Recenzie carte: Parfum de curtezană – Sawako Ariyoshi

Bună, draga mea!

Vreau să îți povestesc astăzi despre Parfum de Curtezană, despre care nu știam chiar nimic atunci când am ales-o la reducere de pe , însă mă bucur că am cumpărat-o și că am citit-o, căci mi-a plăcut mult. O poveste dintre o mamă curtezană și o fiică gheișă, a cărei viață nu poate fi cum își dorește, datorită trecutului mamei sale.

Acțiunea are loc la sfârșitul erei Meiji, într-un sat pierdut în mijlocul lanurilor de orez. Aici le cunoaștem pe Tsuna, Ikuyo și Tomoko, 3 femei din generații diferite. Tsuna este bunica, care ajunge să își crească nepoata, pe micuța Tomoko, după ce mama acesteia, Ikuyo, decide să se recăsătoarescă și să plece de acasă, la noul ei soț.

Ikuyo era oricum o femeie mult prea preocupată să se îngrijească, mult prea preocupată de frumusețea ei incredibilă, preocupată de kimonouri și tradiții, o femeie conservatoare căreia nu-i păsa foarte mult de fata ei sau de educația acesteia. Înfuntându-o pe mama ei, Ikuyo devine astfel un “copil nerecunoscător”. Deși micuța Tomoko nu înțelege de ce bunica se adresează în acest fel către fata ei, își dă totuși seama că ea nu vrea să fie vreodată un “copil nerecunoscător”, însă tânjește foarte mult după mama ei, își dorește foarte mult atenția acesteia.

După ce dă naștere unei alte fete, Yasuko, aceasta decide să plece cu noua ei familie la Tokyo, un oraș al plăcerilor. Dar pentru că bunica Tsuna moare, micuța Tomoko nu are încotro decât să meargă la mama ei. Sperând că relația dintre ele va fi una mai bună, așa cum poate și-ar dori orice fetiță de 12 ani, Tomoko este întâmpinată cu o răceală cruntă de mama ei.

Este chiar trimisă într-un bordel, unde trebuie să învețe tainele acestei meserii. În acest bordel Kano-no locuiesc atât gheișe, cât și curtezane. Patroana o trimite pe Tomoko la școală, o învață shamisen, iar micuța noastră se dovedește a fi deșteaptă și descurcăreață.

Dar la Kano-no ajunge o mare curteazană, Kokonoe, care se dovedește a fi chiar mama fetei, Ikuyo. Acestea însă nu au voie să se comporte ca mamă și fiică, lucru greu de digerat pentru Tomoko. Însă după ritualul de mizuage a contelui Konami, aceasta ajunge chiar să aibă afacerea ei.

Viața lui Tomoko nu este deloc ușoară, de multe ori întristându-mă pentru suferințele prin care trece. Iubește un tânăr ofițer din armată, pe Fumitake Ezaki, dar trupul ei aparține contelui. Deși dorește să renunțe la statutul de gheișă pentru a se putea căsători cu Fumitake, nu poate face asta, din cauza trecutului mamei sale de curtezană (prostituată), familia tânărului împotrivindu-se cu vehemență acestei căsătorii.

Tomoko este totuși o luptătoare, pune bazele unei afaceri chiar și după război, când pierde absolut tot ce are. Dar nici la mama ei nu renunță, nevrând vreodată să fie numită “copil nerecunoscător”. Mi-a fost greu să o accept pe mama ei, să o înțeleg și să empatizez cumva cu ea. Aceasta nu face altceva decât să apară și să reapară în viața lui Tomoko atunci când îi este greu și atunci când are ceva de câștigat, când nu îi convine ceva acasă.

Viața acestei femei m-a uimit și mi-am dat seama că poate de prea multe ori ne sacrificăm pentru cei dragi, neavând parte de dragoste, alinare, susținere, însă mereu acolo pentru cei care nu vor decât să fie ajutați, nefăcând mai nimic pentru a se descurca pe propriile picioare. Dar oare Tomoko reușește să își găsească liniștea, reușește să obțină puțină iubire?

O poveste care te încarcă cu multe sentimente. Mai puțin plăcute, destul de dureroase, însă cu toate astea, nu m-aș opri în a citi despre cultura japoneză, despre viețile gheișelor, care duc în spate multe poveri greu de imaginat.

Ai citit Parfum de curtezană? Te-ar tenta?

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

4 thoughts on “Recenzie carte: Parfum de curtezană – Sawako Ariyoshi

  1. Mă bucur că ai citit-o și ți-a plăcut! La fel m-am simțit și eu, chiar mă gândeam zilele astea că poate e cea mai faină carte pe care am citit-o în 2018.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer