Review: Revlon New Photoready Candid – fond de ten, corector și pudră

Bună, draga mea!

Pentru că am primit această gamă de produse Revlon Candid, m-am gândit că ar fi bine să le folosesc și să împărtășesc părerea mea despre aceste produse. Atunci când am încărcat clipul pe canalul de YouTube nu folosisem decât pudra, dar acum voi face un review. Asta pentru că am folosit produsele zilnic, având în vedere că mi-am reluat deja activitățile de vreo 2 săptămâni.

Voi începe prin a spune că produsele, per total, mi se par ok. Ba chiar am rămas plăcut surprinsă despre fond de ten, care mă duce cu gândul la celebrul Colorstay și pe care l-am iubit mult timp (eu împreună cu alte sute sau mii de fete). Nici corectorul sau pudra nu sunt mai prejos, dar citește mai jos ca să afli mai multe.

Fond de ten Revlon Candid

  • Descriere: Conține antioxidanti, vitamina E, plus ingrediente ce protejează tenul împotriva luminii albastre generate de laptop, tabletă sau telefon. Cu o textură cremoasă, această formulă inovativă oferă o acoperire naturală ce se adaptează la nuanța naturală a tenului. Oferă o acoperire medie, construibilă, nu conține parabeni, parfum, pigmenți sintetici sau uleiuri.
  • Ambalaj: Produsul vine într-un recipient de plastic de 22 ml și are pompiță, ceea ce îl face igienic și mai ușor de aplicat și este valabil 24 de luni de la deschidere, cu toate că nu aș recomanda a se folosi atât de mult timp după deschiderea lui.
  • Textură: Este un fond de ten lichid, care se aplică foarte bine cu un burețel de tip beauty blender.
  • Grad de acoperire: Are o acoperire medie aș spune eu, dar este buidalble. Personal, aplicara în două straturi mi se par multe, pentru că tenul pare încărcat, destul de pudrat și pare a fi ca o mască. Și consider că este suficientă masca pe care suntem obligați să o purtăm acum în spațiile închise.
  • Finiș: Rezultatul este un ten mat, un finiș cumva natural dacă îl aplici într-un strat.
  • Rezistență: Mă duce cu gândul la Revlon Colorstay din acest punct de vedere, în sensul că ține sebumul sub control destul de mult timp. Am avut și zile în care chiar și după 6-7 ore tenul arăta foarte bine, nu luceam ca un bec și nu este nevoie să aplic des pudră sau să tapotez tenul cu un șervețel matifiant.

Corector Revlon Candid

  • Descriere: Conține antioxidanți, vitamina E, cafeină, plus ingrediente ce protejează tenul împotriva luminii albastre generate de laptop, tabletă sau telefon. Oferă o acoperire medie, nu conține parabeni, parfum, sulfați, pigmenți sintetici sau uleiuri.
  • Ambalaj: Produsul vine cu un aplicator clasic, cu burețel, dar puțin curbat la vârf. Are 10 ml și o valabilitate de 18 luni de la deschidere.
  • Textură: Un corector lichid, care tinde să se usuce repejor după aplicare. Are un subton galben (cel puțin nuanța 015 Light Pale).
  • Grad de acoperire: Acoperire medie și se comportă bine și ca un primer pentru ochi.
  • Finiș: Mat.
  • Rezistență: Rezistă bine dacă este setat cu pudră, nu se strânge în liniile fine de sub ochi.

Pudră pulbere Revlon Candid

  • Descriere: Conține antioxidanți, vitamina E și ingrediente ce protejează împotriva luminii albastre generate de laptop, tabletă sau telefon. Are o consistență ușoara, ajută la ascunderea imperfecțiunilor conferind un aspect natural. Nu conține sulfați, parabeni, parfum, pigmenți sintetici sau uleiuri.
  • Ambalaj: Un recipient clasic, dar care are un plastic ce nu permite pudrei să se împăștie. Nu are burețel, precum au cam toate pudrele pulbere.
  • Textură: Pulbere, translucidă și deși nu este cea mai fină pudră pe care eu am avut-o, este ok, îmi place.
  • Grad de acoperire: Nu are grad de acoperire, fiind translucidă, ci este ideală pentru matifiere și fixarea produselor cremoase aplicate anterior.
  • Finiș: Nu încarcă tenul.
  • Rezistență: Machiajul rezistă bine întreaga zi, iar pentru matifiere pe parcursul zilei este ideală de avut în geantă/portfard.

Acestea sunt părerile mele despre produsele din gama Revlon Candid. Pe care, apropo, le-am găsit la un super mega preț pe acest site. Ai încercat produsele?

Mulțumesc pentru vizită! Cu drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer