Recenzie carte: Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

Bună, draga mea!

Mie tot nu îmi vine sa cred că a revenit iarna. Știi probabil că îmi place acest anotimp, iubesc peisajele albe desprinse din povești, însă mi-aș fi dorit clar să fie primăvară…suntem totuși la jumătatea lunii martie, iar zilele trecute a fost chiar plăcut. Trecând peste știrile meteo, astăzi vreau să îți povestesc puțin despre cea mai recentă carte primită de la Libris și anume “Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” scrisă de doi autori Care Santos și Francesc Miralles.

Este o poveste ușor de citit și de urmărit, ba chiar am terminat-o foarte repede. În cele aproape 200 de pagini am întâlnit-o pe Iris, o tipă de peste 30 de ani care își pierde părinții într-un accident și pentru care viața nu mai are sens. Nu are prieteni, nu are iubit și are un job pe care nu îl prea agrează, deci nu are multe motive să vrea să mai trăiască. Un miracol se întâmplă exact când aceasta se gândește că este timpul să își ia viața, iar acest miracol îi schimbă complet modul în care va privi lucrurile.

cel mai frumos loc din lume e chiar aici - lorys blog

Observă o un semn luminos, ce indică o locație despre care nu știa că există și decide timid să intre. Îi cel mai frumos loc din lume e chiar aici  îi întâlește pe tânărul Luca și pe magicianul misterios. Cafeneaua este micuță, are doar 6 mese și, în timp ce savurează un cappuccino, Luca se așează la masa ei. Acesta îi amintește foarte mult de tatăl său, de la care nu a apucat să își ia rămas-bun.

După o primă vizită la cafenea își dorește să îl cunoască mai bine pe Luca și să înțeleagă mai bine ce îi spune acesta, ba chiar ajunge să creadă că s-a îndrăgostit de el. După câteva escapade la locație însă, Iris observă că aceasta a devenit un depozit uitat de lume. Nu înțelege ce se întâmplă, dar între timp mai apar în viața ei două persoane, care ajung să îi ofere alte perpective ale vieții sale. Ajunge iris să înțeleagă care au fost scopul lui Luca și al magicianului în viața ei? Reușește să își găsească motive pentru a trăi și pentru a se bucura de viață? Am să te las pe tine să afli!

Cunoștem oameni în viața noastră cu anumite scopuri, pe care ajungem să le înțelegem poate mai târziu. Se spune că nimic nu este întâmplător în viață și totul are un scop, dar uneori trebuie să avem mai multă răbdare și să ne deschidem ochii și inima, pentru a înțelege mai profund că viața este frumoasă așa cum este. Cu bune și rele, cu învățături zilnice, trebuie să învățăm că avem nevoie de timp cu noi, avem nevoie să ne oprim puțin în loc și să învățăm să savurăm momentul din prezent, acela pe care îl trăim ACUM!

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici dorește să ne scoată din rutina zilnică, să ne exprimăm iluziile, nemulțumirile, neliniștile și să învățăm să ne bucurăm de viață! Să mai uităm de probleme și grijile zilnice și să vedem viața cu alți ochi.

Câteva vești bune

“Nu uita niciodată orice sentiment își are și reversul. Când te simți nefericit, asta e dovada că poți fi și fericit. Iar asta e o veste bună.

Când te simți singur, îți dai seama ce bine ar fi să fii cu cineva. Iar asta e o veste bună.

Trebuie să te doară ceva ca să apreciezi fericirea de a nu te durea nimic. Iar asta e o veste bună. 

De aceea, nu trebuie să te temi niciodată de tristețe, de singurătate sau de durere. Ele sunt dovada că există bucuria, iubirea și liniștea. Iată niște vești bune.”

cel mai frumos loc din lume e chiar aici - recenzie

Tu ai citit această carte? Te-am făcut curioasă cu privire la subiectul cărții?

Mulțumesc pentru vizită și nu uita că orice părere contează! Te pup!

Comments

comments

4 thoughts on “Recenzie carte: Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer