Hidratare şi protecţie pentru ten de la Bioderma
Bună dragile mele!
Încă de pe la sfârşitul anului trecut mi-am dorit să nu mai folosesc creme de zi ce nu au un factor de protecţie, iar asta datorită blogului şi datorită multor lucruri pe care acesta m-a învăţat. Este de fapt impropriu spus că blogul m-a învăţat, însă lumea această în care am intrat de vreo 2 ani, o lume care m-a educat şi m-a învăţat să îmi îngrijesc tenul şi că acest aspect este de fapt mai important decât orice machiaj. Cu toate poate ştim că avem nevoie să ne îngrijim tenul pentru ca machiajul să arate cât mai bine şi natural, să fie cât mai frumos, şi până la urmă, îngrijirea tenului trebuie să fie o rutină pentru orice femeie. Trebuie să ne dorim să arătăm bine şi să ne simţim bine în pielea noastră pentru noi în primul rând. Trebuie să ne creăm o rutină de zi cu zi şi să nu trecem peste paşii care ne ajută să arătăm bine şi să ne simţim bine.Iar în întâmpinarea dorinţei mele au venit cei de la Bioderma, care au creat o cremă de zi cu factor de protecţie 30 şi pe care am avut ocazia să o testez de câteva săptămâni. Este vorba despre crema hidratantă cu efect anti-îmbătrânire pentru un ten perfect, din gama Hydrabio, cu factor de protecţie SPF30, cremă creată pentru tenul sensibil şi deshidratat.
Ce spun ei:
Hidratarea, nevoia numărul 1 de îngrijire a pielii
Zilnic, poluarea, stresul şi frigul afectează activitatea celulară a pielii. Aceasta nu mai reuşeşte să genereze sau să reţină la suprafaţă apa de care are nevoie pentru a-şi menţine echilibrul natural. Astfel, devine deshidratată, sensibilă, lipsită de confort şi fără strălucire.
Hidratarea, sursă de strălucire
Brevetul AQUAGENIUM®: soluţia BIODERMA pentru piele deshidratată. Acest complex biologic brevetat stimulează capacităţile celulare ale pielii şi o reînvaţă să genereze în profunzime apa de care are nevoie şi să o reţină la suprafaţă, pentru a rămâne echilibrată. Pielea este reînvaţată să se hidrateze singură pe termen lung.
Prin îndepărtarea celulelor pielii şi prin reducerea treptată a îngroşării stratului cornos (stratul superior al pielii), acidul salicilic uniformizează şi netezeşte suprafaţa pielii, redându-i strălucirea pe termen lung.
O protecţie a pielii consolidate
Razele UV sunt peste tot, în orice moment, chiar şi atunci când este înnorat, contribuind la îmbătrânirea cutanată. Filtrele UVA/UVB din produs, asigură o protecţie ridicată şi previn îmbătrânirea prematură a pielii (SPF 30). Vitamina E din compoziţie protejează pielea împotriva stresului oxidativ şi reconsolidează bariera cutanată. Mai rezistentă şi mai protejată, pielea este mai sănătoasă şi vizibil mai tânăra, într-un mod durabil.
Rezultatul, o piele perfectă
Graţie unei asocieri de pudre reticulare şi perle, Hydrabio Perfecteur SPF 30 reduce ridurile şi antenuează imperfecţiunile. Textura pielii este instant îmbunătăţită, iar pielea devine mai luminoasă pe zi ce trece. Efectul de Rosy Glow lasă pielea netedă,catifelată şi luminoasă. Un finiş perfect pentru fiecare femeie care foloseşte puţin machiaj sau chiar deloc.
Hydrabio Perfecteur SPF 30 este nouă generaţie de îngrijire hidratantă anti-îmbătrânire, instant şi de durată.
Ce spun eu:
Crema vine într–un tub de plastic, alb, cu scrisul albastru şi negru, un ambalaj simplu, dar practic, de efect şi simplu de manevrat. Ce este nou la această cremă este modul de dozare, care este de fapt o pompita, ce îţi permite să aplici exact cantitatea necesară pentru o aplicare. Mie mi se pare foarte practică şi extrem de uşor de luat în călătorii. Produsul are o toleranţă foarte bună, este non-comedogenic şi hipoalergenic.
Eu folosesc cam două pompiţe şi întind bine pe tot tenul, după care o las puţin să între în piele,. Aplic apoi fondul de ten, care aderă mai bine pe piele şi care se aşează mai frumos şi mai natural pe ten. Aşadar, consider acest produs şi o bună bază de machiaj. Nu ştiu dacă se vede foarte bine în poze, însă are o nuanţă uşor rozalie, nu este o cremă clasică, de culoare albă. Asta pentru a reduce ridurile şi pentru atenuarea imperfecţiunilor, oferind tenului luminozitate. Nu am observat un luciu inesteticsau că tenul să fie roz după aplicare, însă acesta este mai luminos.
Are o textură foarte bună, lejeră şi se întinde foarte bine pe ten.
