Recenzie carte: Fata pe care ai lăsat-o în urmă – Jojo Moyes

Bună, draga mea!

Jojo Moyes este o scriitoare care mie îmi place și care îmi stârnește curiozitatea cu fiecare pagină a poveștilor ei. Am citit deja câteva titluri ale ei, printre care se află “Înainte să te cunosc”, “După ce te-am pierdut”, “Ultima scrisoare de dragoste” și mai am două titluri deja traduse și în română, pe care sper să le bifez anul acesta. Mai am și alti scriitori care mi-au plăcut și wishlist-ul meu tot crește, în fiecare lună.

Fata pe care ai lăsat-o în urmă este o reeditare a romanului “Jertfa iubirii” (și iată de ce nu găseam eu acest titlu niciodată pe stoc). Încă de când am început să citesc primele pagini am știut că o să îmi facă plăcere s[ citesc acest roman de 460 de pagini. Acțiunea se desfășoară pe două planuri, în ani diferiți, precum și în “Ultima scrisoare de dragoste”, însă nu este de mirare că cele două povești, ale celor două personaje principale, se unesc într-un mod extrem de interesant, al cărui fir narativ nu mi-a fost greu să îl urmăresc.

Acțiunea începe în 1916, în Franța, în timpul primul război mondial, când nemții invadează Franța. O cunoaștem pe Sophie Lefevre, soția lui Eduard, un pictor care este nevoit să pleace pe front și care își părăsește familia, fără să știe dacă o va mai revedea vreodată. Sophie locuiește cu sora ei, copii și nepoții ei, însă noul Kommandant este atras de ea și deși este insolentă și are prea mult curaj, acesta nu îi face nimic și o protejează cumva, ba chiar îi spune că poate mânca din toate bunătațile pe care le prepară pentru el și soldații care vin seară de seară în hotelul Le Rouge Coq.

Îmi este foarte greu să înțeleg și să concep ce viață dură duceau oamenii în timpul războiului, nimic nu le mai aparținea, soldații trebuiau respectați și ascultați, le sunt confiscate lucrurile din casă fără nici un motiv. Însă tabloul în care este pictată Sophie chiar de soțul său rămâne în sufrageria ei. Acesta îi atrage atenția în mod deosebit Kommandatului neamț. Sophie, gândindu-se la soțul ei și rugându-se zi de zi să trăiască și să îl revadă măcar încă o dată, ajunge să se compromită și nu doar pe ea, ci și familia ei.

Acțiunea se mută în anii 2006, când o cunoaștem pe Liv Holsten, o tipă de 30 de ani care încearcă să își revină după moartea soțului ei, David. Aceasta rămâne în casa pe care David a construit-o pentru ei, o casă ieșită din comun, al cărui tavan se poate închide și deschide, pentru a vedea cerul liber direct din canapea. O cunoaște pe Mo, o tipă directă, care nu are casă și pe care o invită să locuiască o perioadă cu ea, din amabilitate. Fiind o persoană meticuloasă, își dă seama de invitația pe care a făcut-o și nu știe cum să îi spună acesteia să plece.

Îl mai cunoaștem și pe Paul, un tip care lucrează la o agenție recunoscută pentru găsirea și înapoierea lucrurilor pierdute cu ani în urmă, membrilor familiilor care apelează la astfel de servicii. Sophie se simte atrasă de el si, invitându-l la ea acasă, acesta descoperă pe un perete din casa ei tabloul Fata pe care ai lăsat-o în urmă, pe care trebuie să îl înapoieze familiei Lefevre.

Fiind pus într-o situație fără precedent, acesta iese din casă, cerându-și scuze și fuge la birou, verificând dacă tabloul pe care l-a văzut la Sophie în sufragerie este același pe care membrii familiei Lefevre îl doresc înapoi, fiind declarat furat în timpul războiului. Urmează mult suspans, multe intrigi pe care nu le voi menționa. Ne mai întâlnim și cu Sophie de câteva ori, iar povestea dintre Liv și Paul devine extrem de interesantă.

Mulțumesc, Libris pentru ocazia oferită de a mă delecta cu acest roman extrem de frumos și bine scris, cu atâtea informații care m-au cutremurat, dar care mi-au adus și zâmbete pe buze. Ai citit cartea? Cum ți s-a părut?

Mulțumesc pentru vizită și nu uita că orice părere contează! Te pup!

Comments

comments