Concurs: Lory’s Blog & B.U. România – ÎNCHEIAT
Bună, dragile mele!
Este luni, o nouă săptămână ne așteaptă cu provocări, cu liste de terminat, cu termene limită pentru anumite campanii sau tabele, așa că vă doresc o săptămână reușită și frumoasă și să nu uitați să vă bucurați de lucrurile mici care vă înconjoară, să vă uitați mai atent la ele și să le primiți cu brațele deshise!
Mă bucur că v-ați înscris în număr atât de mare la concursul organizat împreună cu cei de la Tesori d Oriente, iar astăzi spunem stop acelui concurs și începem unul nou! Despre B.U. România am mai vorbit și pe blog și pe rețelele sociale, dar astăzi avem un concurs cu două produse, care sper să vă placă și să vă facă zilele mai plăcute și mai frumoase!
Un duș dimineața mă răcorește, mă regivorează și îmi pune cumva sângele în mișcare, iar un deodorant eficient într-adevăr mă ajută să fiu mai amabilă și bine dispusă, pentru că, haideți să recunoaștem, dacă nu ne simțim curate și frumos mirositoare, parcă nu ne începem ziua cum trebuie și parcă lipsește ceva! Mie așa mi se întâmplă.
Tocmai pentru a evita astfel de situații, cei de la B.U. România au pentru voi două produse care sigur o să vă placă!
PREMIUL B.U. România
- Anti-perspirant B.U. In Action Pure + Dry – 150 ml
- Gel de duș B.U. Bodystories cu extract de orhidee – 250 ml
Reguli de participare
- Să dați like paginii mele de Facebook (Lory’s Blog) și vă abonați la blogul meu cu adresa de mail (nu uitați să confirmați abonarea pe mail);
- Să dați like sponsorului pe Facebook – B.U. România;
- Să dați share concursului în mod public pe Facebook și să tăguiți o prietenă care și-ar dori să testeze produsele;
- Să răspundeți la întrebarea: Ce produse B.U. preferi și ce îți place la ele?
Durata concursului
- 18.09 – 24.09.2017, ora 23.45
Câștigătoarea va fi aleasă cu ajutorului sponsorului, iar premiul va fi trimis de acesta! Concursul se desfășoară pe teritoriul României, iar înscrierile de pe Facebook nu vor fi luate în considerare, pentru că și acest concurs se va desfășura doar pe blog!
Nu uitați să lasați numele voastre de pe Facebook și adresa cu care v-ați abonat la blog! Nu mai accept înscrieri de pe conturi masculine! De asemenea, dacă mă urmăriți într-adevăr cum mi s-a tot spus în comentariile de la concursul precedent, aș dori să văd asta, să vă văd activitatea pe rețelele mele sociale, să îmi dau seama că într-adevăr mă urmăriți.
Vă doresc succes!
Câștigătoarea concursului B.U. România este Valeria Chertes! Felicitări!
Gelurile de dus sunt superbe dar nici deodorantele nu sunt de lăsat nu I asa Madar Nicoleta Georgiana?
Am încercat parfumul și gelul de duș RockMantic și mi-au plăcut la ele în primul rand aroma dat și persistenta mirosului. Numele de pe fb este Oana Gabriela Popa și adresa de e-mail cu care m-am abonat este Oanapopagabriela555@gmail.com. ❤
Îmi plac deodorantele B.U , însă produsul favorit de la B.U este apa de toaletă Trendy. Nume facebook : STÎLPEANU DANIELA GEORGIANA. Adresa email: dgeolyna@yahoo.com
Prefer gelul de dus si deodorantul pentru ca miros foare bine si sunt foarte eficiente.Numele de facebook este Nicoleta Agache, adresa de e-mail niky_agache76@yahoo.com
De la BU îmi place gama Trendy
Numele de pe Fb Stoica Monica Madalina adresa de e-mail este monica.madalina20@yahoo.com
Gelurile de dus, deoarece miros incredibil de bine❤
Deodorantele, imi plac foarte multe pentru ca ofera protectie , persista mult si miros frumos, marylena4you@yahoo.com
Imi plac deodorantele B U , sunt eficiente.
Prefer gama B.U. In Action cu arome de fructe exotice, pt ca este fresh, parfumata si potrivita pt orice activitate de zi cu zi
Fb Cxena Nicol
mail csenialove@yahoo.com
Imi plac deodorantele BU pentru mirosul lor si pentru-ca persista destul de mult. Numele: Valeria Chertes, Email. valichertesi@gmail.com
sa fiu sincera toate imi place la BU dar im special deodorantele BU pentru ce…..finca persiste mirosul mult timp,imi place si cu arome exotice BU,pop aurelia popaurelia53@yahoo.com
Parfumurile îmi plac foarte mult. Mirosul persista .
darkangel86.mgi@gmail.com este adresa de email
@Adelina Serbanescu
îmi plac gelurile de dus si antiperspirantele pentru parfumul delicat si calitatea produselor ce lasa pielea fina si catifelată.
Imi plac deodorantele ,pentru mirosul lor frumos si persisteny
Imi plac deodorantele pentru mirosul lor frumos si persistent @Ica Doar
Prefer gelurile de dus si deodorantele,imi plac la ele mirosurile superbe
monicaandreea98@yahoo.com
Gelurile si deodorantele sunt pe placul meu .
Eu ador gama B.U Action active react pentru ca ma protejeaza impotriva mirosului neplacut si in general calatoresc in mijloacele de transport in comun deci am nevoie mare de astfel de produse.
floaredemai37@yahoo.ro adresa de email
Mereu mi-au plăcut deodorantele B.U
monika1.ciofu@yahoo.com
Prefer deodorantele si apa de toaleta Wild!!!
Le folosesc de foarte multa vreme, sunt eficiente si placute pentru mine si cei din jur!
Fb: nadia alina candrea
new_nadiabios@yahoo.com
Deodorantele imi plac si gelurile pentru ca imi ofera prospetime si protectie intreaga zi.
FB:Janeta Ivan
Mail:janeta_20072001@yahoo.com
Eu folosesc antiperspirantele B.U. si imi plac tare mult! Au un pret accesibil si chiar isi fac treaba de minune!
E-mail: nicoleta_alexandra1993@yahoo.com
Îmi plac deodorantele BU, insa nu le-am mai folosit din liceu. Nu știu de ce , dar mi se părea că această firmă este o semnătura pentru liceence.
FB: Catalina Mariana
Mail: catalina.iodub@yahoo.vom
Am greșit adresa de mail. Cea corectă este catalina.iosub@yahoo.com
Mama lui de autocorrect
Gelul de dus BU ma incanta de fiecare data cand il folosesc. FB Elena Ghelbere, instagram elenaghelbere, abonata Elenaghelbere@yahoo.com.
Buna Lory! Am folosit in zilele astea gelurile de dus de la B.U. si mi s-au parut foarte bune! Miros placut si puternic, textura cremoasa si la sfarsit rezultat excelent: piele fina si parfumata!!
FB: Apetrei Alexandra
apetreialexandra86@gmail.com
imi plac gelurile de dus si deodorantele pentru ca sunt foarte bune si miros super
fb alina.corodescu
Imi plac deodorantele pentru ca-mi ofera protectie indelungata si nu-mi irita pielea
FB-Elena Racovita
mail-cenzora2012@yahoo.com
Prefer gelurile de dus B.U. pentru ca au un miros frumos si persistent.
http://www.facebook.com/minaandmina/posts/1953639694860962
fb Mina Hermina
cami_lu2004@yahoo.com
parfumul BU galben il ador imi aduce aminte de copilarie
Imi plac mult gelurile de dus B.U , pentru ca miros foarte frumos si fac multa spuma ; de asemena sunt si foarte delicate cu pielea si nu o usuca 🙂
email : oanaalexandra1010@gmail.com
Fb : Oana Alexandra Tudose
Îmi plac deodorantele pentru ca oferă protectie si parfum îndelungat!
Numele de facebook: Elena Alexandra Leonte mail-ul cu care sunt abonata elenaleonte95@gmail.con
B.U Candy Love Deodorant este favoritul meu. Are un miros superb si nu lasa urme pe piele sau haine
Abonata cu email-ul madalinasandun58@gmail.com. Facebook: Mădălina Sandu
Imi plac gelurile de dus BU pentru aroma lor si fiindca imi lasa pielea catifelata.
FB Aghinitei Maria
abonata : myfairmari22@yahoo.com
T
Imi plac gelurile de dus au un miros super si de lunga durata.
Prefer gelurile de duș
imi plac foarte mult gel de dus parfum indelungat…facebook ica negrea….mail ..sunt abonata icanegrea@yahoo.com
Îmi plac deodorantele BU numele FB Ioana Cojan ,Email yaonychir.youlolo@yahoo.com
Prefer gelul de duș pentru ca are un miros plăcut și catifeleaza pielea. E.mail roxanaasimionesei@yahoo.com
imi place mult gel de dus deoarece miros incredibil de bine..facebook Tessa Art.sunt abonata
Prefer gelurile de duș pt mirosul lor minunat
Imi plac gelurile de dus care lasa pielea catifelată.
Gelul și deodorantul B.U. sunt parfumate și miros foarte frumos
Prefer gel de dus pentru are miros placut si rapid.
Facebook Gabriela Rosu
Animată
O zi frumoasă! ☺
Imi place mult deodorantul spray Wild. Miroase placut si ma fereste de transpiratie.:)
Folosesc gelul de dus dar si deodorante B.U. sunt multumita de calitatea acestora . ID-ul de facebook Pusa Raisa, Abonata cu pusa.gagiu@yahoo.com
Buna Lory ❣ Am încercat doar deodorantul de la B.U imi place ca rezista si nici nu irita pielea
Email: neicu90mihaela@gmail.com
Fb: Neicu Mihaela Lavinia
Gelurile de dus pt ca lasa pielea catifelata si deodorantele pt ca persista . nume facebook : Bebbytza Bombonika Tha , abonata : oanalovelove@gmail.com
Deodorantele pentru ca sunt persistente si gelurile de dus pentru ca miros frumos facebook: AndaGabriela Moc abonata: gabrielamoc66@gmail.com
Imi place parfumul Wild de la B.U. pentru ca miroase super, fb-Monika Erzsebetm monikaerzsebet@yahoo.com
Îmi plac gelurile de dus pentru ca au un miros extraordinar si lasa pielea catifelata. Nume Fb Violeta Mihaela Birtea. Abonata cu numele de violetabirtea@gmail.com
imi plac deodorante B.U sunt foarte eficiente
Imi plac deodorantele deoarece miroase bine si persista mult
Îmi plac deodorantele BU și parfumurile BU pentru ca sunt inconfundabile și persistente și pentru ca îmi aduc aminte de perioada liceului. FB: Cristina Popescu
Imi plac deodorantele pentru mirosul lor persistent , fb Gabriela Lupu , abonata gabrielaa….@gmail.com , @Adina Gavriloi
imi plac deodorantele si parfumurile B.U pentru ca sunt persistente si imi amintesc de tinerete fb maria.corodescupopp
ador gelurile de dus pentru ca au un miros si o textura aparte
Imi plac gelurile de dus pentru ca nu usuca pielea si curata eficient
mail-tantitheo@yahoo.com
gelurile de dus care miros divin
Imi place mult parfumul acela galben, B.U. wild pentru ca miroase foarte bine si persista.Toata vara l-am folosit.
abonata raduadina87@gmail.com
am dat share dar nu pot atasa linkul
Îmi plac foarte mult gel de dus e miros frumos instagram dragutzayca ….