Review: Golden Rose Longstay Liquid Matte Lipstick Kissproof

Bună, draga mea!

Îți spuneam zilele trecute când am vorbit despre preferatele lunii octombrie că rujurile Golden Rose Longstay Liquid Matte sunt atât de mișto, că trebuie musai să le încerci și tu! De fapt, am tot spus despre ele și pe rețelele sociale, în special pe Insta Story, unde sunt activă zilnic și încerc să te pun la curent cu tot ce aflu, cu tot ce primesc și cu produsele pe care le folosesc.

Pentru că am aruncat câteva rujuri și am făcut loc unora noi, mă bucur extrem de mult că acestea două se află în colecția mea, în special nuanța 23, pe care o aplic destul de des, sincer și de care simt că nu mă mai satur toamna asta! Rar mi se întâmplă să îmi placă un ruj atât de mult, dar asta este datorită formulei, dar și a culorii reci, speciale pe care o are.

Așa că îți recomand ca atunci când ai posibilitatea, să testezi produsul pe buze – s-ar putea să te surprindă într-un mod plăcut și să ajungi să te îndrăgostești. Trebuie să menționez și faptul că atunci când testezi direct pe tine un produs din magazine, e de preferat să nu aplici direct cu burețul sau aplicatorul din dotare…nu este deloc igienic. Poți pune puțin produs pe mână și să aplici apoi cu degetul – este mult mai safe așa.

Rujuri lichide mate Golden Rose nuantele 18 si 23

Revenind la rujurile vedetă de astăzi, îți prezint nuanța 23 – un gri rece, perfect pentru toamnă și nuanța 18 – un roșu rece, foarte plăcut și purtabil. Îmi plac ambalajele și sunt draguțe și practice. Au un aplicator sub forma unui burețel drept, dar este util și, cu puțină atenție, nu vei avea nevoie de creion contur de buze. Eu de obicei le aplic fără contur și îmi place așa.

Rujurile lichide mate Golden Rose sunt rezistente, nu usucă buzele și conțin vitamina E și ulei de avocado, care ajută la hidratarea buzelor. Sunt cremoase, se usucă mat, dar nu instant, lucru care îmi place, pentru că pot reaplica dacă este nevoie, astfel încât conturul să fie perfect. Nuanțele sunt opace, nu este nevoie de două aplicări, iar pe parcursul zilei se duce ușor pe mijloc, rămânând un contur frumos, deloc inestetic.

Înainte de a uni buzele, după aplicare, este bine să lași produsul să se usuce și sa nu unești buzele între ele. Vei simți o senzație de catifelare plăcută, de buze mătăsoase. Îmi place că nu se strânge mult în liniile buzelor și că timp de 6 ore pot purta cu încredere rujul pe buze. Minim 6 ore aș spune, pentru că mi s-a întâmplat să îl port și 8-9 ore fără retuș, așa că da, este super rezistent și depinde și ce mănânci când îl porți.

Ruj lichid mat Golden Rose nuanta 23Ruj lichid mat Golden Rose nuanta 18

Rujuri lichide mate Golden Rose

Am făcut și swatch-uri ale celor două nuanțe pe care eu le-am primit și le mulțumesc celor de la Golden Rose că mi-au adus în colecție rujuri minunate!

În concluzie, îți recomand și ție rujurile lichide Golden Rose Longstay pentru că:

  • nu usucă buzele
  • sunt ușor de aplicat și nu ai nevoie de contur
  • formulă rezistenă la transfer
  • nu este lipicios
  • nuanțe opace de la prima aplicare
  • conțin vitamina E și ulei de avocado
  • au un preț excelent – doar 30 de lei și au 5.5 ml
  • există 24 de nuanțe, așadar sigur vei găsi câteva pe placul tău

Tu ai încercat aceste rujuri? Cum ți se par?

Ruj lichid mat Golden Rose - swatchuri

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

37 thoughts on “Review: Golden Rose Longstay Liquid Matte Lipstick Kissproof

  1. Eu nu am mai cumparat de multi ani produse de la Golden Rose si sincer, inainte imi placeau mult rujurile lor baton.
    Ma bucur sa vad ca au scos acum si o gama de rujuri lichide mate, pe care sigur le voi incerca!

    1. Daca te referi la rujurile clasice mate – le stiu, am si eu cateva. Dar anul asta nu m-au mai atras, pentru ca m-am indreptat mai mult catre cele lichide.
      Iti super-recomand rujurile astea lichide!

  2. Sa stii ca imi plac nuantele, as fi curioasa sa le incerc si eu. Nu sunt fana a rujurilor lichide, dar dupa ce am incercat unul care rezista vreo 6 ore, brusc au inceput sa le gasesc apetisante 🙂

  3. Nu le-am încercat încă! Cred ca te-ai îndrăgostit de ele pentru ca și pe mine m-ai fascinat numai din poze. Amândouă sunt interesante

  4. ce bine arata, eu nu am avut pana acum de la ei decat un creion de buze si imi place tare mult asa ca ma gandesc sa imi iau si din gama acesta, mai ales ca sunt rezistente si am vazut pe site ca au nuante frumoase

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: