3 Ținute Confortabile cu BonPrix #bonprixitsme

Bună, draga mea!

În urmă cu puțină vreme am primit un nou colet de la BonPrix. Mi-am ales câteva piese vestimentare care m-au atras în mod deosebit și trebuie să recunosc că am petrecut ceva timp pe site, pentru că mi-am dorit destul de multe haine noi. Nu încurajez în mod deosebit consumerismul, dar consider că unele mici plăceri și dorințe trebuie bifate.

Și așa am ajuns să îmi achiziționez o nouă fustă din denim. Un model tare frumos cu două patchuri cusute, într-o culoare plăcută care mie îmi place tare mult. Pe lângă asta, lungimea fustei este ideală pentru mine. Fusta din denim nu ar trebui să îți lipsească din garderobă, pentru că este extrem de versatilă. Eu am purtat-o într-o ținută sport, super confortabilă și șic, împreună cu o pereche de pantofi sport, un tricou simplu și o geacă tot din denim. Am accesorizat ținuta cu al meu colier preferat și întotdeauna apreciat de la Ostara Charms și un ghiozdănel alb, foarte practic și încăpător.

Aceeași fustă am vrut să ți-o arăt într-o altă combinație, puțin mai elegantă, pe care o port și la birou. Am ales o pereche de dresuri negre (clar mai mult de 80 DEN în perioada asta), cu botinele mele negre cu toc gros și confortabile de la Deichmann, un pulover achiziționat dintr-un magazin de tip second-hand și o eșarfă, căci este sezonul lor. Iar mie îmi plac mult eșarfele, fiind și ele niște accesorii versatile.

Și ultima ținută pe care ți-o prezint este formată dintr-o rochie burgundy înflorată, cu volănașe, foarte drăguță care m-a cucerit încă de la prima vedere. Materialul este ok, nu trebuie să insist mult cu fierul de călcat și chiar se așează frumos pe corp. Este cam decoltată, dar eu am rezolvat asta cu o broșă. Am știut că va face o echipă foarte bună cu cizmele mele de piele întoarsă negre, peste genunchi, de la Tamaris.

Și pentru ca totul să se potrivească, am ales o geantă într-o nuanță asemănătoare rochiei. Este o geantă bine lucrată, ce seamănă cu pielea, destul de încăpătoare, dar mi-ar fi plăcut să aibe și un buzunar în exterior, pe spate. Oricum, a fost apreciată atunci când am purtat-o. Există și pe negru, dar eu mi-am dorit o geantă în această culoare, potrivită mai ales pentru toamnă.

Scrie-mi în căsuța de comentarii care din cele 3 ținute prezentate îți place mai mult și cum le-ai accesoriza tu!

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer