Recenzie carte: Onoare – Elif Shafak

Bună, draga mea!

Onoare” a lui Elif Shafak era pe lista mea de cărți de citit de mai bine de un an și nu știu de ce am amânat atât de mult să o bifez. Știam că o să îmi placă, mă așteptam la asta, dar nu m-am gândit că o să ajungă chiar pe lista cărților mele preferate. Scriitoarea are un stil aparte, care îmi place. Nu pierd firul narațiunii, iar trecerea de la un personaj la altul nu m-a bulversat foarte tare, deși la început îmi este întotdeauna mai greu să țin minte toate personajele și să rețin ce face fiecare, dar mai ales, cine sunt ei de fapt.

Dacă ești familiarizat/ă cu poveștile musulmanilor, atunci o să îți placă sigur “Onoare”. Elif Shafak își spune povestea prin vocile personajelor, dar nu dezvăluie niciodată prea mult, decât atunci când este momentul potrivit. Și uite cum firul narativ al poveștii te ține în suspans și te face să mai dai o pagină, apoi încă una, încă una, până afli deznodământul. Onoare - Elif Shafak

În “Onoare” vom găsi povești de familie, de dragoste, vom întâlni multă dezamăgire, tristețe, ba chiar și crimă. Vom cunoaște mai multe personaje, avem parte de multe povești, amintiri, dar cea mai mare parte din acțiune se concentrează asupra celor două surori gemene, Pembe și Jamila, născute într-un sat kurd de lângă Eufrat, care ajung să trăiască la mii de kilometri distanță.

Pembe emigrează la Londra, cu al ei soț Adem (deși acesta își dorea să se căsătorească cu sora ei, dar nu s-a putut), au împreună trei copii. Esma este cea care povestește despre viața mamei sale, care a murit de două ori… Descoperim și trăirile celorlalți doi frați ai săi – Iskender, fratele cel mare și Yunus, cel mai mic.

Jamila în schimb, rămâne în satul în care s-a născut, necăsătorită și singură și, neputând să facă copii, ajunge o moașă foarte cunoscută și apreciată. Singura la care cei mai mulți apelează, fiind încredințați că aceasta știe ce face. Ba chiar ajută oamenii și când sunt bolnavi, creând tot felul de leacuri pentru ei.

Ce se întâmplă mai pe scurt în această carte? Iskender, băiatul cel mare al lui Pembe este închis pentru o crimă pe care a făcut-o în numele onoarei. Totul se întâmplă pe când acesta are doar 16 ani, când este doar un adolescent răzvrătit, părăsit de tată și rușinat de mamă. Esma, sora lui, nu îl poate ierta niciodată pentru ce a făcut, în timp ce fratele lor mai mic, Yunus, îi spune lui Iskender, înainte să iasă din închisoare cu câteva luni, un mare secret, știut doar de el și de sora lui.

Povestea de fapt este alta, deznodământul este altul decât cel la care poate te aștepți, iar pe mine m-a surprins. Mi-a smuls câteva lacrimi, recunosc…lacrimi de părere de rău pentru Pembe, care nu și-a dorit decât să poată fi iubită așa cum merită orice femeie; pentru Esma, care are sufletul plin de ură și mânie. Are și ea, la rândul ei două fete gemene și un soț minunat, care este mult mai în vârstă decât ea, dar care o iubește nespus de mult…Păreri de rău pentru Iskender, pentru mentalitatea fanaticilor care trăiesc parcă în trecut, făcând cred și astăzi crime în numele onoarei, în numele lui Allah…

O poveste cutremurătoare aș putea spune, dar pe care cu siguranță o vei citi cu nerăbdare și curiozitate, așa cum am făcut-o și eu. O poveste care se întinde pe trei generații. O poveste a unei femei care a murit de două ori…

recenzie - Elif Shafak - Onoare

Mulțumesc, Libris, pentru acest minunat exemplar, care are locul său în biblioteca mea! Ai citit cartea? Cum ți se pare subiectul?

Mulțumesc pentru vizită și nu uita că orice părere contează! Te pup!

Comments

comments

8 thoughts on “Recenzie carte: Onoare – Elif Shafak

  1. Mă bucur să aflu că ți-a plăcut și mi-ai stârnit și mie interesul față de acest titlu. Sunt interesată de ce a scris Elif Shafak, mi-a plăcut Bastarda Istanbulului mai mult decât aș fi sperat, așa că intenționez să-i mai iau și alte cărți, par promițătoare mai multe.

    1. Da, asa este! Cartile pe aceasta tema nu sunt vesele, nu sunt amuzante…sunt triste. Mie imi place sa le citesc, desi stiu..nu avem nevoie de mai multa drama si rautate decat avem parte in viata de zi cu zi…dar pur si simplu imi face placere sa citesc aceste carti! 🙂

    1. Si eu am de gand sa bifez si alte titluri ale ei!
      Ma bucur ca iti plac si tie astfel de carti. Iti recomand si Parinoush Sanniee si Khaled Hosseini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: