31 de lucruri pe care nu le-am învățat până la 31 de ani
Bună, draga mea!
Astăzi este ziua mea, așa că m-am gândit să îți povestesc 31 de lucruri pe care nu le-am învățat până la 31 de ani. Ideea articolului, care mi se pare foarte mișto și cool, este preluată de la Amy (am lăsat linkul către articolul ei de pe blog). Și pentru că îmi notasem în agendă ideea ei, a venit momentul să întocmesc foarte repede lista.
Și dacă vrei, poți să citești și articolul de anul trecut – 30 de lucruri pe care le-am învățat în 30 de ani, am lăsat link. Chiar am recitit și eu acel articol scri și am observat că unele lucruri au rămas încă neschimbate.
Dar iată 31 de lucruri pe care nu le-am învățat până la 31 de ani
- să-mi editez clipurile într-un mod mai atractiv
- să fiu mai nepăsătoare uneori
- să nu mă mai supăr din orice chichiță
- să fac pâine de casă (dar măcar fac tăiței)
- să îmi pun la treabă aparatul foto, adică să îi învăț setările alea o dată pentru totdeauna
- să fac o scrisoare de intenție
- să îmi fac tot felul de coafuri și împletituri singură
- să înot, deși am făcut snorkeling
- să schiez
- să mă machiez colorat și corect conform formei ochilor mei, cu pleoapă căzută (hooded eyes girl here)
- să lucrez în Photoshop
- să mă orientez prin locurile pe care nu le frecventez
- să fac mămăligă (bine, nici măcar n-am încercat)
- să îmi editez profilul de Linkedin
- cum să asortez culorile care mă avantajează, astfel încât să mă îmbrac mai mereu colorat
- să îmi fac un look de genul no-makeup-makeup
- să-mi fac cover pe YouTube (cu ceva ore analizând niște tutoriale, cred că s-ar rezolva totuși)
- să fac podul de sus
- să fac roata fără să-mi rup picioarele
- să fiu mai încrezătoare în mine, să nu mă mai subestimez
- să iau uneori decizii mai pripite, mai ales în ceea ce privește lucrurile care îmi plac
- să calc perfect o pereche de pantaloni de stofă, bărbătești
- să am mai multă răbdare. Îmi pierd destul de repede răbdarea în general și vreau de multe ori ca lucrurile să se întâmple când și cum vreau eu
- să lucrez cu mai puține tab-uri deschise
- să călătoresc singură
- să fac țuică fiartă
- să instalez un Windows
- să dansez tango
- să folosesc ața dentară fără să mă uit în oglindă
- să conduc pe serpentine și în alte țări
- să mă dau cu autobronzant în mod uniform și egal peste tot
Sunt curioasă dacă te regăsești în aceste lucruri și chiar mi-ar plăcea să aflu ce lucruri tu nu ai învățat să faci până la vârsta ta!
Mulțumesc mult pentru toate mesajele frumoase! Vă doresc și eu aceleași lucruri – să fiți sănătoase, iubite și mereu cu zâmbetul pe buze!
La mulți ani mie!!!
Mi se pare super ideea, asta pentru ca majoritatea vorbesc despre lucrurile pe care le au invatat, m am regasit in aproape toate dar mai e timp, pe unele nu le as face niciodata totusi
Sunt curioasa ce nu ai face niciodata!!! 🙂
Ce articol simpatic! La multi ani, Lori! Sa ai parte de multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi!
Multumesc mult, Raluca!
La multi ani! Sa fii iubita si sa te bucuri de fiecare clipa a vietii tale. Sa stii ca nici eu nu am invatat atat de multe pana la 33 de ani, multe din lista ta nici eu nu le-am invatat, nu e bai, sanatoase sa fim, ca le facem noi pe toate!
Multumesc frumos, Ella!
Sanatoase sa fim, asa este! Putem face multe lucruri daca avem ambitie si daca suntem sanatosi!
La mulți ani fericiți, draga mea! Să fii sănătoasă și să ai parte de tot ce îți dorești!
Te pup și te îmbrățișez cu drag!
Multumesc mult, Amy! Asemenea!
La multi ani! Foarte faina ideea de articol. 🙂
Multumesc mult, Catalina!
15 si 16, clar si fac 34 so..tu poate reusesti inainte sa faci varsta 🙂 eu mai adaug sa fac prajitura, nu am facut in viata mea si nici nu am incercat, am impresia ca nu imi va iesi si mai bine nu incerc
Hai ca poate invatam si asta! :))
Dar ce fel de prajitura ai vrea sa faci? Eu am facut prajituri, torturi…nu e chiar asa greu! Eu zic sa incerci! Cea mai simpla e prajitura tres leches – try it, please! let me know!