Deşi eu am tenul mixt şi sensibil, această crema îmi prieşte şi observ că tenul meu chiar este mai luminos, mai frumos, mai fin şi este cu siguranţă mai hidratat. Este o reală plăcere să mă răsfăţ zilnic cu acest produs, pe care îl aplic chiar şi dacă nu mă machiez.
Pe scurt, beneficiile acestei creme:
* efect de estompare: linii fine şi imperfecţiuni ascunse;
* SPF 30: efect anti-îmbătrânire, anti-UV;
* Rosy Glow: luminozitate intensă;
* 95% piele hidratata: hidratare în profunzime.
Îmi place foarte mult această cremă şi vi-o recomand cu încredere! Cred că nu mai este nevoie să vă reamintesc că avem nevoie de protecţie în fiecare zi, în fiecare anotimp, nu doar vara sau când ne expunem la razele solare! Aşadar, sunt mai mult decât bucuroasă că pot folosi cremă hidratantă de zi, dar şi factor de protecţie în acelaşi timp. Nu mai este nevoie să folosesc 2 creme înainte de a mă machia: una pentru hidratare şi una pentru protecţia solară. Aş putea spune că este un produs 2 în 1 şi sigur vă va plăcea şi vouă, dacă îi veţi da o şansă!
Felicitări, Bioderma pentru această noutate, de care sunt foarte încântată!
Bioderma Hydrabio Perfecteur are un miros subtil şi plăcut, are o valabilitate de 9 luni de la deschidere şi un gramaj de 40 ml, suficient pentru câteva luni. Preţul ei este de 86 de lei şi se găseşte în farmacii.
Cine a mai testat Bioderma Hydrabio Perfecteur SPF30? Sunt curioasă dacă v-am stârnit interesul în privinţa ei şi dacă aţi vrea să o încercaţi, mai ales că este un produs recent lansat!
Mulţumesc pentu vizită! Vă pup!
interesant produs, nu am mai achizitionat de mult timp ceva de la Bioderma desi sunt cateva produse pe care mi le doresc
Da, si eu am cateva produse pe care mi-ar placea sa le testez! Usurel, cumpar eu si mai multe! Noroc ca exista Farmacia Tei, unde sunt mai accesibile! 🙂
Merci mult de vizita si comentariu!
Pupici
O vreau, o vreau, o vreau 😀
Mie imi plac mult produsele lor. Momentan am vreo 3 tuburi de PhotodermMAX 😀
Wow, 3 tuburi! Am zis ca poate imi cumpar si eu unul, pentru anul asta!
Pupici
As avea nevoie de crema aceasta, clar o trec pe wishlist. Imi place de la ambalaj pana la consistenta si tenta rozalie pana la efecte – hidratare si luminozitate. Multumim pt review :*
Sunt sigura ca o sa-ti placa daca o vei incerca si chiar sunt curioasa ce parere vei avea despre ea, daca si cum va veti intelege!
Multumesc frumos pentru vizita si comentariu!
Pupici
Mi-ai starnit curiozitatea. Eu folosesc Bioderma pentru bebe si este foarte bun. Am sa incerc si acest produs
Am folosit vara asta ABC Derm, tot o crema pentru copii si mi-a placut, dar nu am putut trece asa usor cu vederea pelicula alba ce o lasa pe ten. Cu toate ca este foarte matifianta.
Pupici si merci de vizita! 🙂
Imi place bioderma , este absolut super 🙂
Da, asa este! Un brand foarte indragit de milioane de femei si domnisoare! 🙂
Ilam si eu. Imi place maxim. te pup
Da, si eu! Chiar as cumpara aceasta crema dupa ce se va termina asta! 🙂
De la Bioderma am avut o cremă împotriva petelor roșii. Din păcate nu m-a ajutat în mod special. Nu mi-a făcut rău dar nici o schimbare în bine nu am văzut pe partea asta. La hidratare stătea bine. Acum vreau să văd cum stau lucrurile și cu loțiunea micelară pentru ten sensibil. De când tot spun că vreau să încerc și nu mai ajung să fac asta 😀 Mi-aș cumpăra-o în varianta mică pentru luat în geantă când călătoresc.
Pupici
Mie micelara lor mi s-a parut foarte buna. AM avut-o doar pe cea roz, H20, insa pe buze imi lasa un gust amar. In rest, este super! Vreau si eu sa mai incerc si alte variante de micelare de la ei…sunt 4 acum!
Pupici!
Merci de vizita si parere!
Suna bine! Si eu am folosit un produs din gama Hydrabio, serumul. Foarte, foarte bun.
Serum eu nu folosesc…si nu ma intreba de ce, ca nu stiu sa-ti raspund!
Dar Bioderma incepe sa devina printre favorite! Sper sa testez cat mai multe produse de la ei anul asta – asa mi-am propus! 🙂
Multumesc pentru vizita!
Te pup!
Acum am citit review-ul tau :))
Daaa si eu ador aceasta crema, am scris si eu despre ea.
E “cea mai cea” crema din ultima perioada.
Daca nu voi avea altceva in toamna acestui an, o voi cumpara! 🙂