Isispharma: Gama URELIA, ajutor pentru pielea foarte uscată

Bună, draga mea!

În 2020 am făcut cunoștință pentru prima dată cu brandul IsisPharma și deja am descoperit o gamă care îmi place, pe care o recomand și pe care o găsești la prețuri accesibile, mai ales dacă prinzi vreo reducere. Este vorba despre UVEBlock, despre care am vorbit deja pe blog și ale căror produse le-am menționat în mai multe postări, ba chiar și la preferatele anului trecut.

Recent am primit un nou colet de la ei, cu produse din gama URELIA. Această gamă este special creată pentru pielea foarte uscată cu scuame sau cu tendința de keratoză. Datorită ingredientelor alese în combinațiile optime, produsele din gama Urelia hidratează, calmează, favorizează eliminarea scuamelor și ajută pielea să își recapete echilibrul natural.

Pielea îngroșată și scuamoasă se datorează unei refaceri accelerate a celulelor epidermice asociate cu o inflamație. Poate afecta cel mai des coatele, genunchii, zona lombară, scalpul și unghiile și este caracterizată de prezența petelor roșii pe piele, care asociază prurit și celule moarte (scuame).

Gama Urelia de la Isispharma este compusă din 3 produse

Gel de curățare exfoliant Urelia Isispharma, 200 ml

Curăță delicat pielea și ajută la eliminarea scuamelor. Calmează senzația de disconfort și lasă pielea hidratată. Se poate aplica pe ten sau corp (se aplică o dată sau de două ori pe zi pe pielea umedă și masează până se formează o spumă, după care se clătește), dar și pe scalp (se aplică de două-trei ori pe săptămână pe părul umed, iar după 3 minute, se clătește). Acest produs se poate fi folosit și pentru copii și bebelusi, fiind testat dermatologic și nu conține parfum sau parabeni.

Ingrediente: Aqua (Water, Urea, Disodium Laureth Sulfosuccinate, PEG-18 Glyceryl Oleate/Cocoate, PEG-7 Glyceryl Cocoate, Sodium Cocoamphoacetate, Laureth-2, Lactic Acid, Caprylyl Glycol, Sodium Benzoate, Sodium Hydroxide, Dipropylene Glycol, Citric Acid, Potassium Sorbate, Glycerin, Glyceryl Caprylate, Pseudoalteromonas Ferment Extract, Xantham Gum, Ethylhexyl-Glycerin, Alanine, Proline, Serine, Sodium Phosphate.

  • (albastru – BEST, verde – GOOD, gri – nu am găsit, portocaliu – AVERAGE)

Părerea mea

Este un gel de curățare blând cu pielea, este incolor și fără miros. Efectul exfoliant al produsului URELIA Gel se datorează conținutului de 10% uree. Îl aplic în special pe corp, nu face multă spumă, dar lasă pielea curată și o protejează de uscăciune. Îmi place să-l folosesc în acest sezon, când temperaturile sunt destul de scăzute.

Balsam keratolitic hidratant Urelia Isispharma, 50 ml

Special creat pentru pielea foarte uscată, acest produs combină acțiunea keratolitică intensă cu hidratarea de durată. Elimină scuamele în mod eficient și reduce zonele rugoase în timp ce contribuie la refacerea barierei pielii. Se aplică pe zonele afectate (plagi, calozități, unghii) o dată sau de două ori pe zi. Se recomandă aplicarea unei creme cu protecție solară adecvată pe zonele expuse și limitarea expunerii la soare pe perioada utilizării produsului.

Ingrediente: Urea, Aqua (Water), Paraffinum Liquidum (mineral oil), Glycerin, Cyclopentasiloxane, Glycolic Acid, Butyrospermum Pakii (Shea) Butter, Dicaprylyl Ether, Cyclohexasiloxane, Polyglyceryl-4 Isostearate, Cetyl PEG/PPG-10/1 Dimethicone, Hexyl Laurate, Behenoxy Dimethicone, Pentylene Glycol, Dimethicone, Sodium Chloride, Pseudoalteromonas Ferment Extract, Lactic Acid, Chlorphenesin, Xantam Gum, Caprylyl Glycol, Ethylhexylgl Glycerin, Alanine, Proline, Serine, Sodium Phosphate, Sodium Hydroxide, Tocopherol, Glycine Soja (Soybean) Oil, Pentaerythriyl Tetradi-T-Butyl Hydroxyhydrocinnamate, Citric Acid.

  • (albastru – BEST, verde – GOOD, gri – nu am găsit, portocaliu – AVERAGE)

Părerea mea

Momentan nu am testat acest balsam, pentru că nu am simțit nevoia. Deși am pielea uscată pe alocuri și în special, mâinile au fost destul de afectate în această perioadă friguroasă, am apelat la următorul produs din această gamă.

Cremă exfoliantă hidratantă Urelia Isispharma, 150 ml

Crema Urelia hidratează pielea până la 6 ore și elimină scuamele. Este bogată în agenți emolienți, calmează imediat epiderma și reface bariera pielii. Aceasta își recapătă confortul și suplețea. Textura sa ultra cremoasă, ultra-confortabilă nu este lipicioasă și se absoarbe ușor. Formula cu toleranță ridicată, ceea ce o face potrivită chiar și pentru cei mici.

Ingrediente: Aqua (Water), Glycerin, Urea, Paraffinum Liquidum (mineral oil), Butylene Glycol, Propylene Glycol, Cera Alba (Beeswax), Cyclopentasiloxane, Butyrospermum Parkii (Shea) Butter, Dicaprylyl Ether, Polyglyceryl-4 Isostearate, Cyclohexasiloxane, Cetyl PEG/PPG-10/1 Dimethicone, Hexyl Laurate, Behonoxy Dimethicone, Pentylene Glycol, Dimethicone, Methyl Methacrylate Crosspolymer, Sodium Chloride, Lactic Acid, Chlorphenesin, Sodium Hydroxide, Pseudoalteromonas Ferment Extract, Xanthan Gum, Caprylyl Glycol, Silica, Ethylhexylglycerin, Alanine, Proline, Serine, Sodium Phosphate, Tocopherol, Glycine Soja (Soybean) Oil, Pentaerythrityl Tetra-Di-T-Butyl Hydroxyhydrocinnamate, Citric Acid.

  • (albastru – BEST, verde – GOOD, gri – nu am găsit, portocaliu – AVERAGE)

Părerea mea

Am fost foarte curioasă despre această cremă, mai ales că frigul afectează destul de sever pielea, în special pe cea sensibilă. Este ușor de aplicat, are un miros subtil și hidratează intens pielea. Am aplicat-o pe picioare după utilizarea gelului din aceeași gamă și nu am simțit că intră foarte repede în piele, simțind cum se lipește puțin de pantalonii de pijamale. Am folosit-o des și pe mâini (extrem de afectate, cum spuneam mai sus, de ger, parcă mai mult ca niciodată – am simțit crăpături și uscăciune intensă) și mi-a făcut bine. Cred că reface cu adevărat barierea pielii și o aplic în special seara.

Cum ți se pare această gamă? Ai încercat produsele brandului Isispharma? Apropo, produsele lor se găsesc în farmacii, iar prețurile pornesc de la 38 de lei.

Cu drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer