Ce mi-a plăcut în luna septembrie 2018

Bună, draga mea!

A mai trecut o lună din an, așa că am pregătit favoritele lunii septembrie. Am ales și de data aceasta 5 produse care mi-au plăcut mult, 5 conturi faine de Instagram și am în plus 2 cărți cu povești frumoase și o piesă foarte frumoasă, de dragoste, ideală (spun eu) pentru dansul mirilor. Atunci când eu căutam piesă pentru acest prim dans al nostru am vrut să fie o piesă în română și mă gândesc că ar fi putea fi o variantă frumoasă și piesa mea preferata din luna septembrie. Știu că menționam și filme într-un timp, dar crede-mă că în afară de serialele de pe Comedy Central nu am văzut altceva.

În acele puține ore pe care le petrec în fața televizorului aleg ceva amuzant sau muzică. Și de vreo săptămână am început să îmi dedic mai mult timp mie și am găsit o activitate care îmi place foarte mult, care mă relaxează serile. Am început să colorez o carte cu mesaje de dragoste, inspirate din Cele cinci limbaje ale iubirii, de Gary Chapman. Cartea are o recenzie pe blog, dacă ești curioasă să afli despre ce e vorba (am lăsat link). Dar să revin la lucrurile care mi-au plăcut în luna septembrie 2018.

 

* 5 produse preferate * 

favoritele lunii septembrie - ruj MAC

  • Ruj clasic mat MAC – nuanța Kinda Sexy

L-am prins la o reducere pe Aoro (care apropo, a devenit de curând) și atunci când l-am deschis prima dată am avut impresia că nuanța nu mi se potrivește foarte bine. Dar mă bucur că m-am înșelat, pentru că este un nude superb! Se aplică foarte ușor, nu am nevoie de creion contur, este mat, nu usucă buzele și rezistă undeva la 4-5 ore. Ceea ce e chiar decent, spun eu, pentru un astfel de ruj.

favoritele lunii septembrie - Douglas brow pomade

  • Pomadă pentru sprâncene Douglas

Am ales nuanța Brunette, dar mi se potrivește foarte bine! Tipa din magazin care mi-a recomandat acest produs a știut ce-mi spune. Este ușor de folosit, umple golurile și de când îl folosesc, sprâncenele mele au arătat foarte bine și au fost lăudate. Adevărul este că nu mă așteptam să obțin un astfel de efect și rezultat cu această pomadă. Am testat produsul și cu apă (m-am spălat pe față când pomada se afla pe sprâncene și nu s-a dus, ceea ce mă face să cred că este într-adevăr rezistent la apă). Nu regret nici o clipă achiziția acestui produs și îl recomand cu încredere. L-am aplicat în clipul cu .

favoritele lunii septembrie - wet and dry powder Flormar

  • Flormar Wet & Dry Powder 

Am văzut acest produs la o colegă de breaslă () și am fost imediat să îl cumpăr. De la prima aplicare mi-a plăcut foarte mult! Se poate folosi și ca pudră compactă, însă eu cel mai mult am folosit burețelul umezit în prealabil, ca înlocuitor al fondului de ten. Tenul devine mat, porii parcă sunt astupați instant, iar rezultatul este unul destul de natural, deloc prăfos și nu încarcă. Așa cum se și vede, aproape am consumat-o în întregime. Deja acum devine mai greu de aplicat cu burețelul umed. L-am aplicat și pe acesta în clipul cu

favoritele lunii septembrie - Eveline maximum Nials Growth

  • Eveline Cosmetics Maximum Nails Growth

Am primit acest tratament pentru unghii de pe și îmi place să-l folosesc ca bază pentru unghii. Ca bază și ca tratament. Întărește unghiile, nu mi s-au mai exfoliat de când îl aplic, nu s-au mai rupt cum se întâmpla înainte de utilizarea lui, așa că îl aplic cam la fiecare manichiură pe care mi-o fac. Nu știu exact ce să spun despre creșterea acestora, pentru că mie oricum îmi cresc unghiile repejor. Și lasă unghiile ușor lăptoase, nu opace, lucru care îl face ideal de purtat și singur.

favoritele lunii septembrie - foaming cleanser CeraVe

  • Gel spumant de curățare a tenului CeraVe

mi-a povestit de acest produs și mi-a spus cât de mult îi place, așa că m-am dus la Farmacia Tei să-l cumpăr. De când l-am folosit prima dată, mi-a plăcut. Am spus că îi voi face o recenzie și voi analiza puțin și lista de ingrediente, așa că voi reveni cu păreri mai multe despre el.

 

* 2 cărți preferate *

 

favoritele lunii septembrie - Daca te-as gasi

  • Gayle Forman – Dacă te-aș găsi

Această carte are deja pe blog și e musai de citit dacă ai citit și prima parte – Dacă aș rămâne. Mi-a plăcut tare mult continuarea și mi-a făcut plăcere să îl descopăr pe Adam, să aflu mai multe despre el, căci în prima parte povestea se învârte în jurul Miei. Au fost interesante circumstanțele în care cei doi se regăsesc după câțiva ani de la despărțirea bruscă, fără motive. Pe cartea are un preț bun cu o reducere de 15%.

favoritele lunii septembrie - Multumesc pentru amintiri

  • Cecelia Ahern – Mulțumesc pentru amintiri 

Cărți ale Ceceliei am mai citit și mă bucur să pot pune și acest titlu la preferate, alături de PS Te iubesc. Un roman ușor de citit și de urmărit, o poveste în care poate multe femei se pot regăsi. Din fericire, eu nu. Și spun din fericire, pentru că o cunoaștem pe , care din grabă, cade pe scări și pierde sarcina. Viața ei se schimbă complet și mi-a făcut plăcere să urmăresc cum se întâmplă asta. Mai ales că autoarea îl aduce în discuție des pe tatăl ei, care îmi amintește de socrul meu. Cartea are un preț mai măricel pe , însă merită urmărită adăugată în wishlist.

 

* Muzică *

Piesa de care povesteam la început este a celor de la Trupa Zero feat. Evelyn – Pentru totdeauna. O văd ideală pentru dansul mirilor.

 

* 5 conturi de Instagram *

#myfavouriteaccounts

conturi favorite de IG in septembrie

 

Acestea sunt lucrurile care mi-au plăcut mie mult în luna septembrie. Vreau să știu dacă avem ceva produse preferate în comun. Dacă le urmăreai pe fetele recomandate luna asta sau dacă ai citit cărțile prezentate.

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

8 thoughts on “Ce mi-a plăcut în luna septembrie 2018

  1. Salutare Lory, e fain să văd ce ți-a plăcut în septembrie, tocmai lucrez și eu la retrospectiva lunii 🙂
    Am fost la 4 nunți în ultimele săptămâni, din care la 2 s-a dansat pe piesa menționată :)) iar la a 3-a a fost difuzată melodia, însă nu chiar pt dansul mirilor. Deci e deja un trend în direcția asta… adevărul e că sună bine piesa!

    Îți doresc un octombrie blând în temperaturi și cu multe momente frumoase!

  2. Wow, dar ai folosit pudra, nu gluma. Eu le folosesc mai mult pe cele translucide. Gelul de la CeraVe il vreau si eu. Am auzit ca si crema de ochi este geniala, asa ca o sa studiez mai atenta brandul asta ^_^

  3. chiar ieri m-am uitat la Cerave in farmacie, ma tenteaza mai ales clenserul desi sunt multumita de ce folosesc acum..doar ca e greu de cumparat, trebuie asteptat asa ca cred ca am gasit urmatorul clenser

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer