Sfaturi utile pentru îngrijirea unghiilor
Bună, draga mea!
Am vorbit de atâtea ori despre îngrijirea tenului, despre îngrijirea părului şi a corpului, însă mai puţin despre cea a unghiilor. Şi ele sunt ale noastre şi trebuie să avem grijă de ele. În perioada rece, frigul îşi spune cuvântul şi aspreşte mâinile şi cuticulele, iar vara tindem să stăm destul de mult cu mâinile în apă, la mare sau la piscină şi acest lucru înmoaie unghiile. Am vorbit anul trecut despre un tratament de unghii care le-a salvat şi care a fost pentru mine un produs revoluţionar şi nu exagerez deloc cu această afirmaţie! Este un produs despre care primesc şi astăzi întrebări şi este un articol extrem de apreciat, lucru care nu poate decât să mă bucure foarte mult!
Este vorba despre tratamentul 8 în 1 de la Eveline, care ajută unghiile să crească sănătoase şi puternice. Eu am folosit la început acest produs după ce mi-am dat gelul de pe unghii jos şi în câteva săptămâni unghiile mele arătau extrem de bine! Apoi am continuat tratamentul până am consumat produsul şi l-am recumparat, folosindu–mă de el pe post de base coat! Însă pentru astăzi am strâns toate produsele pentru unghii pe care le am în acest moment şi m-am gândit să îţi vorbesc puţin despre ele. Am şi câteva sfaturi, de care eu nu ştiam, însă mă bucur că le pot împărtăşi cu tine, astăzi!:)
Tratamente pentru unghii
- Eveline 8 în 1 Argan Elixir – este un produs care intră în unghie, nu rămâne la suprafaţă, precum cel clasic, despre care am menţionat la începutul articolului. Îl aplic pur şi simplu pe unghie şi masez atât unghia, cât şi cuticulele;
- RescueRxx Daily Keratin Treatment – şi acest produs intră în unghie şi masez unghia până intră complet, astfel încât să îşi facă treaba şi să acţioneze;
- Nail Envy Strenghthener OPI – acest tratament îl folosesc ca şi bază, pentru că rămâne la suprafaţa unghiei precum un lac transparent;
- Solar Oil CND Nail & Cuticle Conditioner – aşa cum îi spune şi numele, este un produs atât pentru unghii, cât şi pentru cuticule. Îmi place să îl folosesc şi intră repede în unghii, hidratandu-le şi făcându-le mai puternice.
Sfat: Îţi recomand să foloseşti tratamente pentru unghii de cel puţin de 3 ori pe săptămână şi atunci când nu porţi lacuri colorate, chiar zilnic. Unele tratamente acţionează şi peste manichiura făcută, aşa că nu ai nici o scuză! 🙂
Base Coat & Top Coat
- Bază fortifiantă Farmec – este ca un înlocuitor al tratamentului Eveline 8în1 şi îmi place să îl port şi singur, pentru că are o consistenţă uşor lăptoasă şi roze pe unghii, lucru care îmi place foarte mult. Am observat că îmi întăreşte unghia;
- Top Coat Matte de la Golden Rose – un top coat pe care îl folosesc ori de câte ori îmi doresc o manichiură cu finiş mat. Funcţionează de minune, se usucă repede şi este accesibil;
- Top Coat Shine&Color de la Flormar – sunt absolut îndrăgostită de acest top coat de la Flormar, însă am observat că funcţionează de minune cu lacul din dotare, din aceeaşi gamă.
Sfat: pentru ca manichiura ta să reziste mai mult timp şi pentru ca unghia să nu se îngălbenească, este necesar să foloseşti înainte de aplicarea oricărei oje un strat de bază pentru unghii, iar la final un lac de unghii care să ofere strălucire (sau unul care să ofere un finiş mat), rezistenţă şi cu care să sigilezi manichiura.
Ajutoare utile pentru manichiuri colorate şi cu modele
- Pilă de unghii de sticlă Ebelin – în locul pilei clasice cu care eşti obişnuită, îţi recomand din suflet o pilă de sticlă, pentru că este mai blândă cu unghiile tale. Poţi oferi formă, le poţi scurta, iar pe aceasta de la Ebelin o am de mai bine de un an şi se prezintă încă foarte bine. Şi a costat până în 10 lei;
- Peel-Off de la Essence – un ajutor pentru manichiuri cu modele, pentru manichiuri realizate în apă şi altele asemănătoare. Se aplică pe lângă unghie, se usucă puţin şi se îndepărtează foarte repede cu o pensetă, astfel încât manichiura ta va arăta bine fără să depui mult efort în a curăţa marginile acesteia;
- Creion corector pentru manichiură S-he Stylezone – un produs super eficient care nu îmi lipseşte de ceva timp din casă. Îl folosesc pur şi simplu pentru a şterge marginile atunci când dau cu ojă pe lângă sau când aplic prea mult produs şi acesta tinde să curgă;
- Spray pentru uscarea rapidă a manichiurii de la Farmec – nu ştiu de ce am încercat atât de târziu acest produs, însă face o treabă foarte bună! Îl folosesc la finalul manichiurii şi în câteva minute, pot să îmi continui treaba. Folosind acest produs, îmi pot face unghiile în orice moment al zilei;
- Dizolvant pentru unghii fără acetonă de la Ebelin – nu ştiu al câtelea recipient este acesta, însă sunt îndrăgostită de el. Îmi place că îmi curăţă bine unghiile, chiar şi modelele cu sclipici, îmi place pompiţa din dotare, însă observ că mai curge pe lângă aceasta. Aşadar, trebuie ţinut doar în picioare.
Sfat: Îţi recomand în primul rând să renunţi la pila de unghii clasică sau metalică! Pila de sticlă este mult mai blândă cu unghiile tale. Poţi folosi şi o pilă de tip buffer pentru a netezi suprafaţă unghiei şi pentru a-i oferi strălucire. Îţi recomand de asemenea să foloseşti un dizolvant fără acetonă, pentru a nu deteriora unghiile.
Să nu uităm de cuticule!
- Ulei de cuticule cu căpşuni de la Cupio – folosesc acest produs de vreun an de zile şi încă mai am produs, cu toate că am reuşit sa îl scap şi pe jos. Îmi place aroma lui de căpşuni şi după ce îl aplic seara, observ a doua zi că arată bine cuticulele mele. Îmi place pipeta din dotare, dar trebuie să ai grijă cu ea. De ce spun asta? Eu aplic uleiul înainte să mă bag la somn şi îl ţin pe noptieră, fiind deja cumva în poziţie de somn. În felul asta, am reuşit să îl scap de jos;
- Ulei de cuticule Lila Rossa – nu am folosit foarte des acest ulei, dar am mai avut unul identic, cu pensulă şi mi se pare foarte ingenioasă ideea, pentru că este uşor de mânuit şi nu rişti să iroseşti produs;
- Cremă de unghii AMC Novophane – crema acesta o testez de puţină vreme, însă momentan îmi place. Şi îmi place şi faptul că o pot folosi deşi am manichiura făcută.
Sfat: Hidratează cuticulele, renunţă să le mai tai şi foloseşte un produs care le înmoaie, pentru ca apoi să vii cu un beţişor de bambus şi să le împingi. Vei observa că nu vor mai creşte aşa repede şi vor arăta foarte bine! Aşa cum tenul şi corpul tău are nevoie de hidratare, tot aşa şi cuticulele au nevoie de îngrijire şi hidratare.
Şi hidratarea mâinilor este importantă!
- Cremă de mâini cu lapte de capră Ziaja – este singura cremă de mâini pe care o am în acest moment, pentru că am mai avut două pe care am reuşit să le consum. Îmi place mult şi o recomand.
Ştiu că m-am lungit mai mult decât mi-am presupus, însă am ideea articolului în agenda mea de ceva timp şi chiar am vrut să împărtăşesc cu tine toate aceste informaţii şi sfaturi, care pe mine m-au ajutat în a avea o manichiură frumoasă, unghii sănătoase şi cuticule hidratate! Tu ce produse foloseşti pentru a-ţi îngriji unghiile şi cuticulele? Ce sfaturi ai pentru mine?
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!
inca am o pila metalica si tot zic sa renunt la ea. am si eu un dizolvant ebelin, insa varianta cu acetona, imi pare ca are putere mai mare de curatare
Eu nu mai folosesc acetona de mult timp – mai bine de un an si pot sa spun ca sunt multumita de acest produs. Vreau sa imi iau si de la Cien si Farmec – am vazut ca au variante asemanatoare! 🙂
tratamentul de la eveline cred ca este cel mai cautat produs 😀 si la mine la job vin multe doamne sa intrebe de el desi magazinul se axeaza mai mult pe produse de par de genul moroccanoil, kerastase, l’ oreal, wella 🙂
Sa stii ca este un produs exceptional! Eu cel putin, am numai cuvinte de lauda la adresa lui!
Stiu ca cel cu Provitamina B de la Farmec este la fel de apreciat, insa acela are un continut prea mare de formadelhida cred eu, pentru ca ma ustura unghiile si cuticulele de la el.
Ai dreptate cu privire la faptul ca nu trebuie sa neglijam unghiile, pentru ca si ele reprezinta intr-o oarecare masura imaginea noastra. Imi place mult articolul, si cu siguranta am sa tin cont de sfaturile tale si am sa folosesc aceste produse.
Cred ca nu degeaba se spune ca “Mainile sunt cartea de vizita a unei femei”!
Multumesc mult! Ma bucur ca iti place postarea!
Am auzit numai lucruri bune despre tratamentul de la Eveline si chiar l-am vazut recent. Am folosit si eu spray-ul de uscare de la Farmec si e foarte, foarte misto!
Mie mi-a facut doar bine, asa ca am numai cuvinte de lauda la adresa lui! La fel pot spune si despre spray-ul acesta! Sa vedem cat va tine!
Eu merg sa imi fac unghiile la salon cu oja semipermanenta, asadar la aces capitol pot sa ma declar o novice, nu am nimic pentru ingrijirea acestora prin casa si nici nu am cumparat prea des. Insa chiar azi ma uitam pe internet dupa crema de maini cu lapte de capra de la Ziaja. Am gasit-o la farmacia Bebe Tei si vreau sa mi-o comand. E spornica?
O am de vreo 2 luni cred si inca mai am produs. Probabil ca doua luni o sa iti ajunga. Oricum, mie imi place mult cum miroase si ca intra repede in piele.
Dupa un timp, e bine sa faci pauza si la oja semipermanenta si atunci vei avea nevoie de produse asemanatoare! 🙂
Bun articol si ma surprinde ca mai exista si persoane care folosesc celebra firma clujeana Farmec in ziua de azi. Stiu ca au preturi cam piperate. Nu multe fete/femei folosesc produse cosmetice romanesti.
Am sa te contrazic si am sa iti spun ca multe fete si femei folosesc produsele Farmec! Ba chiar preturile nu mi se par mari, cel putin din cele incercate si cumparate de mine! 🙂
foarte util, folosesc ulei de cuticule. pupp
Bravo! Foarte bine faci!
Te pup!
Ingrijirea unghiilor nu este punctul meu forte. Nu am rabdarea necesara de cele mai multe ori. Am incercat pila de sticla din aceleasi considerente enumerate de tine dar nu face fata, parca stau zece ani cu ea pana obtin rezultatul asteptat. Crema de maini folosesc mereu 😀
Nici pentru mine nu era un punct forte, in continuare pot spune ca nu este, insa incerc si eu cat de mult pot sa am grija de ele singurica!
Cat despre pila…intr-adevar, dureaza ceva, insa em ult mai ok sa pilesti unghia cu asta, decat cu alta, pentru ca ti se pot exfolia mult mai usor!
Te pup!
Iubesc uleiurile de cuticule de la Cupio. Folosesc multe produse de la Cupio, sunt foarte ok!
Eu din pacate nu am multe produse Cupio! De fapt…chiar le pot numara pe degetele de la o mana! 😀
Sa stii ca nu am mai folosit nici eu niciun tratament, mi le-am tot facut cu semi si vad ca trebuie sa iau o pauza, mi s-au cam distrus si nu e bine.
Este necesar sa faci pauza cel putin perioada in care ai folosit semi! Adica: ai folosit oja semipermanenta 3 luni, 3 luni sa faci pauza. Oja semipermanenta intareste unghia, iar dupa ce vei renunta la ea, vei avea nevoie de cateva produse de genul acestora din articol.
De asemenea, nu uita de ulei de cuticule! De fapt, poti aplica orice fel de ulei, dar sa o faci seara de seara! 🙂
Binevenit articolul tau, mai ales ca am decis sa imi fac ungiile acasa. Am scapat de cei 6 ani fara intrerupere de aplicat gel iar acum mi le ingrijesc singurica si mi-e mult mai bine asa. Multumesc pentru sfaturi!
Wow! 6 ani? Inseamna ceva! Sper sa te obisnuiesti sa iti faci o rutina care sa te ajute!
Multumesc si eu! Ma bucur ca ti-a fost de ajutor! 🙂
Whaaa, ce bine ca ai scris articolul asta. De ceva vreme mie mi s-au tot exfoliat unghiile (straniu as zice, mai ales ca nici nu am mai purat lac – fie el incolor sau colorat de vreo luna.. iar inainte il foloseam oricum rar).
Si cautam un tratament – iar una din tipele de la Sephora mi-a recomandat ceva, fara sa tina cont de faptul ca eu vroiam ceva ce se absoarbe in unghie 😀
Dar o sa ma uit de Solar Oil CND. Suna foarte bine 😀
Multumesc tare mult, Romina! Ma bucur enorm sa iti place! Initial, aveam alta idee, insa ma bucur ca l-am finalizat in starea aceasta! 🙂
E posibil sa se exfolieze de la pila, de la modul in care le pilesti. De asemenea, e recomandat sa porti macar un lac protector pe unghii.
Acelea mici in afara de cel de la OPI intra in unghie, dar si cel de la Eveline!
Te pup si spor!
Multumim pentru sfaturi si recomandari 🙂
Si eu folosesc baza fortifianta de la Farmec, iar apoi vreau sa incerc Eveline 8 in 1
Pupici!
Ma bucur ca iti place articolul si ca il gasesti util!
Iti recomand cele doua produse cu drag!
Te pup!
Uuu, ce de bunatati acolo, folosesc si eu un tratament de la ei, cel cu vitamina B5.
Mie acela mi-a creat niste usturimi…de n-ai idee! Am tot incercat sa-l folosesc, pentru ca stiam ca imi intareste unghiile, insa nu am reusit, asa ca l-am aruncat. Insa cu cel de la Ebelin nu am avut probleme de genul asta.
După ce am născut am trecut printr-o perioada critica. Unghiile se exfoliați foarte repede si indiferent de tratament, nu reușeam sa le fac sa crească.
Am început sa ma duc la salon si sa folosesc oja semi permanenta. Sper ca după ce renunț la ea sa nu revină si problema unghiilor
Eveline 8 in 1 e solutia! 😀
Chiar daca mergi la salon pentru oja semipermanenta, la un moment dat, tot va trebui sa faci o pauza. Pentru a le regenera si pentru a le lasa sa “respire”.
M-ai facut sa adaug pe lista mea tratamentul Eveline si baza fortifianta de la Farmec!
Sper sa reusesc sa le achizitionez cat mai curand. 😀
Si eu sper ca te vor multumi! Multumesc!
Te pup!
Eu am avut o perioadă destul de lungă în care am avut unghii cu gel. Acum îmi fac singură manichiura cu semipermanentă, dar în prezent am luat o pauză de la toate și mi-am lăsat unghiile să respire. Le dau cu Grow Beautiful de la L’Oreal. Am observat și eu când foloseam ojă că acetona e foarte importantă și la un moment dat foloseam ceva la Eveline cu ulei e argan. Sunt foarte multe produse pentru îngrijirea unghiilor, dar le luăm și uităm să le folosim.
Si eu am un kit acasa pentru oja semipermanenta, insa recunosc ca nu mereu am rabdare sa il folosesc. Vreau sa incerc o chestie cu acest kit si daca imi iese, poate voi apela mai des la truc. Cu toate astea, consider ca este important sa ai grija de unghii si sa faci pauze daca apelezi la gel sau chiar la semi.
Sa stii ca si eu am fost surprinsa cand am adunat toate aceste produse, pentru ca sunt destul de multe, zic eu. Si serios acum?! Cand sa le consum pe toate? Pe care sa o testez mai intai? :))
Dar am un raspuns si acela este: crema novophane despre care va trebui sa si scriu, asa ca o pun la treaba.
Foarte utila postarea ta, si eu folosesc multe tratamente de unghii altfel nu as avea cum sa le pastrez asa sanatoase 🙂
Multumesc mult, draga mea!
Poate scrii si tu despre produsele preferate de unghii, care te ajuta sa le mentii asa frumoase si rezistente!
Te pup!
Utile sfaturile primite. Nici eu nu îmi tai cuticulele, le hidratez și le împing cu bețișor. La acetonă am renunțat de ceva timp, folosesc dizolvantul pentru ojă The ONE de la Oriflame, care e super bun, iar acum testez și cel de la Melkior, care momentan se prezintă foarte bine.
Încerc și tratamentele de la Melkior, să vedem ce iese. Mă bucur că am descoperit câteva produse noi în articol. Am să le încerc 😉
Multumesc mult, Gerlinde!
Ma bucur ca si tu ai grija de unghiile si cuticulele tale!
De la Melkior nu am incercat produsele pentru unghii, dar poate scrii mai multe tu despre ele! 🙂
Eu am si pila de sticla si metalica, le folosesc alternativ 😀
Foarte utile sfaturile tale si am gasit o multime de produse noi pe care nu le folosesc inca. Ma tenteaza foarte tare sa le incerc mai ales ca nu stau prea grozav la capitolul ingrijirea unghiilor :))
Te pup! :*
Iti doresc succes, in cazul asta si sper sa ai grija de ele! Sunt sigura ca iti place ca manichiura ta sa arate bine, nu doar oja in sine pe unghii! 😀
Te pup si eu si multumesc pentru vizita!
Multumim de sfaturi ,o sa tin cont de ele.
Multumesc si eu! Ma bucur ca le gasesti utile! 🙂
Sfaturi bune, le respect si eu, sunt tare constiincioasa ca si baza folosesc doar eveline 8 in 1 mi se pare f bun, de la ebelin mi-am luat si eu de curand dizolvantul , e chiar misto, o alta varianta si cu vitamine ar fi de la bottega verde doar ca e mai scump si cantitate mai mica
Multumesc, Andreia! Ma bucur ca ti-a placut articolul meu! Chiar ma bucura enorm!
Ar trebui sa scriu mai des despre lucruri utile! 🙂
baza fortifianta de la Farmec mi s-a parut un produs foarte bun, am siuitat de el dar trebuie sa il cumpar din nou mai ales ca unghiile mele arata dezastros in ultimul timp
Daca gasesti Eveline 8in1, ti-l recomand si pe acela!
Multumim pentru sfaturi!
Cu drag! Sper ca sunt de folos! 🙂