Să ne înveselim ţinutele cu Biju Trend
Bună, draga mea!
O bijuterie aleasă corect poate schimba foarte mult o ţinută! Fie că merg la muncă, la plimbare sau la un eveniment îmi place să port bijuterii: coliere, cercei, brăţări, însă uneori îmi este greu să mă decid asupra celor potrivite. Îmi place să mizez pe accesorii simple, pe care să le pot purta mai des, fie că aleg o ţinută casual sau elegantă.
Îmi plac perluţele, pentru că sunt finuţe şi pot fi purtate cu succes atât la ţinute casual, cât şi la cele elegante. Îmi plac colierele mari, cele statement, pentru că pot schimba foarte mult chiar şi cel mai banal outfit, dar în acelaşi timp îmi plac colierele subţiri şi delicate. Îmi place să port cercei mari, dar îmi plac şi cei mici. Şi pentru că îmi este greu să mă decid, caut mereu opţiuni când sunt în căutare de bijuterii noi.
BijuTrend este un site unde vei găsi bijuterii şi ochelari de soare pentru toate buzunarele şi pentru toate gusturile. Când am intrat prima dată pe site, chiar nu am ştiut ce aş putea să aleg pentru început, pentru că multe produse îmi făceau cu ochiul şi incercam să mă gândesc la ce anume aş putea purta mai des. De când a venit frigul însă, evit să port coliere şi brăţări, aşa că de cele mai multe ori mă limitez la cercei.
Am ales aceste bijuterii care m-au fascinat încă de când am primit coletul. Care apropo, a ajuns foarte repede, prin curier. Trebuie să mai ştii despre BijuTrend că transportul este gratuit pentru comenzi mai mari de 100 de lei, altfel acesta costă 14 lei. Alt lucru pe care trebuie să îl ştii este faptul că ai 100% garanţie de retur bani – această garanţie trebuie să existe în orice magazin online.

Colierul mi-a plăcut în primul rând datorită nuanţei frumoase de turcoaz, apoi datorită lănţişorului, care nu este auriu, ci argintiu. Se vede foarte frumos la gât şi mă gândesc cu ce să îl port, astfel încât să mă bucur mai mult de el. Cerceii negri în formă de inimioară au pe margine un model auriu şi i-am purtat destul de des. Nu sunt grei, iar efectul pe care îl oferă este deosebit. Îmi place să îi port oriunde – i-am purtat chiar şi la ultima nuntă la care am fost.
Eu sunt mulţumită de achiziţiile mele şi dacă doreşti să cumperi de la ei, trebuie să ştii că până pe data de 4 decembrie vei găsi şi reduceri pe site. Trebuie să mai ştii şi faptul că la prima comandă vei primi un voucher de 10%, ce poate fi folosit la următoarea comandă.
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Zic ceva, da’ sa nu razi: eu l-as pune pe cap. Really! Cu niste impletituri frumoase sau un par complet curly, l-as tranti pe cap si l-as purta fara pic de rusine ^_^
E foarte buna ideea cu purtatul colierului pe cap 😀 Si eu m-as incumeta
Asa e! 🙂
Foarte tare! Nu m-am gandit la varianta asta – poate incerc! 🙂
Merci! Te pup!
Ce draguti sunt cerceii , sincer si eu l-as pune pe cap:))) colierul.
Multumesc! Ma bucur ca iti plac! 🙂
Accesotiile tale sunt frumoase si trebuie sa recunosc ca cercelusii m-au cucerit. <3
Multumesc mult! Si pe mine, de la prima vedere! 🙂
coleruleste foarte frumos, merge la o rochie neagra
La o rochie neagra m-am gandit si eu cand l-am ales. Dar cred ca pot gasi si alte combinatii…trebuie sa ma inspir! 😀