
Produse Balea folosite şi recomandări
Bună, draga mea!
Produsele marca Balea se găsesc în drogheriile DM, iar preţurile lor sunt mici, ceea ce clasează brandul în categoria produselor accesibile tuturor. Fie că îţi doreşti produse pentru îngrijirea tenului, a părului sau produse pentru corp, vei găsi variante cu arome diversificate, unele eficiente, altele mai puţin. De-a lungul anului am încercat câteva produse şi m-am gândit să îţi ofer câteva recomandări, în cazul în care nu ai făcut cunoştinţă încă cu brandul şi vrei să faci asta. Am folosit, aşa cum am menţionat deja, produse eficiente, cu care m-am înţeles, dar am întâlnit şi produse care m-au dezamăgit şi care nu mi s-au potrivit deloc. În cele ce urmează, am pus produsele pe categorii şi am lăsat câteva impresii despre acestea. Produsele cu link fac trimitere către review-urile lor, în cazul în care doreşti să afli mai multe. Părerile mele sunt subiective, bineînţeles şi aşa cum ştii deja, dacă mie îmi place ceva, nu este obligatoriu ca şi pentru tine să funcţioneze şi să te mulţumească acel produs.
PRODUSE PENTRU TEN ŞI BUZE
- Apă de faţă Balea Sensitive (review): nu a fost un produs care să mă mulţumească şi nu l-aş recumpara, dar am citit la alte fete că sunt mulţumite de el;
- Soluţie micelară Balea (varianta mov): această micelară se află printre puţinele micelare încercate de mine care m-au dezamăgit. Încă o am, dar o folosesc pentru alte lucruri, nu pentru a-mi curăţa şi demachia tenul. Are alcool în compoziţie, lasă tenul lipicios şi nu îţi recomand să o încerci;
- Demachiant bifazic pentru ochi (review): acest bifazic mi-a plăcut şi în ciuda micilor nemulţumiri pe care le-am avut cu privire la el, cred că l-aş recumpara;
- Fluid de curăţare a tenului pe bază de ulei: dacă te–ai plictisit de laptele demachiant sau de apa micelară, acest produs este o variantă diferite de demachiere, cu care poate te vei înţelege. Se aplică pe tenul umed şi se masează pe ten, până când machiajul este dizolvat complet; se repetă procedura de câte ori este nevoie. Nu este o metodă care să îmi placă în mod deosebit, dar produsul merită testat;
- Plasturi pentru puncte negre: i-am folosit pentru punctele negre de pe nas, însă mi se par foarte duri. Am văzut că nasul meu rămânea mai curat, însă nu le voi mai cumpăra;
- Balsam de buze cu cireşe: are un miros ciudăţel, iar la capitolul hidratare nu stă cel mai bine.
PRODUSE PENTRU PĂR ŞI CORP
- Balsam de păr din gama Repair: acest balsam de păr a fost primul produs marca Balea încercat de mine, dar a fost o dezamăgire. Nu am văzut nici o diferenţă în a-l folosi sau nu;
- Spray pentru protecţie termică Trend It Up: folosesc acest spray atunci când utilizez placa de păr sau ondulatorul, însă nu ştiu exact ce ar trebui să observ la el;
- Cremă calmantă după epilat cu magnolie: o cremă pe care am recumparat-o de 2 ori şi care este foarte eficientă. Ajută la calmarea pielii după epilatul cu ceară sau cu epilatorul, miroase foarte plăcut şi intră repede în piele – o recomand;
- Anti-perspirant Deo Dry: acest spray este destul de apreciat în blogosferă, dar mie mi-a lăsat mult praf la axile şi mirosul mă inneca, aşa că nu am îndrăznit să încerc alte variante;
- Săpun lichid cu papaya: mi-a plăcut foarte mult. Miroase foarte frumos şi plăcerea de a te spăla pe mâini este şi mai mare. Nu lasă nici pielea uscată, aşa că îţi recomand să îl încerci;
- Săpun lichid Sensitive: spre deosebire de cel precedent, acest săpun lichid nu are miros, însă îmi place că nu usucă mâinile;
- Loţiune autobronzantă Magic Summer: am folosit o singură dată acest produs, iar pentru faptul că în câteva ore eram bronzată, merită încercat. Însă eu nu ştiu să aplic un autobronzant corect şi rămân cu pete. Loţiunea trebuie aplicată pe porţiuni mici, dar am aplicat-o ca pe o cremă banală, pentru că nu mă aşteptăm să mă bronzeze atât de repede. A durat câteva zile bune până am ajuns iar la culoarea mea albă. Deci îţi recomand să o încerci, dacă ştii şi ai răbdare să aplici un astfel de produs.
GELURI DE DUŞ
- Mango
- Family
- Cabana Dream
- Vanilie si cocos
- Zmeură
- Tropical Sunshine
- Soft creme
- Vată de zahăr
- Hawaian Dream
- Fruity
- Spumă de duş Hawaiian Dream
- Spumă de duş Fresh&Fruity
- Exfoliant pentru corp cu măr şi scorţişoară
- Exfoliant pentru corp cu portocale
Gelurile de duş Balea le recomand, pentru că sunt accesibile, iar gama lor este extrem de variată. Există şi ediţii limitate, au geluri de duş cu sclipici şi exfoliante, aşadar vei găsi variante care să fie pe placul tău. Preţul nu urcă mai mult de 8 lei pentru un gel de duş cu un gramaj de 250 ml.
Tu ce produse Balea ai încercat? Ai recomandări pentru mine?
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!
M-ar interesa balsamul de par daca l-ai testat si ce efect a avut?
Este foarte important pentru mine pentru ca in ultima vreme am incercat mai multe produse repair si nu au dat rezultate ba mai mult de atat am avut si probleme cu scalpul.
Am scris ca a fost o dezamagire.
Incearca ceva dermatocosmetice, poate te ajuta!
Eu nu am incercat pana acum niciun produs Balea. Si am tot citi despre ele si le-am vazut pe mai multe bloguri de beauty. Cred ca faptul ca se gasesc in DM (un loc destul de inaccesibil pt mine, nu am niciunul prin zona mea) m-a facut sa nu ajuns inca sa le cumpar. As vrea totusi sa testez gelurile de dus.
Intr-adevar, daca nu ai un DM prin zona, e mai greu sa testezi. Dar daca ajungi prin DM, sigur vei cumpara ceva marca Balea! 🙂
Si mie imi plac produsele Balea ;;) Gelurile de dus sunt tare bune si aromele sunt variate…imi mai place samponul uscat…am folosit si plasturii pt puncte negre si sunt ok…! Sunt nice…imi plac produsele! Te puppp!
Samponul lor uscat nu l-am incercat, dar nici nu am citit lucruri foarte multe si bune despre el. L-am avut pe cel Swiss-O-Frootte, tot din DM cumparat.
Te pup!
De la Balea cel mai mult imi plac gelurile de dus crema! Sunt geniale si miros ataaaaaat de bine. Pupici
Am avut un gel de dus cremos si mi-a placut – imi plac gelurile de dus cremoase, dar nu mereu!
Te pup!
Nu am folosit nimic din gama Balea până acum, dar voi lua în calcul recomandările tale și poate data viitoare când ajung prin Dm, am să iau ceva.
Astept cu drag sa vad ce ai ales! Te pup!
Gelurile lor de dus sunt preferatele mele, m avut aproape toate aromele.
Eu prefer altele datorita aromei, care nu se pastreaza asa mult pe piele, insa pentru pretul lor si pentru faptul ca nu usuca pielea, le recomand!
Am si eu cateva produse preferate de la Balea: gelul de curatare din gama sensitive, gelurile de dus, unele sampoane/balsamuri de par. Au produse ieftine si merita incercate, dar cu riscul de a descoperi si unele mari dezamagiri 😀
Exact asa cum ai spus si tu: poti descoperi produse faine, dar si dezamagiri. Cred ca este valabila treaba asta pentru orice brand, pana la urma! Te pup!
Wow, ai incercat ceva produse de la ei. Eu am incercat doar geluri de dus si demachiantul uleios. Am mult de recuperat. Imi plac gelurile de dus editie limitata cel mai mult
Gelurile de dus in editie limitata si mie imi plac!
Te pup!
Și eu folosesc unele produse balea. Mi-ar fi plăcut să le prezinți in foto făcute de tine.
Si mie mi-ar fi placut si sa stii ca am pastrat ambalaje ceva timp, dar efectiv nu mai aveam loc… Si ma gandisem de mult sa le pastrez special pentru aceasta postare…
Poate anul viitor voi reusi sa le gasesc loc! 🙂