Preferatele lunii decembrie

Bună dragile mele!

Săptămâna aceasta se pare este dedicată articolelor cu produse favorite, cu produse bune, pe care eu le-am iubit! Dacă la începutul săptămânii v-am prezentat produse îndrăgite în anul 2015, vin în faţa voastră cu favoritele lunii decembrie. Produse pe care le-am folosit de multe ori, care îmi plac şi dacă rămâneţi până la final, veţi afla şi de ce îmi plac!

Am încep cu un produs primit la aniversarea Monei cu ocazia împlinirii a 5 ani de blogging şi anume crema de mâini de la Yves Rocher cu arnică. Miroase atât de bine şi intră aşa repede în piele. Îmi place o folosesc când sunt la birou, pe stradă şi oriunde fi această cremă se află în geanta mea.preferatele-lunii-decembrie-crema-maini-baza-de-machiajBaza de machiaj Perfect Makeup Base de la Butterfly m-a surprins şi recunosc la început mi-a fost teamă nu-mi apară coşuri sau trezesc cu cine ştie ce pe faţă! Dar surprinză: s-a comportat foarte bine, se aplică uşor, exact ca o crema hidratantă, ajută la aderarea fondului de ten şi la rezistenţa machiajului pentru mai mult timp.

Când am mers la expoziţia de la Romexpo, Georgiana a fost amabilă ajute mi aleg o pudră pentru conturul fetei şi astfel am cumpărat pudra compactă True Matte de la Golden Rose, în nuanţa 12. O folosesc de fiecare dată când vreau mi conturez faţa sau nasul şi îmi place mult; nu este deloc prăfoasă şi pot controla foarte uşor cantitatea aplicată, astfel încât nu par un bufon, pentru sunt la început cu această tehnică, numită contouring.preferatele-lunii-decembrie-pudra-kir-de-spranceneKitul de sprâncene EyeBrow Powder de la MeNow Generation II l-am folosit în decembrie aproape zilnic şi îmi place foarte mult. Kitul conţine două nuanţe de farduri, nu are ceară, cum probabil sunteţi obişnuite. Acest lucru nu deranjează deloc, ba chiar îmi place combin nuanţele între ele şi obţin o nuanţă potrivită. Deşi kitul conţine o pensula, aceea nu-mi place, deoarece eu prefer o pensula unghiulară mai tare, mai ţeapănă. Am folosit kitul acesta şi la ultimele 3 machiaje prezentate pe blog: Machiaj de sărbători în nuanţe neutre, Machiaj de sărbători cu glitter auriu şi Machiajul meu pentru noaptea dintre ani.

Tot de la Golden Rose am primit un nou ruj din gama Velvet Matt, de data asta într-o nuanţă închisă – este primul ruj de nuanţă închisă intrat în mica mea colecţie de rujuri, aşadar îl iubesc. Mai am unul într-o nuanţă roz, perfect pentru zi, însă şi pe acesta îl pot purta cu uşurinţă în machiajele mele de zi cu zi.preferatele-lunii-decembrie-rujuriŞi pentru am vorbit de rujuri, am ales 4 nuanţe de la Rapsodi (de la stânga la dreapta avem aşa: nuanţa 04, 05, 06 şi 03 – le găsiţi aici), pe care le-am purtat pe toate cu drag, în funcţie de starea mea de spirit. Am 8 nuanţe, iar pe celelalte patru sigur le voi folosi mai mult în vara, fiind nuanţe mai deschise şi mai puternice.

Cât despre paleta de farduri cu 28 de nuanţe neutre (o găsiţi aici) o veţi întâlni doar în primul şi ultimul machiaj prezentat mai sus, însă se întâmplă întind mâna după ea destul de des pentru machiajele de zi cu zi, fără a complica. Aleg o nuanţă, două sau trei şi le combin frumos. Paleta are nuanţe foarte frumoase, unele mai pigmentate decât altele, însă am deja câteva preferate pe care le folosesc mai des. Voi reveni şi cu un review al acestei palete.preferatele-lunii-decembrie-paleta-farduri-gene-falseNu fi crezut voi avea şi printre preferate o pereche de gene false, dar uite se poate! Genele #NTR06 de la Eyemimo le-am folosit în decembrie de câteva ori şi mereu mi-a plăcut rezultatul final! Sunt foarte calitative, iar lipiciul inclus este foarte bun! Trebuie caut o metodă de a le curăţa – ştiţi vreuna?

Voi ce produse aţi ajuns preferaţi în decembrie? Avem produse preferate în comun?

Mulţumesc pentu vizită! pup!

Comments

comments

8 thoughts on “Preferatele lunii decembrie

  1. Crema de mâini e minunată, ai văzut că eu am trecut la al doilea tub (cred că tot de la Mona, chiar nu mai știam de unde-l aveam pe al doilea). 😀
    Îmi place nuanța rujului tău GR și-mi pare rău că eu nu mă înțeleg chiar atât de minunat cu rujurile astea, că aș fi luat mai multe… au nuanțe foarte mișto.
    Pupici

    1. Eu nu am intalnit probleme sau ceva care sa nu-mi placa la rujurile GR, dar uite acum, ca zici…voi fi atenta si voi reveni cu un review! 🙂
      Pupici

  2. Crema de maini imi place si mie <3 Am una in dulap care asteapta sa fie deschisa.. Tu cum te intelegi cu rujul de la GR? La mine nu se intinde mai deloc uniform 🙁

    1. Chiar astazi m-am dat sa iti pot raspunde la cald! 😀
      Se vede ok pe buze. Incearca sa le exfoliezi inainte de a-l folosi…si poate un balsam de buze inainte de a incepe machiajul, pentru ca sa intre in buze pana ajungi tu acolo cu rujul!
      Pupici

  3. Crema de maini ii foarte buna,eu am cadorisit-o pe soacra-mea cu una ,si dupa cateva utilizări a mai scapat de petele de pe maini

  4. Frumoase rujurile. Paleta o am si eu si imi place, e relativ OK. Eu folosesc crema de maini de la Neutrogena, pe aceasta de la Yves Rocher nu am incercat-o niciodata 😀

    1. Avand in vedere ca palete de genul asta se gasesc la preturi foarte mari si sunt doar branduite, eu spun ca este chiar ok! Cum spuneam, am cateva nuante le care le port si care imi plac mult, desi nu am apucat sa le folosesc pe toate! 😀
      Pupici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer