Beauty Review: BB Cream Cica Clearing Purito – Light Beige
Bună, draga mea!
BB Cream-urile sunt ideale de purtat în sezonul cald și pentru că am primit recomandări pentru unul asiatic, pe care am avut noroc să îl găsesc la Farmacia Tei, l-am cumpărat fără să stau prea mult pe gânduri. Așadar, îți povestesc despre Cica Clearing BB Cream de la Purito.
Descriere produs
Crema colorată de față Purito Cica Clearing BB Cream conține factor de protecție SPF38 și PA+++. Oferă un finiș natural și strălucitor, protejează atât de razele UVA/UVB și întărește bariera pielii. Este un produs vegan, cruelty-free ce se absoarbe ușor în piele și are o formulă de lungă durată. Acest produs nu conține parfumuri artificiale, uleiuri esențiale și ingrediente dăunătoare, care pot provoca iritații, făcându-l excelent pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru pielea sensibilă.
Lista de ingrediente
Water, Titanium dioxide, Ethylhexyl Methoxycinnamate, Cyclopentasiloxane, Butylene glycol, Ethylhexyl salicylate, Cyclohexasiloxane, Lauryl Polyglyceryl-3 Polydimethylsiloxyethyl Dimethicone, Niacinamide, Hydrogenated Poly (C6-14 Olefin), Zinc oxide, Mica (CI 77019), Sodium chloride, Zinc stearate, Dextrin Palmitate, Disteardimonium Hectorite, Sorbitan Sesqui oleate, Centella Asiatica Extract, Madecassoside, Asiaticoside, Madecassic Acid, Asiatic Acid, Caprylyl Glycol, Triethoxycaprylylsilane, Aluminium hydroxide, Allantoin, Panthenol, Glycerin, Caprylhydroxamic acid, Dimethicone/Vinyl Dimethicone Crosspolyme, Adenosine, 1,2-Hexanediol, Tocopherol, Iron Oxides: Yellow (CI 77492), Red (CI 77491), Black (CI 77499), Ultramarines.
- Best (albastru), Good (verde), Average (portocaliu)
Informații despre produs
- Cantitate: 30 ml
- Preț: aproximativ 60 lei
- Se poate achiziționa și online: SkinGuru, DollySkin, Sole și chiar Emag.
Părerea mea
Acest BB Cream este disponibil în 5 nuanțe, iar eu am ales #21 Light Beige, o nuanță de gri, de care m-am speriat puțin la început, dar am testat-o în magazin și părea potrivită. Uniformizează frumos nuanța tenului, are o textură cremoasă, se aplică foarte ușor atât cu burețelul, cât și cu degetele, are o acoperire medie și un finiș dewy, natural. Ca și rezisență (pe tenul meu mixt), pot spune că rezistă bine multe ore, însă este nevoie de puțină pudră pe parcursul zilei.
Îmi place cum se vede pe ten, arată foarte natural, nu încarcă și nu creează efect de mască, ceea ce mă încântă foarte mult. Chiar dacă aș avea nevoie de acoperire mai mare uneori, eu sunt foarte mulțumită de acest BB Cream asiatic. Și face ce promite. Este ideal de purtat la birou, la școală, liceu, facultate, așadar poate fi folosit de oricine.
Fiind un produs asiatic, realizat în Corea, am încredere în acest brand Purito și cu siguranță este printre preferatele mele din acest an. Chiar dacă are factor de protecție, eu aplic înainte de el și o cremă cu SPF50 de la Synergy Therapy, despre care voi vorbi într-un articol viitor.
Am încercat Niacinamide de la Purito despre care am scris pe blog: - 7 pași esențiali pentru îngrijirea tenului - Îngrijirea tenului de dimineață
În concluzie, Cica Clearing BB Cream de la Purito este un produs care îmi place foarte mult. Tu l-ai încercat? Ai vrea să îi dai o șansă?
Mulțumesc pentru vizită! Cu drag, Lory!