Fond de ten Lancome Teint Miracle – primele mele impresii

Bună, draga mea!

Acest articol va fi un fel de review scurt și prime impresii despre fondul de ten , pe care l-am primit în cutia Summer Box de la Aoro. Este de fapt o mostră, însă am vrut să filmez un clip în care să îl testez, iar acum am să îți dau mai multe detalii despre el, pentru că l-am purtat o zi întreagă și mi-am format așa, o părere despre el.

Este un fond de ten high-end, iar eu de regulă nu sunt genul de persoană care să cumpere astfel de fonduri de ten, pentru că am găsit variante accesibile cu care m-am înțeles chiar bine. Dacă l-aș cumpăra în varianta originală la preț întreg pot să spun că nu. Mi se pare totuși cam scump, dar poate la reducere ar merita.

Înainte de orice, trebuie să știi ce anume îți dorești de la un fond de ten, pentru că eu poate caut acoperire mică spre medie, cu un finiș natural, iar tu poate îți dorești acoperire mare. Pentru zi cu zi, prefer fondurile de ten lichide, lejere, cu acoperire mică sau medie și să reziste, evident. Dar te invit să citești părerea mea despre această mostră a fondului de ten Lancome Teint Miracle.

first impressions Lancome Teint Miracle Foundation

Descrierea fondului de ten Lancome Teint Miracle

Teint Miracle este un fond de ten hidratant, ce oferă luminozitate și un efect natural. Conține o combinație de pigmenți perlați care conferă un aspect radiant tenului. Îmbogățit cu acid hialuronic de origine naturală și glicerină vegetală, în combinație cu extract de moringa, formula Teint Miracle hidratează tenul până la 18 ore. Acoperire medie, aspect natural și hidratat, senzație de “a doua piele” și ten reîmprospătat.

Un fond de ten lichid, non comedogenic, testat dermatologic, ce se recomandă și tenurilor sensibile.

Primele mele impresii despre Lancome Teint Miracle

  • fond de ten lichid
  • ușor de aplicat
  • acoperire mică spre medie
  • finiș natural
  • nu încarcă tenul
  • rezistență bună – a rezistat chiar mai bine de 8 ore, însă este nevoie de pudră, pentru că începe să lucească
  • multe nuanțe disponibile
  • hidratează, deci nu scoate în evidență zonele uscate (eu am un ten mixt)
  • tenul are un aspect radiant

După o utilizare pot spune că mi-a plăcut acest produs. Nu mă așteptam să se vadă atât de natural pe ten, deci aspect deloc încărcat sau pudrat. A rezistat bine aproape întreaga zi, însă este nevoie să fie fixat cu pudră, ba chiar eliminat excesul de sebum și reaplicat un strat subțire de pudră. Fiind Lancome, prețul nu este chiar accesibil tuturor, însă la un preț redus (cum l-am găsit eu pe Douglas), ar merita.

Tu ai încercat acest fond de ten? Te-ar tenta măcar?

Fond de ten Lancome Teint Miracle

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer