Recenzie carte: Anul în care te-am întâlnit- Cecelia Ahern
Bună, draga mea!
După prima carte a Ceceliei Ahern care mi-a plăcut foarte mult (P.S. Te iubesc), am trecut repejor la a doua şi anume “Anul în care te-am întâlnit“, care este destul de uşor de citit, pentru că acţiunea nu se desfăşoară pe mai multe planuri, nu apar multe personaje noi care să ne distragă atenţia şi să ne încurce, dar care ne ţine în suspans. Înainte de orice, am să îţi spun că ediţia aceasta cartonată m-a atras datorită coperţii, care este atât de jucăuşă şi colorată; mă duce cu gândul la o primăvară frumoasă, cu soare, flori şi multe zâmbete, nu la această primăvară cam întunecată şi tristă.
“Anul în care te-am întâlnit“ este un roman de la Editura All, roman câştigător la Irish Book Award for Most Popular Fiction, ce îţi oferă poftă de viaţă, dar te pune pe gânduri în acelaşi timp. Povestea lui Jasmine devine interesantă, pentru că deşi are 33 de ani şi face lucruri care îi plac, din care face şi bani, ajunge să fie într-o “vacanţă la grădină” timp de 12 luni. Ea se gândeşte la anumite idei, le transformă în afaceri, pe care mai apoi le vinde pe bani mulţi. Ajunge să aibe un contract cu un tip, care decide să o concedieze înainte de Crăciun, cu 6 săptămâni, însă care o obligă să nu se angajeze în aceste 12 luni, pentru a nu oferi informaţii preţioase firmelor concurente. În acest an, conform contractului, Jasmine îşi primeşte salariul, însă trebuie să se ocupe de ea, să îşi caute ceva activităţi, pentru că altfel, va înnebuni, nefiind obişnuită să aibe timp liber.
Jasmine are o soră de care trebuie să aibe grijă, mai ales după ce mama lor a murit. Heather, sora ei, suferă de sindromul Down, iar Jasmine este foarte atentă la nevoile sale şi petrece timp cu ea destul de des. Deşi Jasmine locuieşte într-o casă cu grădină de 4 ani, nu a avut niciodată timp să se ocupe de aceasta, să arate precum cele ale vecinilor săi. Fiind deprimată, îşi exprimă revolta pe unul din vecinii ei, Matt, un celebru realizator de emisiuni radio, pe care îl detestă datorită unui subiect abordat într-o seară la radio. Ştie despre el că îi place să bea şi că se ceartă mereu cu soţia lui, pentru că ajunge acasă mereu noaptea beat şi fără chei, făcând scandal când vrea să intre în casă. Jasmine vede cum viaţa lui se risipeşte şi că va ajunge să aibe eşec pe toate planurile, lucru care se şi întâmplă. Matt îşi pierde serviciul, îşi pierde soţia, care pleacă de acasă, sătulă fiind de certuri, scandaluri şi de modul în care el se comportă, însă îi aduce copii în vizită.
În scurt timp însă, cei doi, Jasmine şi Matt, ajung să comunice, să se cunoască cumva mai bine şi să încerce să se înţeleagă unul pe altul, deşi rămân distanţi şi uşor agresivi în vorbe, mai degrabă se cam înţeapă unul pe celălalt. Jasmine începe să lucreze la grădina ei, să o pună în valoare cum nu a mai făcut-o vreodată, iar Matt o urmăreşte, oferindu-se chiar să o ajute uneori. Între timp, un recrutor ajunge la Jasmine, pe care o vrea pentru un job anume la o anumită companie, pentru că o consideră pregătită şi potrivită. Aceasta nu ştie cum să îi spună că nu are voie să se angajeze timp de 12 luni, însă începe să se gândească la el şi vrea să îl vadă cât mai des, sub contextul pregătirii ei pentru un interviu. Monday este un bărbat bine, mi-l imaginez ca fiind brunet, înalt, cu ochii verzi, iar relaţia dintre ei se va schimba, la fel cum şi relaţia lui Jasmine cu Matt se va schimba.
