tinute de vara cu Bonprix - Lookbook lorysblog

Great summer outfits with BonPrix

Bună, draga mea!

Vara este sezonul în care vrem să purtăm cât mai puține haine, să ne simțim cât mai confortabil posibil și să evităm hainele strâmte. Dar să apelăm la culori și să renunțăm la jeans – cel puțin așa sunt eu. Evit pantalonii cât pot de mult, deși asta înseamnă că trebuie să mă epilez săptămânal. Da, știu, am o problemă cu firele de păr, dar asta sunt eu.
Și sunt dispusă să folosesc epilatorul săptămânal pentru a mă putea bucura de fuste și rochii zilnic.

Anul acesta m-am cam îndreptat către culoarea roșie, deși mulți ani am evitat-o. Ba chiar galbenul și verdele m-au atras vara asta, ceea ce mă face să cred că este bine și frumos să experimentezi cu hainele colorate cât mai mult.

Ținutele de astăzi sunt pe placul meu în totalitate și mă simt foarte bine în ele. Fusta petrecută roșie cu volănaș (link) este foarte drăguță și mărimea 36 mi s-a potrivit la fix, nu a trebuit să intervin deloc asupra ei. O port cu drag chiar și la birou și de cele mai multe ori aleg un tricou și sandale, dar presimt că și spre toamnă o voi purta poate cu o cămașă, o geacă din denim sau de piele, cu botine cu toc gros și o pereche de dresuri mate.

Materialul nu este chiar cel mai ok (am alte haine mai ok ca material de la BonPrix, ce-i drept), se șifonează repejor, dar eu zic că merită achiziționată la reducere, pentru că este foarte drăguță.

Aici am ales să o port cu un tricou simplu, alb, cu arici, marca Moon by Dana Rogoz, cu sandalele mele de piele albe de la Marycom și o geantă din paie albă, tot de la BonPrix (link). Îmi place mult geanta aceasta, este foarte încăpătoare, șic, iar bretelele maro o face și mai interesantă, ideală de purtat prin oraș.

tinuta de vara - fusta petrecuta BonPrix
tinuta de vara - fusta petrecuta BonPrix, sandale de piele si geanta de paie BonPrix
geanta de paie BonPrix
i love myself - tinuta de vara urbana

Culorile acestei rochii Bodyflirt (link) m-au atras de la prima vedere. Cum spuneam mai devreme, are fix culorile pe care mulți ani le-am evitat și ocolit – roșu, galben și verde. Îmi place foarte mult imprimeul, este foarte confortabilă și un mare plus o are faptul că nu necesită fier de călcat. Am scăpat de grija călcatului în ceea ce o privește.

Mi-am ales mărimea 36/38 și am avut puține emoții, căci m-am temut că va trebui să merg la croitoarie, să o modific. Dar nu a fost cazul – în această ultimă comandă am avut toate hainele potrivite ca mărime. Nici această rochie nu are un material prea prietenos, este puțin sintetic, dar pentru că îmi vine bine și îmi place, nu am avut rețineri în a o purta chiar și la muncă.

Se potrivește foarte bine cu sandalele mele de piele albe de la Marycom și mi-am luat un plic alb cu galben, pe care îl am de la Bioderma. Evident, nu este o geantă de oraș, ci mai degrabă un portfard, dar hey, cine știe asta în afară de mine?!

rochie de vara inflorata BonPrix
rochie de vara inflorata verde, galbena, rosie BonPrix
rochie inflorata de vara - apus in Bucuresti
Apus in Bucuresti - summer outfit BonPrix

Trebuia să îți mai prezint o ținută cu o pereche de pantaloni culottes roz, foarte mișto și confortabili (am lăsat link către ei), pe care am apucat să îi port o singură dată (și nici atunci nu mi-am făcut o poză, să ți-i arăt). Din păcate însă, am reușit să îi pătez fix înainte de a ieși cu ei la poze. Nu știu cum s-a întâmplat, dar nu am reușit să scot petele de pe ei. Ai vreo recomandare pentru mine?

Te invit și pe YouTube să vezi cel mai recent clip pe care l-am realizat pentru tine! Sper să îți placă!

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: