Recenzie carte: Minunata lume nouă de Aldous Huxley

Bună, draga mea!

Am ales că citesc Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley la o recomandare pe care Sore, cântăreața, a făcut-o într-un videoclip în care prezenta casa ei. Este prima dată când citesc o carte scrisă de acest autor și am văzut ulterior că există și partea a doua. Încă nu îmi dau seama dacă vreau să o citesc și pe aceea sau nu, dar am introdus-o totuși în wishlist-ul meu lung de pe Libris.

Cărțile de tip fantasy, SF sau romanele distopice nu îmi sunt tocmai pe plac, însă am decis totuși să îi dau o șansă. Recunosc că primele pagini m-au atras, fiind vorba despre studenți care merg în vizită la Centrul de Incubație și Condiționare pentru Londra Centrală. Dar pe parcurs mi-am pierdut cumva interesul, pentru că am observat cât de ușor este să controlezi mințile și viețile cetățenilor, a locuitorilor de care ai nevoie, ca și om de putere, cu funcție.

Minunata lume nouă de Aldous Huxley

Vei citi despre transformarea rasei umane și manipularea genetică, dar vei descoperi chiar mascarea minciunii în adevărul absolut. Nu ai dreptul la păreri, nu ai voie să faci nimic de capul tău, ci doar să accepți principiile unui conducător și să te lași controlat, pentru că altfel nu știi.

Oamenii sunt concepuți în imense incubatoare și încă de mici li se impun lucrurile pe care au voie să facă sau să le știe. Sunt produsul unor vieți bine stabilite și deloc de comentat. Există și cei neatinși de acest loc, însă aceștia fac parte din civilizații izolate în rezervații. Iar ei nu sunt bine veniți în această lume minunată.

Interesul mi-a reapărut în schimb după prima jumătate a cărții, când apare în peisaj un neatins, dintr-o rezervație uitată de lume. Acest om este numit Sălbaticul și nu se conformează regulilor impuse de conducătorii acestei lumi, a Marelui Ford, căruia i se închină toți și toate. Dar descoperim că el nu este oricine și datorită mediului în care trăiește, refuză iubirea.

“Cunoașterea era binele cel mai înalt, adevărul constituie valoarea supremă; tot restul era secundar și subordonat lor. Dar, într-adevăr, încă de pe atunci ideile începeau să se schimbe. Însuși Marele Ford a făcut foarte mult pentru a deplasa accentul de la adevăr și frumusețe către confort și fericire. Schimbarea era cerută de producția în masă. Fericirea universală face să se învârtească mereu roțile; adevărul și frumusețea n-o pot face. Și, bineînțeles, ori de câte ori masele puneau mâna pe puterea politică, ceea ce conta era fericirea, mai degrabă decât adevărul și frumusețea. Și totuși, în pofida tuturor lucrurilor, se permiteau încă fără nici o restricție cercetările științifice. Oamenii mai vorbeau de adevăr și frumusețe, ca și cum ar fi fost bunurile cele mai de preț. Asta până la Războiul de nouă ani. Acest război i-a făcut însă cu adevărat să-și schimbe mentalitatea. Ce rost mai are adevărul sau frumusețea sau cunoasșterea când de jur-împrejurul tău explodează bombe bacteriologice? Atunci a început să fie întâia oară controlată știința. Atunci s-au arătat oamenii dispuși să li se controleze până și poftele. Totul pentru o viață liniștită. Și de atunci încoace nu facem decât să controlăm. “

Tu ai citit această carte? Cum ar fi oare să trăiești într-o astfel de lume?

Cu drag, Lory!

Comments

comments