Recenzie carte: Te doresc – Federico Moccia
Bună, draga mea!
Te doresc de Federico Moccia este continuarea romanului 3 metri deasupra cerului, carte pe care am citit-o în urmă cu vreun an de zile. Am văzut filmele pentru ambele părți (trebuie să văd si partea a treia) și am citit și cărțile, care nu mi s-au părut foarte diferite de filme. Dar chiar și așa, mi-a plăcut să le citesc.
În partea a doua a romanului, Te doresc, o întâlnim mai puțin pe Babi și mai mult pe Step. Acesta se întoarce la Roma, după ce timp de doi ani a studiat la New York. Acesta decide să plece în marele oraș după despărțirea mult prea dureroasă și neînțeleasă de Babi, fata pe care a iubit-o până la cer și deasupra lui. Și contrar aparențelor, încă se gândește la ea, încă o iubește, dar nu găsește momentul potrivit pentru a o reîntâlni și chiar se teme să o revadă.
Nici măcar pe mama lui nu o poate vedea încă, căci durerea și dezamăgirea lui față de aceasta nu trece. Totul este schimbat la Roma, toți prietenii lui se maturizează și parcă nu îi mai recunoaște, singurul care a rămas la fel pare să fie fratele lui. Însă Step a rămas o legendă și se pare că toată lumea știe cine este și ce adolescență a avut el.
Step încearcă să înceapă o nouă viață. Tatăl lui îl ajută cu un loc de muncă în domeniul studiat în America și o întâlnește pe Ginerva, într-o circumstanță mai ciudată. Gin este o tipă frumoasă și inteligentă, dar se pare că deși spune că nu știe cine este Step și nu vrea să recunoască că îi place, aceasta îl urmărește și îl dorește încă de când a fost iubitul lui Babi.
Povestea în sine nu mi s-a părut neapărat incredibilă, dar a fost drăguță. Poate prea adolescentină și previzibilă, însă e fain de urmărit cum ajung cei doi să fie împreună și ce se întâmplă când intervine Babi, care reapare de nicăieri parcă.
Cred că cel mai emoționant moment a fost fără dar și poate, pentru mine cel puțin, acela în care mama lui moare. Atunci își dă seama că nu trebuia să stea departe de aceasta, nu trebuia să o judece atât de aspru pentru greșeala făcută și realizează cât de mult timp au pierdut amândoi.
Nu știu ce urmează pentru Step în partea a treia (De trei ori tu), însă presimt că deja este prea mult. Cred totuși că mulți ne putem identifica cu unul din personajele romanului lui Federico Moccia și sunt convinsă că și tu ai avut parte de o iubire interzisă, de o iubire neîmplinită, cel puțin în perioada adolescenței. Nu-i așa?
Tu ai citit această serie de romane a lui Federico Moccia? Ai văzut filmele? Cum și s-au părut?
Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!