Cum şi în ce fel, va trebui să descoperi tu în cele 370 de pagini. A fost o carte care mi-a plăcut şi am apreciat că Jasmine şi-a descoperit totuşi o pasiune. Sunt convinsă că nu i-a fost uşor să nu mai aibe acelaşi program, să nu mai lucreze şi să nu mai facă lucrurile cu care era obişnuită. Mă gândesc…ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost în locul ei?! Probabil blogging! Sau aş călători! :))



Ai citit această carte? Ţi-ar plăcea să o citeşti şi să afli continuarea?
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Vaai, si eu am citit prima carte, si cu siguranta o voi citi si pe aceasta.
Ambele mi-au placut foarte mult!
Imi place cum scrie Cecelia si as mai comanda cateva titluri ale ei, desi sunt vreo 2 care nu ma atrag deloc! 😀
Ce vis frumos… Să primesc bani lunar fără să muncesc…
Sunt curioasa ce a făcut domnișoară! Adaug cartea pe listă de must-read!
Da, exact asa am zis si eu! Un vis frumos! Insa atunci cand nu stii sa faci decat ce a facut ea – adica sa vanda afacerile pe care le creeaza, cred ca devine putin o problema…e chestie de adaptare, oricum!
Sper sa iti placa!
nu am citit, mai degraba ma uit la film. pupp
Nu cred ca exista film pentru aceasta carte. M-as uita si eu clar!
Buna recenzia facuta de tine la aceasta carte. Ar fi fost bine sa existe si film.
Multumesc tare mult pentru aprecieri!!! Poate va face cineva un film…desi cred ca actiunea ar fi destul de borring pentru multi…de vazut, atentie! Nu de citit! 😀
SI eu as baga muuult blogging si multe calatorii, dar as incepe cu multe “calatorii” in bucuresti. As vrea sa aflu tot ce se poate despre bucuresti, dar din mers, cu cineva care sa imi spuna despre toate cladirile, cartierele, strazile etc.
Cartea pare interesanta, dar parca as prefera sa vad filmul :))
Mi-ar placea si mie sa aflu mai multe de la cineva care cunoaste. Mi-ar placea de asemenea sa vizitez, cum spui tu, insa sa vad si poze de la locurile respective…cum era inainte, cum aratau cladirile, strazile…
In prezent citesc cartea ceciliei aahern cum sa te indragostesti. Imi place stilul ei de a povesti si faptul ca este o lectura placuta si usoara. Cred ca voi trece si la alte titluri ale autoarei. Nu am citit inca cartea aleasa de tine
Mai am cateva titluri ale Ceceliei care ma tenteaza. Am vazut ca tu citesti aceasta carte de care mi-ai zis si mi se par interesanta!
In ultima vreme am vazut foarte multe recenzii d la aceasta autoare, trebuie sa-mi iau si eu cartile cu Cecilia Ahern ca tare mult imi place.
Am vazut si eu multe recenzii prin blogosfera si iti spun sincer ca mai am cateva titluri de-ale Ceceliei pe care vreau sa le citesc.
In prezent am ramas la Fata din tren. Am sa o caut in firmat Pdf ,deoarece imi este mult mai comod sa o citesc de pe telefon sau tableta.
Nu eu citesc in format PDF. Imi place sa dau pagina dupa pagina. Desi nu mi-ar displacea un EBook. 😀
Am zis că o să încerc și eu carte de la Cecelia Ahern, dar am rămas doar cu zisul. Am de la cei de la All „Central Park”, cred că o să-mi iau o carte de la ea data viitoare.
Frumoasă recenzie! 😀
Am vazut cateva alte titluri foarte interesante de la Editura All…mi-ar fi foarte greu sa aleg una! 😀
Multumesc pentru apreciere, avand in vedere ca vine din partea ta, apreciez si mai mult si ma bucur ca iti place!
Am citit-o si eu, de fapt cred ca am citit toate cartile Ceceliei dar pe mine nu m-a prins in starea potrivita si mi s-a parut ca are o actiune usor cam fortata.
Iti recomand Cadoul, e de nota 10, preferata mea! 😀
“Cadoul” este pe lista, da! Cred ca e foarte misto cartea, nu stiu de ce! 😀
Mie mi-a placut si aceasta, dar daca ar fi sa aleg una, as alege-o pe “PS Te iubesc” ca fiind preferata, din cele doua citite.
Minunata carte ,o vreau si eu so citesc.
Sper sa iti placa daca o vei achizitiona!
Da, chiar o am in wishlist!!! Imi place stilul Ceceliei.
O sa-ti placa! 🙂