Recenzie carte: Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee

Bună draga mea!

Recent am terminat de citit această carte pe care mi-am dorit foarte mult să o cumpăr, mai ales după ce Parinoush Saniee în “Cel care mă aşteaptă” mi-a deschis apetitul de cărţi orientale, o lume care mă fascinează şi pe care încerc să o înţeleg, dincolo de ceea ce se spune şi dincolo de lucrurile care se petrec în lume. Dacă ar fi să spun câteva cuvinte despre acest subiect, voi spune doar că acei oameni care “promovează” altceva decât dragostea faţă de Dumnezeu, nu sunt musulmani adevăraţi, sunt nişte tirani care se leagă de numele lui Dumnezeu, în numele căruia fac atâtea acte nemiloase… Când oare a spus Dumnezeu să ucidem oameni şi să nu avem compasiune faţă de aproapele nostru? Când chiar EL ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii mai mult decât pe noi înşine…Însă acest subiect este foarte delicat, de aceea mă opresc aici.

Ce vreau eu astăzi să fac este să îţi aduc la cunoştinţă această carte “Tatăl celuilalt copil“, o carte pe care o găseşti în categoria Beletristică. Acţiunea este foarte interesantă şi încă de la primele pagini vei vrea să afli cum decurge totul şi cum se termină toată povestea şi bineînţeles, singurul mod în care îţi vei înfrânge curiozitatea este de a citi cartea până la final. Doar aşa vei înţelege de fapt de ce Shahab, la aniversarea celor 20 de ani de viaţă, îşi aminteşte dintr-o dată toată copilăria lui, cu amănunte detaliate, astfel încât ai impresia că eşti într-un colţ, în casa familiei sale şi priveşti tot ce se întâmplă, fiind părtaş la toate suferinţele şi întâmplările existente.

Familia lui este una aparent obişnuită, o familie iraniană tipic clasei de mijloc, în care tatăl, Naser, este convins că rolul lui este să îşi întretinţă familia, ajungând la un moment dat să aibă 3 locuri de muncă. Sacrificiile pe care el le face, sunt în special pentru Shahab, spune el, care aduce multe nemulţumiri familei, pentru faptul că nu vorbeşte, toţi criticându-l, râzând de el şi făcându-l prost. Toţi cred că muţenia lui Shahab se datorează unei deficienţe mintale. Singura care are grijă de el şi îl înţelege este mama lui, Maryam, care este nevoită să îşi sacrifice viaţa profesională, îngrijind de cei 3 copii şi de casă. Această nu vrea să creadă că băiatul ei este prost, aşa cum toţi cred. Ea ştie în adâncul sufletului ei că acest copil este deştept şi chiar înţelege din priviri şi din semne ce îşi doreşte şi îi ia apărarea de fiecare dată, până într-o zi, când un incident groaznic are loc în casa lor, iar singurul vinovat a fost găsit Shahab.

Cu cât Naser se simte mai ruşinat datorită muţeniei lui Shahab şi cu cât îi laudă mai mult pe fraţii lui: Arash, fratele mai mare – acesta era oarecum obligat să fie primul în clasă,era mândria tatălui său şi pe surioara lui, Shadi, pe care toţi o iubesc pentru că vorbeşte mult şi este drăgălaşă, cu atât acesta se închide tot mai mult în el şi preferă săvorbească şi să se sfătuiască cu cei doi prieteni imaginari pe care îi are. Deşi Shahab nu vorbeşte, acesta înţelege tot ce se întâmplă în jurul lui şi pe parcursul lecturii vei descoperi câte lucruri îi trec prin cap şi câte năzbâtii face, din cauza faptului că nu se simte iubit şi înţeles.

Cartea ne învaţă de fapt pe toţi cum să nu ne purtăm, ne dă tuturor o lecţie de viaţă! Indiferent că eşti adolescent sau părinte şi citeşti această carte, ai ce învăţa. Iar rezolvarea tuturor lucrurilor stă în…a iubi!

Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments