Machiaj cu paleta de la Pixi + Heart Defensor #stauacasa

Bună, draga mea!

Mi-am dorit să încep o serie de clipuri pe canalul meu de YouTube cu acest nou hashtag #stauacasa pe care îl folosesc deja în clipurile și postările mele zilnice de pe rețelele de socializare. În aceste mini vloguri număr zilele pe care le petrec în carantină și autoizolare (mai nou) și împărtășesc cu tine cam tot ce fac eu zilele astea.

Până acum am reușit să public doar 2 clipuri, acest machiaj fiind al treilea din această serie. Dar mai am câteva pe listă și sper să te inspire și să îți facă plăcere să le privești.

Urmărește și: Îngrijirea părului

Descoperă rețeta mea simplă, rapidă și delicioasă de brioșe cu căpșuni și ciocolată

În momentul în care am început să editez clipul, mi-am dat seama că am folosit și alte produse Pixi, pe care le-am primit, așa că este un moment tocmai bun pentru a vedea cum sunt și acestea.

Când am început să mă machiez nu știam exact ce voi face, așa că m-am lăsat dusă de val, însă rezultatul final mi-a plăcut foarte mult. Nu știu de ce mă îndrept așa des către astfel de nuanțe atunci când mă machiez, dar promit ca următorul machiaj pe care îl voi publica pe YouTube să fie cu alte nuanțe.

Ah, și apropo de machiaje – am postat un clip pe IGTV. Am ales să folosesc nuanțe de mov și roz, care sunt demențiale împreună. Și cred că se potrivesc oricui.

Produse folosite

  • Primer pentru ochi Milani – îl găsești online aici
  • Paleta de farduri Pixi + Heart Defensor
  • Pixi On The Glow Multi Use Moisture Stick – câteva produse Pixi se găsesc la Sephora
  • BB Cream mat Holi Pop de la Holika Holika
  • Fond de ten Golden Rose Total Cover 2in1 cu SPF15, nuanța Porcelain – se găsește online pe acest site
  • Baton de contur și iluminare Melkior
  • Pudra pulbere de orez Mayam – cumpărată de la Farmacia Tei
  • Pudră de contur de la Mustaev
  • Blush pudră Milani, nuanța Romantic Rose – online aici
  • Paletă de iluminatoare Strobing de la Miss Cop – se găsește în cutiile de frumusețe de la Pick n Dazzle
  • Creion de ochi negru Melkior
  • Extra Super Lash Mascara de la Rimmel
  • Pomadă de sprâncene Douglas
  • Ruj lichid mat Pixi + Maryam Maquillage

Hai și pe YouTube să vezi clipul cu acest machiaj!

PS: Unele linkuri din acest articol sunt de afiliere. Asta înseamnă că eu voi primi un mic comision de la acel site, în urma unei comenzi plasate de tine. Acest lucru nu implică nici un cost suplimentar pentru tine, ci este doar un mod de susținere al blogului.

Mulțumesc pentru vizită! Cu drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: