Recenzie carte: Casa de lângă lac de Kate Morton

Bună, draga mea!

Ultima recenzie de carte postată de blog a fost în urmă cu vreo 10 luni, iar de atunci și până acum nu am citit foarte mult. Însă Casa de lângă lac de Kate Morton (o găsești online aici sau aici) este un roman cu totul aparte. Chiar dacă mi-a luat mult să termin cartea, este genul de poveste care îți stârnește curiozitatea și mi s-a părut chiar foarte frumos scrisă și extrem de surprinzătoare.

În cele 486 de pagini vei descoperi secrete de familie bine ascunse, locuri de poveste, personaje cu forțe incredibile, multă emoție și mult suspans. Acțiunea are loc pe două planuri – Cornwall, Anglia, anii 1933 și 2003. Deși sunt mulți ani la mijloc, vom realiza că lumea este mică.

Interesant este chiar și modul în care personajul principal îl cunoaște pe cel ce urmează să îi fie soț, frumoasă povestea lor de iubire. Mi-a plăcut mult și dedicarea atât de mare a lui Eleanor față de căsnicie, familie și faptul că, deși venit din război cu anumite traume destul de greu de îndurat, aceasta rămâne alături de Anthony, fără să împărtășească nimănui prin ce trec cu adevărat cei doi. Personal nu cred că aș putea vreodată îndura singură, în tăcere, atât de multe.

“Vacanța lui era pe sfârșite, iar în dimineața când trebuia să se întoarcă la Cambridge a făcut ocol să o vadă. Nu a mai așteptat să intre în casă, ci i-a spus acolo, pe trepte:

– Am venit cu gândul să te rog să mă aștepți.

Inima a început să-i bată puternic, dar a tras aer în piept când l-a auzit vorbind mai departe:

– Dar apoi mi-am dat seama că nu e drept.

– Cum așa? Ce nu e?

– Nu este corect să-ți cer să faci ceva ce eu nu aș face.

– Eu pot să aștept…

– Dar eu nu pot, nici măcar o singură zi! Nu pot trăi fără tine, Eleanor. Trebuie să te întreb…crezi că ai vrea…să te căsătorești cu mine?

– Da, a spus ea zâmbind, fără să se gândească prea mult. Da, de o mie de ori da. Sigur că da.

Anthony a ridicat-o în brațe și a învârtit-o, săruntând-o când a pus-o jos.”

Facem cunoștință cu familia Edevane, unde, pe domeniul lor Loeanneth, întâlnim parcă o lume aparte, deosebită, plină de mister. Alice Edevane, în vârstă de 16 ani, una din cele 3 fete ale lui Eleanor și ale lui Anthony, își dorește să devină scriitoare. Fiind în apropierea balului anul de vară, aceasta este entuziasmată de romanul polițist pe care îl scrie și este pe cale să își dezvălui secretul – este îndrăgostită.

Dar atunci când focurile artificiilor luminează cerul, familia Edevane va suferi o pierdere fără limite, motiv pentru care decid să părăsească Casa de lângă lac pentru totdeauna. Theo, cel mai mic membru al familiei în vârstă de 11 luni, dispare fără urmă.

Pe celălalt plan, o întâlnim pe Sadie Sparrow. O tânără detectiv care, datorită implicării sale prea mare într-un caz, este nevoită să plece din localitate o perioadă și să uite de acel caz. Ajunge la bunicul ei , Bertie, căruia îi spune că este în vacanță.

“Cum Donald nu dăduse nici un semn toată săptămâna, Sadie își stăpânea cu greu un sentiment de neputință și s-a pomenit gândindu-se la casa părăsită și la copilul dispărut, incitată de mister. Ar fi preferat să fie înapoi la Londra, să-și vadă de slujba ei, dar orice era mai bine decât să stea cu ochii la ceas și să vadă cum trece timpul.”

casa_de_langa_lac_Kate_Morton_recenzie_carte_lorys_blog

Plimbându-se și alergând prin zonă, descoperă casa de lângă lac si aflând de drama familiei Edevane și de faptul că dispariția lui Theo a rămas un caz nerezolvat, devine obsedată de rezolvarea misterului. Ajunge să ia legătura chiar cu Alice Edevane, care devine o scriitoare de succes.

De aici acțiunea începe să devină din ce în ce mai interesantă și mai plină de entuziasm, iar finalul pe mine m-a uimit. Nu știu dacă multe persoane și-ar fi dat seama și ar fi intuit ce s-a întâmplat cu adevărat cu Theo, însă Sadie este un detectiv ideal pentru aceste tipuri de cazuri.

casa_de_langa_lac_Kate_Morton_recenzie_lorys_blog

După acest roman care m-a captivat cu adevărat, știu sigur că vreau să bifez și altele ale autoarei Kate Morton. Am văzut și filmul cu același titlu, însă parcă nu are deloc treabă cu această carte. Tu ai citit Casa de lângă lac? Sau ai vrea să o citești?

Cu drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer