extrem de mult. Nu ma asteptam sa il îndrăgesc atât de mult.
Cat despre celelalte carti citite de tine, nu pot sa spun decat ca unele ma intriga. Poate voi ajunge si eu sa le adaug pe lista de lecturi. Momentan am cam multe.
Sunt curioasa care din aceste titluri te intriga cel mai mult 😀
Nu am citit nicio carte din cele prezentate de tine, probabil pentru ca eu prefer romanele politiste si cartile despre lifestyle. Super recomandari, mi-am notat si eu cateva!
Despre lifestyle ce recomandari ai putea sa-mi faci?
Mama…nu le-am citit însă ma atrage maxim ‘ P.S. Te iubesc’ ‘ Încă o dorința ‘ dar si Miercuri, respirăm…chiar ma tentează maxim mai ales ca am nascut de curând si ma intereseaza si experientele altor femei! Superbe cărțile citite!
Sigur o sa iti placa toate! Sunt frumoase povestile!
Te pup!
P.S Te Iubesc a fost o carte pe care am citit-o dintr-o bucata, mi-a placut atat de mult, mai ales ca pentru mine are si valoare sentimentala. De atunci mi-a deschis apetitul pentru restul cartilor Ceceliei Ahern 😀
Pe mine m-a impresionat si filmul, de aceea mi-am dorit mult sa citesc si cartea!
Care este mult mai frumoasa, oricum! 😀
Foarte interesante cărțile prezentate! Încă nu am apucat să citesc “P.S. Te iubesc”, dar am văzut filmul și a fost superb. Mi-a plăcut “Suflete pereche” de la Cecelia Ahern. Are un stil ușor, plăcut și amuzant acest autor cunoscut. La cât mai multe lecturi în 2018!
O sa iti placa si cartea, sigur!
Multumesc, asemenea si tie!
Doar una dintre cartile citite de tine a fost lecturata si de mine. Mai sunt cred ca doua care sigur le voi citit, restul inca nu m-au convins atat de tare… dar cine stie ce va fi 😉
Care este aceea?
`3 metri deasupra cerului` mi-am notat-o deja. Acum imi trec in lista de cumparaturi si `Cetatea celor a mie de sori` fiindca sunt si eu pasionata de Orient.
Daca iti place orientul, atunci trebuie sa citesti si cartile lui Parinoush Saniee, nu doar ale lui Khaled Hosseini!
Splendida cetate a celor o mie de sori – hmm, cartea asta o vreau si eu. 😀 Si mie-mi plac povestile din Orient, mai ai recomandari de astfel de carti?
In afara de Khaled Hosseini, iti recomand Parinoush Saniee – se afla in recomandarile de anul trecut acelea!
Mai am cateva pe wishlist, tot din aceeasi zona, sa zic asa! O sa le bifez sper si pe ele!
N-am citit nici una din cartile mentionate de tine. Mi-am notat si eu titlurile
Sper sa iti placa, daca vei reusi sa le citesti! 🙂
Nu am citit nicio carte din cele prezentate de tine, dar am pus ochii pe Inca o dorinta
Posibil sa iti placa “Inca o dorinta”! 🙂
P.S. Te iubesc, am vazut filmul. As vrea sa stiu daca ii este fidela cartea.
Captivante lecturi ai avut in 2017…
Eu spun ca o sa iti placa si cartea! Mi s-a parut foarte frumoasa si bine scrisa! Nu te pierzi in detalii inutile, urmeaza un anume fir narativ…e faina povestea!
Eu nu mai am timp să citesc. Mă așteaptă o carte de 2 ani și nu o mai termin… Mi-ar plăcea să citesc și eu Încă o dorință. 🙂
Wow…serios?! Ai incercat sa citesti 20 de pagini seara, inainte de culcare?
Frumoase ceste cartii prezentate de tine, eu am citit Cecilia Ahern, am imprumutat cartea de la o prietena.
Si ti-a placut povestea?
Prima carte citita de la Cecelia Ahern a fost “P.S. Te iubesc”. M-a cucerit instant modul ei de a nara, este atat de natural. Apoi am citit celelalte carti ale ei: “O suta de nume”, “Intalnire cu viata”, “Multumesc pentru amintiri”, “Suflete pereche”, “Cartea Viitorului”, “Cadoul”, “Prietenul nevazut”, “Disparuti fara urma”. Extraordinare mi s-au parut toate. Este autoarea mea de suflet. “Vanatorii de zmeie” a fost iar o carte faina. Mi-a placut foarte mult.
Wow! cate carti ale Ceceliei ai citit! Asta da pasiune pentru scriitoare! 🙂
Sa citesti si “Splendida cetate a celor o mie de sori”, tot a lui Khaled…e superba!!!!
Multumesc pentru vizita! Te pup!