Noile mele produse preferate pentru machiajul tenului

Noile mele produse preferate pentru machiajul tenului

Bună, draga mea!

Îmi place să mă machiez zi de zi, iar asta nu este o noutate. Îmi place de asemenea să descopăr produse ieftine și bune, așa cum cred că toate ne dorim! Merg pe premisa că nu tot ce e scump, merită banii și consider că poți găsi atât de multe produse de tip drugstore eficiente și bune, încât nu văd rostul pentru a da banii pe produse scumpe – bine, asta doar dacă ești makeup artist și ești nevoită să investești în astfel de produse, lucru care e musai-musai! Sau poate dacă ți se pune pata pe un produs și strângi bănuți pentru el, iar dacă faci asta, te sfătuiesc să mergi în magazine și să ceri o mostră, măcar să știi că a meritat. Știu că în România stăm destul de prost la capitolul oferire de mostre, iar unele branduri și magazine cer bani pe ele, dar poate totuși ai noroc și dai de o angajată amabilă și dispusă să te ajute, dacă magazinul îi permite și are ce să îți ofere, evident.

Dar deja mă îndepărtez de subiectul zilei, așa că revin la produsele mele de astăzi, pe care le-am descoperit recent și de care mă declar mulțumită! Le recomand? Da! Cui? Fetelor cu un ten ca al meu și anume mixt, fetelor care își doresc un aspect natural, fetelor care nu au nevoie sau nu vor un ten încărcat întreaga zi și celor care au nevoie de o acoperire medie, buidable.

Vorbesc despre Catrice, un brand accesibil și foarte apreciat (am înțeles că produsele sunt făcute în aceleași laboratoare unde se fac și cele de la Max Factor). Am încercat de la ei creioane de buze și de ochi, mi s-au părut ok, dar astăzi mă bucur să îți arăt în sfârșit fondul de ten și corectorul pe care le folosesc de vreo lună și pot spune de la început că am rămas extrem de surprinsă încă de la prima aplicare!

Am dat o fugă în Obor și am căutat standul Catrice, iar tipa de acolo m-a ajutat să îmi aleg nuanța, care era pe stoc – happy me! În plus, îmi doream să încerc și corectorul lor cremos, dar m-am oprit la cel lichid, din simplul fapt că mi se pare mai ușor de aplicat. Și cât de bine am ales!Catrice HD Liquid Coverage FoundationCatrice HD Liquid Coverage Foundation

Catrice HD Liquid Coverage Foundation

Este un fond de ten lichid, cu acoperire medie, buildable, care se așează tare bine pe ten, aplicat cu burețelul. Nu încarcă, oferă un aspect destul de natural și frumos, perfect din punctul meu de vedere pentru zi. Rezistă foarte bine, aici m-a surprins, ba chiar mi se pare mai mișto decât Colorstay-ul meu, de la Revlon. Diferența dintre ele ar fi faptul că al doilea este mai pudrat, oferă o acoperire mai mare și încarcă mai mult tenul, dar și acela rămâne printre fondurile mele de ten preferate. Aplic pe parcursul zilei o cantitate mică de pudră, căci după vreo 4 ore începe să apară puțin sebum, dar nu folosesc zilnic un primer.

Îmi place foarte mult pompița, mai ales că este primul meu fond de ten cu un astfel de sistem de dozare. Am ales nuanța  010 Light Beige, ce are subton galben. Nu îmi place însă că sticluța în care se află produsul este mată și nu pot vedea cât produs mi-a rămas, așa că sper să nu mă trezesc într-o dimineață că nu îl mai pot folosi, pentru că s-a terminat. Are un finiș semi-mat aș spune eu, dar îl setez pe alocuri oricum cu pudră. Aplic produs direct din pompiță pe față și reaplic un strat nou dacă este nevoie.

Așa cum spuneam, aplicarea mi se pare mai ușoară direct pe față, pentru că este totuși lichid, apoi folosesc burețelul (momentan am unul de la Ebelin), iar rezultatul este unul natural, fără dâre. Atunci când am încercat să îl aplic cu pensula de buffing de la Real Techniques, m-am trezit cu un aspect încărcat, neuniform și am apelat apoi la burețel. De regulă mă feresc de pensule pentru fond de ten, pentru că burețeii mi se par geniali și am grijă să nu îmi lipsească.

Concluzie: Îmi place Catrice HD Liquid Coverage Foundation pentru că oferă un aspect natural, este rezistent, nu încarcă tenul, nuanța mi se potrivește de minune, fiind un produs ieftin și bun, cu alte cuvinte. Cel puțin pentru tenul meu mixt, face o treabă foarte bună și mă bucur că l-am descoperit.
Catrice Liquid Camouflage High Coverage Concealer Catrice Liquid Camouflage High Coverage Concealer Catrice Liquid Camouflage High Coverage Concealer    

Acest produs are un aplicator clasic cu burețel, este lichid și oferă o acoperire bună. Se aplică foarte ușor și îmi place că, împreună cu fondul de ten, face o treabă foarte bună. Are uneori tendința de a se strânge, dar nu într-un mod deranjant sau foarte vizibil, așa că eu am oricum o pudră în geantă și reaplic în caz de nevoie. Nu încarcă zona de sub ochi, iar pentru nevoile mele, acest corector este foarte bun și a reușit să mă cucerească, așa că dacă nu ai cearcăne mari si foarte vizibile, este perfect pentru zi cu zi.

Și îmi mai place la el faptul că nuanța se “contopește” cu pielea, dacă pot spune așa, dar luminează ușor. L-am folosit cu succes și pe post de primer de ochi și l-am setat cu un strat de pudră, iar fardurile au rezistat foarte bine. Iar dacă nu vrei să mai cumperi încă un produs de machiaj, îți recomand varianta aceasta, pentru că funcționează. Eu am nuanța 005 și nu puteam alege mai bine – bine, m-a ajutat tipa de la stand, care se pricepe.

Concluzie: Catrice Liquid Camouflage Concealer este ușor de aplicat, este accesibil, nu încarcă zona și o iluminează ușor, este rezistent și oferă o acoperire medie, ideală pentru machiajul de zi cu zi.

fond de ten si corector Catrice

Găsești produsele și în mediul online, iar eu ți le recomand cu drag, dacă ai un ten mixt. Nu știu cum s-ar comporta pe un ten uscat sau normal, pentru că nu l-am testat pe altcineva. L-am găsit pe acest site pe ambele la 41 de lei, respectiv 24 lei, iar diferența de preț nu este prea mare în comparație cu cât le-am cumpărat eu. Tu le-ai încercat?

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Please follow and like me:

Comments

comments

23 Comments

  • Miss R

    30 September 2017 at 11:15 Reply

    Am auzit numai lucruri bune despre fondul acesta de la Catrice. Folosesc preponderent CC si BB Cream-uri, rareori apelez la fonduri de ten, dar pe acesta mi l-as cumpara.

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:07 Reply

      Si eu sunt fana BB si CC Creamuri, mai ales primavara. Dar fondul asta de ten sigur il voi recumpara, asa mult mi-a placut! 🙂

  • Luca Raluca

    30 September 2017 at 13:38 Reply

    Cred ca sti ca sunt preferatele mele! Ma bucur ca le-ai incercat si ca ti-au placut!

  • Denisa

    30 September 2017 at 16:29 Reply

    Concealer-ul acesta vreau neaparat sa il incerc si eu. Mi-a zis Raluca ca e foarte bun si merita incercat 😀

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:09 Reply

      Da, merita incercat. Dar vezi ca nu stiu daca functioneaza chiar bine cu toate fondurile de ten. Trebuie testat.

  • Mari

    30 September 2017 at 18:07 Reply

    Deci trebuie neaparat sa imi cumpar acest fond de ten! Am auzit numai lucruri bune despre el. Mi se termina Revlon-ul si direct Catrice scrie pe mine :))

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:10 Reply

      Hahaha exact asa a fost si in cazul meu. Am consumat Colorstay si am mers direct dupa asta de la Catrice! 😀

  • Alexandra Haliga

    30 September 2017 at 19:28 Reply

    Sună destul de bine și le-ai descris într-un mod în care m-ai făcut dornică să le testez 😀

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:11 Reply

      Multumesc, Alexandra! Ma bucur mult sa aud asta! 🙂

  • Dee

    1 October 2017 at 07:01 Reply

    M-ai convis si le-am trecut pe wishlist.
    Daca iti place mai mult decat Colorstay-ul inseamna ca trebuie sa-l incerc si eu iar corectorul… e un must. 😀

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:18 Reply

      Sa stii ca imi place mai mult decat Colorstay – mai natural si nu are acel aspect pudrat. Merita!
      Sa ma tii la curent! :*

  • ellafairytale

    1 October 2017 at 08:34 Reply

    Se gasesc si online, banuiesc? Eu nu le-am incercat.

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:19 Reply

      Am scris in articol – se gasesc si online, am lasat un link.

  • Simona Tinca

    1 October 2017 at 10:33 Reply

    Sunt niste produse ft. bune, si eu sunt foarte multumita de ele.

  • Andreea Georgiana p

    1 October 2017 at 16:08 Reply

    De la catrice am încercat doar un lac transparent si un fard. Bune amândouă. Acum nu prea mai sunt deschisă la testat fond de ten. Ma împac bine cu revlon color stay de vreo 2 ani dupa multe experiențe eșuate

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:23 Reply

      Iti spuneam si pe Facebook ca merita! Daca iti place Colorstay, asta o sa iti placa mai mult, pentru ca are un aspect mai natural si nu e pudrat, ca Revlonul! 🙂

  • gutu bianca lucia

    2 October 2017 at 05:24 Reply

    am tot vazut la fete fondul de ten siacum la tine, cred ca ma bag sa il achizitionez si eu mai ales ca am ramas doar cu Kat von D si chiar nu imi place, plus acesta are si un pret bunicel(comparativ cu acela ma refer)

    • Loredana Manciu

      2 October 2017 at 12:25 Reply

      Asta e ieftin si bun intr-adevar! Eu sunt foarte multumita de el! 🙂

  • Andraxela

    2 October 2017 at 19:19 Reply

    Stii ca iti ziceam pe insta ca am avut cateva peripetii cu acest concelear :)) Il primisem cadou de ziua mea de la o prietena si nu stiu cum s-a facut ca l-am pierdut, insa nu oricum, ci mi-a cazut in taxiul care m-a dus acasa (era uber). Initial nu mi-am dat seama, iar dupa vreo zi- doua prietena mea m-a intrebat daca imi place corectorul si daca mi se potriveste nuanta. Eu nu stiam ce sa-i zic, nu aveam idee la ce se refera :)) Tot in acea zi iesisem in oras cu prietenul meu si ma suna un nr. pe care nu-l aveam in agenda si era voce masculina. Era domnul de la Uber care dorea sa-mi inapoieze (nu pantoful ca in Cinderella) concelear-ul pierdut

    • Loredana Manciu

      3 October 2017 at 09:00 Reply

      Hahaha tare asta! Misto ca te-a sunat sa iti inapoieze produsul! 🙂
      Era bine si daca iti dadea o pereche de pantofi frumosi! :)))

  • […] povestit recent despre experiența mea cu acest fond de ten, iar ca să fac un rezumat, îl iubesc pentru că nu încarcă tenul, oferă […]

Post a Comment