
#AugustOnInstagram
Bună, draga mea!
Ultima lună de vară s-a încheiat deja oficial, deși mai sunt zile în care ne putem bucura de soarele blând, căruia sigur îi vom duce dorul cât de curând. O să îmi fie dor de sandalele mele cu toc de care am abuzat vara asta (mi-am propus să apelez la tocuri cât mai des și am reușit), o să îmi lipsească rochițele fără dres (poți urmări pe rețelele sociale #tinuteleloredanei) și cu siguranță îmi vor lipsi pepenii roșii. Cu toate că anul acesta am mâncat destul de puțini pepeni buni, dulci și zemoși.
Întorcându-mă totuși la retrospectiva lunii august, voi trece în articol câteva descoperiri și preferate. Demachiantul bifazic de la Pixi din gama Milky Collection mi-a plăcut și l-am consumat deja. Pompița este de mare ajutor, iar produsul a demachiat bine zona ochilor, deși senzația de la final a fost puțin cam prea uleioasă pentru gustul meu, acest aspect nu m-a deranjat atât de mult.
O rutină destul de basic în diminețile mele compusă din 3 produse precum gelul de curățare spumant de la Cerave, loțiunea tonică cu vitamina C de la Pixi și crema de față hidratantă, tot de la Cerave. Urmează un machiaj simplu, discret și rapid, pentru că se pare că eu sunt adepta acestui tip de machiaj, la care nu renunț în nici o zi de muncă. Îmi dă o stare de bine, mai ales câ am descoperit combinația ideală, care îmi oferă un aspect mat, de durată.
Am pus în practică un truc de pe TikTok și am filmat totul – este vorba despre bucle realizate cu șosete. A funcționat, însă voi încerca și varianta cu un cordon de la halat. Poate îmi place mai mult. Cu toate că eu prefer ca atunci când părul este încă umed, să îmi fac codițe împletite, iar câteva zile mă bucur de păr ondulat natural, fără căldură, într-un timp foarte scurt. Dacă aplic și produse de hidratare, este perfect.
Am făcut recenzii de cărți, m-am bucurat de coletul primit de la Pixi (produsele primite le voi testa curând într-un clip pe YouTube) și am împărtășit despre rutina mea de demachiere și îngrijire de seară.
Pe scurt, luna august a fost fără ieșiri, fără prea multe articole pe blog și fără clipuri pe YouTube, din păcate. Și apropo de asta – tu mai urmărești clipuri pe YouTube sau le preferi pe cele de pe IGTV?
Tu cum ai descrie luna august a acestui an? Ce lucruri faine ai făcut/descoperit?
Mulțumesc pentru vizită! Cu drag, Lory!