Cum a fost pentru mine luna decembrie 2019? #DecemberOnInstagram

Bună, draga mea!

Da, a trecut de mult luna decembrie, însă nu am vrut să ratez chiar ultima lună a acestei serii de articole, începută în urmă cu 2 ani. Mai exact să îmi reamintesc, cu ajutorul postărilor de pe Instagram, lucruri pe care le-am făcut în luna precedentă. Ce amintiri mi-am creat, ce pot menționa și lucruri de care îmi voi aminti cu drag o dată cu trecerea timpului.

Deși am încercat să postez zilnic, nu mi-a ieșit în fiecare săptămână, însă am reușit să măresc micul meu proiect #TinuteleLoredanei, un hashtag creat din dorința de a inspira. De a arăta (în primul rând mie) că nu este chiar atât de greu să creezi ținute confortabile, dar șic, chiar și când mergi la muncă. Și cu puțin efort, poți reuși să porți cât mai multe haine din dulap, în cât mai multe combinații posibile, încercând să reduci consumerismul.

Un proiect frumos din care am luat și eu parte a fost #SecretSanta cu #FetiliDePeYouTube – am postat un clip în care am făcut unboxing de la moșul meu secret și în descrierea căruia am lăsat linkurile tuturor fetelor participante. Mi-a făcut plăcere să ambalez fiecare produs în parte, iar surpriza a fost și mai mare când am vizionat clipul celei căreia i-am trimis coletul surpriză.

Am petrecut un Crăciun liniștit, în familie și m-am bucurat enorm de cadoul de la Moș Crăciun și anume un gimbal, care mă va ajuta în vloguri. Acest gimbal este de fapt un stabilizator de imagine, pe care l-am testat puțin deja. Și da, pot confirma că este ideal pentru vloguri, chiar și atunci când alergi este de ajutor.

Revelionul l-am petrecut tot acasă, în familie, iar după ora 2 ne-am apucat de jucat Activity, un joc care îmi place foarte mult și care mi se pare extrem de amuzant, antrenant și în același timp, educativ.

Tu cum ai petrecut luna decembrie? Ce lucruri frumoase îți amintești? Ce momente te-au marcat/impresionat? Aștept cu drag răspunsul tău.

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: