Preferatele lunii octombrie 2017

Bună, draga mea!

A mai trecut o lună de toamnă, iar temperaturile se resimt – vântul îmi șuieră dimineața în urechi, așa că este nevoie să îmi pun eșarfa aceea mare pe care am cumpărat-o recent din Second-Hand și simt că îmi este mai comod să mă întorc iar la jeans, deși mi-am propus să nu revin la ei curând. Așa că sper să găsesc niște variante ușor de îmbracat și asortat cu restul ținutelor mele casual. Dacă ai idei de astfel de piese vestimentare, let me know, deși sunt cu ochii zi de zi pe Pinterest.

Dar revenind la preferatele lunii octombrie, am ales 5 produse de top cu care m-am înțeles foarte bine și pe care le-aș recumpăra cu siguranță. Am să îți povestesc puțin și despre ele, ce mi-a plăcut la ele, ca un mini review. În clip am spus de câteva ori că preferatele sunt ale lunii septembrie, ceea ce înseamnă că am rămas în urmă, cumva subconștientul meu nu vrea să accepte că s-a dus septembrie, așa că îmi cer scuze pentru că mă bâlbâi așa mult. Îmi place să filmez, îmi place și să editez, însă simt că se poate și mai bine, așa că încet-încet învăț mai multe și pe partea de editat clipuri.

Tratament pentru unghii Melkior 9 în 1

Acest micuț face o treabă foarte bună! Îmi place mult faptul că atunci când îl port, unghiile mele sunt tari, nu se exfoliază, nu devin casante și mai mult decât atât, îmi place că are un sidef frumos, care îl face purtabil chiar și singur, nu doar ca o bază. Folosesc acest tratament de vreo lună, însă sincer pot să spun că îmi place foarte mult și sigur îl voi recumpăra (după ce mai consum ce am deja început).

Există pe site varianta asta mică, de 4.5 ml care costă 13 lei, dar și varianta mare, de 15 ml care costă 30 de lei.

Blush irizant Melkior - Coral Glace

Deși fardurile de obraz sidefate sau cu irizații nu mă atrag, pentru că am tenul mixt, acest blush a reușit să mă surprindă și să mă facă să mă îndrept către el aproape în fiecare dimineață. Ce e cel mai mișto la el este faptul că poate înlocui cu succes iluminatorul, având acele irizații aurii.

Se aplică frumos pe ten, poți alege cât de intens să fie, în funcție de dorința ta, rezistă întreaga zi, însă nuanța are tendința de a se duce mai repede decât sideful. Există și varianta de rezervă, pe care o poți adăuga în paleta magnetică.

Creion de sprancene Golden Rose

  • Creion de sprâncene Longstay Golden Rose

Îmi doream să încerc acest creion de mult timp și mă bucur că l-am primit, pentru că îmi place extrem de mult! Este subțire, are o mină mai tare, nu este cerat sau moale, dar astfel pot crea fire false și pot da forma dorită sprâncenelor mele. Are și o perie care mă ajută enorm să le pieptăn, dar și să distribui produsul uniform.

Îmi place că este retractabil – îmi plac creioanele retractabile, fie ele de buze, ochi sau sprâncene. Este cu siguranță un produs pe care să îl recumpăr. Produsele Golden Rose se găsesc pe site-ul Cosmania, unde transportul costă 15 lei, iar produsele vor fi livrate prin curier, în maxim 2 zile.

Ruj lichid Golden Rose

  • Ruj lichid Golden Rose Longstay, nuanța 23

Pot să declar că nuanța asta este preferata mea din toamna asta, iar rujul acesta este extrem de bun! Nu-mi usucă buzele, este pigmentat, miroase delicios și nu e nevoie de creion de buze, pentru că se aplică ușor și rezistă mai bine de 5 ore pe buze. Urmează o recenzie a acestor rujuri.

Mască pentru ten L'oreal Pure Clay Glow Mask

Masca de la L oreal am primit-o de la Debora, căreia îi mulțumesc! Este cea mai bună mască de față pe care am încercat-o vreodată și o aplic în fiecare săptămână, fără excepție! Îmi lasă tenul luminos, curat, foarte fin și deloc uscat! Masca acționează ca un magnet și curăță murdăria și excesul de sebum. Costă cam 40 de lei și merită fiecare ban! Am de gând să îmi cumpăr și varianta cu eucalipt, pentru matifiere.

Preferatele lunii octombrie

Acestea sunt cele mai bune 5 produse pe care le-am folosit regulat în octombrie și care m-au convins că merită! Tu le-ai folosit? Cum ți s-au părut?

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

37 thoughts on “Preferatele lunii octombrie 2017

  1. Nu am folosit niciunul dintre produse, mi-au atras atenția atât masca de la L’Oreal cât și creionul de sprâncene. Notăm, cumpărăm și încercăm 😀 o zi faină în continuare!

  2. Dintre toate, rujul de la Golden Rose imi place cel mai mult! Chiar sunt extrem de rezistente aceste rujuri. Baza pentru unghii nu m-a impresionat in mod special, cea de la Sally Hansen este mult mai bună.☺️

    1. Am si ceva produse Sally Hansen – mi-am luat un set de 5 produse, din care 2 le folosesc mai des. Dar dupa ce termin baza de la Melkior, am sa le incerc si pe acelea. Plus ca mai am si altele…chiar am destul de multe produse pentru ingrijirea unghiilor.

  3. Si mie imi place mult de tot baza de la Melkior. Restul produselor nu le-am incercat dar masca si rujul sunt pe wishlist. Te pup

  4. Masca pare foarte interesanta, mi-ar placea s-o incerc. E genul ala de masca pe care o aplici cu pensula? 😀

  5. Produsele Melkior le folosesc si eu si sunt extraordinare. fardul cel putin este chiar waw. Imi doresc sa incerc si eu acea masca Loreal. Am vazut ca este foarte laudata

  6. am masca in varianta mica, inca nu am apucat sa o incerc dar urmeaza 🙂
    vad ca si tu ai blusul de la Melkior, si mie imi place si l-as incadra la favorite..desi mi se parea cam roz cand a ajuns, in relaitate arata mult mai bine sa nu zic de miros <3

  7. Mie imi place foarte mult tratamentul pentru unghii de la Melkior. Desi striatiile nu au disparut de pe unghii si nici nu cred ca vor disparea vreodata, am rezultate bune pe partea de albire si exfoliere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer