Recenzie carte: Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Bună, draga mea!

Am mai bifat o carte de pe wishlistul meu de pe site-ul Libris și mă bucur că am reușit să citesc și acest roman. Deși aveam altă carte începută, curiozitatea despre acest celebru Dorian Gray a fost foarte mare, așa că de îndată ce am primit-o, am început să o citesc. Și încă de la primele rânduri mi s-a părut puțin ciudată, însă nu mă așteptam să mă surprindă, nu mă așteptam la un astfel de final și cu siguranță firul narativ a luat o altă întorsătură decât aș fi crezut eu.

Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde este o lectură ușor de citit și de urmărit, deși este un roman care îți poate pune multe întrebări, te poate pune pe gânduri. Nu știam foarte multe, însă am putut să mi-l imaginez pe acest Dorian Gray pe parcursul lecturii și să îmi placă de el, să îl admir, așa cum toată lumea o făcea. Este un tânăr extrem de frumos, bogat, fermecător, foarte respectat și iubit. Și așa își dorește el să rămână.

Basil Hallward are o admirație deosebită față de tânărul Dorian, fiindu-i muză și devenind un ideal pentru el, ca pictor. În unele dialoguri dintre cei doi, autorul îmi dădea impresia unei iubiri neîmpărtășite, unei iubiri secrete, care nu poate fi vreodată divulgată între cei doi, dar mai mult din partea lui Basil.

Un alt personaj care apare în poveste este lordul Henry Wotton, un filosof al plăcerilor, ce are un mare efect asupra lui Dorian Gray, cu anumite percepții și idei despre tinerețe și frumusețe, care se pare că sunt cele mai importante, din punctul lui de vedere. În momentul în care cei trei se întâlnesc, iar portretul este terminat, Dorian se îndrăgostește de tablou și este dispus să își vândă și sufletul pentru a rămâne tânăr. Își dorește ca portretul lui să fie cel care îmbătrânește, nu el. Își dorește ca acțiunile lui să nu aibe repercursiuni asupra lui. Iar Oscar Wilde, autorul, decide ca romanul să ia o întorsătură ciudată și să îi ofere lui Dorian tinerețea veșnică.

Cum timpul nu mai acționează asupra trupului lui Dorian, ci asupra tabloului său, acesta are un singur scop și face multe păcate, ba chiar ajunge să comită o crimă. Cunoscuți de-ai lui ajung să își ia viața, iar oamenii care odată îl iubeau, îl adorau și îl respectau ajung să nu mai dorească să fie în aceeași încăpere cu el. Dar pe el se pare că acest lucru nu îl interesează, nu îl afectează. Cel puțin, aparent.

Fiecare păcat comis de Dorian lăsa pe chipul lui pictat un semn. Un semn pe care nimeni nu îl știa, ci doar Basil Hallward, care plătește cu viața lui știind acest secret. Mi s-a părut foarte ciudat cât de calm putea să fie Dorian după ce a comis o crimă. Însă și mai ciudat mi s-a părut modul în care a ales să scape de cadavru. Mai ales că acel cadavru nu era altul decât al pictorului și prietenului său, Basil Hallward. Dar aparențele înșală și în acest roman, căci Dorian este chinuit de gânduri și de trecut.

În concluzie, Portretul lui Dorian Gray mi s-a părut destul de interesant, m-a surprins destul de mult, mai ales că, repet, nu știam exact la ce să mă aștept. Tu ai citit această capodoperă literară?

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments