#FMWG6years

Bună draga mea!

Îmi place merg la evenimente, îmi place reîntâlnesc cu fete dragi, socializez, cunosc oameni noi şi îmi place încerc lucruri noi! Şi pentru Mona a fost drăguţă, m-a invitat şi anul acesta la aniversarea blogului ei – 6 ani de blogging! How cool is that?!? Este multă muncă în spatele organizării unui astfel de eveniment, ba chiar am aflat dela ea  toată această organizare a durat cam 2 luni, iar eu o felicit! Ca şi anul trecut, m-am întâlnit cu Oana şi am mers împreună spre locaţie, unde ne-am întâlnit şi cu alte bloggeriţe!

Locaţia a fost aceeaşiLa Bordei, însă surprizele au fost diferite faţă de anul trecut. Am fost foarte entuziasmată de fetele de la 1Dream Beauty Studio, unde am avut parte de un tatuaj cu henna. Deşi a durat ceva până a fost făcut, fluturaşul meu încă este acolo – mulţumesc, Vita! Cea mai mare aglomeraţie a fost atât la 1Dream Studio, unde pe lângă tatuajele cu henna, fetele au fost răsfăţate cu diferite coafuri frumoase, dar şi la manichiuri, unde fetele de la Top Line au realizat manichiuri tare drăguţe. Şi dacă vorbim de coafuri, Remington a lansat ProLuxe şi mai exact: ondulatoare, plăci de întins părul, dar şi uscătoare cu difuzor, produse care au ajuns la cele mai norocoase invitate. Make-up artiştii de la Inglot au făcut o treabă foarte mişto, pentru toate fetele pe care le-am văzut machiate de ei erau aşa frumoase…pigmenţii aia fac o diferenţă imensă în machiaj! Un alt lucru nou şi interesant au fost tricourile pictate manual – doamna de la One Beat Fashion care făcea această artă avea o răbdare incredibilă, dar şi viziune, pentru a creat multe modele superbe! Şi nici anul asta nu a lipsit prezentarea de modă, unde chiar am văzut câteva modele de rochii superbe!

14691221_1383946184963847_6418649011665638417_o14682066_1383947828297016_1137820394675650682_otatuaj-henna-lorys-blogMai multe poze poţi vedea pe pagina de Facebook a Monei, în albumul aniversar.
14691921_1383949374963528_2330022567690425294_o 14707909_1383949274963538_2815560248019378889_o 14712716_1383949254963540_2980053199204172283_o 14715647_1383949351630197_8824843023708768257_o

Am savurat un cocktail foarte bun şi am petrecut ceva timp cu câteva colege dragi! La mulţi ani, #FMWG şi ne revedem cu bine şi anii ce vin! La plecare, Mona nu m-a lăsat plec fără câteva produseaşa am câteva noutăţi şi de la ea şi sponsori, pentru care le mulţumesc: Farmec, Inglot, Urban Decay, Top Line, Remington si OPI.

fmwg6years-goodie-bag

Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

8 thoughts on “#FMWG6years

  1. Mona merită toate felicitările din lume pentru toată dăruirea și implicarea ei ! A fost o petrecere pe cinste și mă bucur că ne-am reîntâlnit! :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer