IN & OUT – produse consumate: ce mi-a plăcut și ce nu aș recumpăra
Bună, draga mea!
Am adunat foarte multe produse consumate în ultimele 4 luni, așa că le-am grupat, le-am pozat, iar acum le păstrez pentru a le duce la reciclat la broscuța Kaufland. Lunar, produsele pe care le poți cumpăra din această campanie se schimbă, iar reducerea este de 35%. Așadar, un articol de tip IN&OUTS, cu produse consumate: ce mi-a plăcut și ce nu aș recumpăra.
Produse pentru îngrijirea părului – șampoane
- Șampon Pantene Pro-V Minerals (fără silicon) mi-a plăcut și a fost chiar un produs cu care m-am înțeles destul de bine;
- Șampon Farmasi Dr.C.Tuna Intensive Repair este un produs pentru părul uscat și deteriorat, care redă strălucirea și netezește firul de păr;
- Șamponul Farmasi Dr.C.Tuna Reviving este ca un tratament care ajută la întărirea și îngroșarea firului de păr, datorită extractului de usturoi din compoziție;
- Șamponul L’oreal Elseve pentru păr vopsit este unul din cele mai folosite șampoane de-a lungul anilor. Are un preț bun, nu îngrașă firul de păr, nu am avut probleme cu mătreața și chiar mi se potrivește;
- Șamponul cu cheratină CHI a fost o descoperire bună de asemenea, însă prețul lui nu este chiar cel mai mic;
- Acum am revenit la L’oreal Elseve pentru păr vopsit, pentru că în acest moment mi se potrivește cel mai bine.
Produse pentru îngrijirea părului – măști
- Masca Farmasi Dr.C:Tuna Intensive Repair conține proteine și keratină vegetală hidrolizată, ce ajută la hrănirea și hidratarea firului de păr;
- Masca de păr Pantene Pro-V Minerals (fără silicon) a fost ok;
- Masca de păr Wella Oil Reflections mi-a plăcut de asemenea;
- Masca de păr L’oreal Elseve cu acid hialuronic mi se pare la fel ca celelalte măști de la acest brand, însă cu toate astea, o prefer pe cea mai jos menționată;
- Masca de păr L’oreal Elseve Color Care este preferata mea din cele consumate în ultimul timp. Îmi lasă părul fin și moale și în prezent tot pe aceasta o folosesc.
Săpunuri lichide
- Săpunurile lichide pe care le folosesc cel mai des sunt de la Balea și cumpăr în funcție de aromele pe care le găsesc disponibile – mure și vanilie, lămâie și ghimbir, varianta Sensitive. Oricum, îmi plac toate și mereu am stoc în casă, fie varianta în recipient sau rezervă.
Îngrijirea pielii cu produse exfoliante
- Exfoliantul de corp IsisPharma Urelia 10% este un produs detmatocosmetic, iar gama aceasta este dedicată pielii foarte uscate, cu scuame sau cu tendință de keratoză;
- Exfoliantul de corp Ziaja cu karite și ulei de macadamia lasă pielea extrem de fină și alunecoasă, dacă pot să mă exprim așa;
- Exfoliantul de corp Pixi Rose Body Polish are de asemenea particule foarte fine exfoliante și miroase foarte plăcut;
- Iar acum folosesc gel de duș exfoliant Cottage cu violete, care la fel, are particule mici exfoliante.
Produse pentru demachierea tenului
- Demachiantul cremă Nala cu unt de shea, ulei de migdale și apă de trandafiri l-am cumpărat pentru că mi-am dorit să testez mai multe demachiante de tip cremă. Acesta nu m-a impresionat extrem de mult, dar a fost ok;
- Balsamul demachiant Clinique Take The Day Off este clar unul din cele mai bune demachiante de acest tip pe care le-am încercat și merită din plin. Are chiar și o recenzie pe blog, unde am analizat chiar și lista de ingrediente, așa cum fac mai mereu;
- În acest moment folosesc balsamul demachiant Geek&Gorgeous Mighty Melt care este descoperirea anului și a ajuns repede la favorite. Va urma și o recenzie, pentru că merită din plin.
Produse pentru curățarea tenului
- Gelul de curățare spumant CeraVe nu mai are nevoie de nici o prezentare, pentru că este unul din produsele mele preferate. Nu usucă fața, este blând cu tenul, curăță foarte bine, îndepărtează sebumul, lasă pielea moale și fină. În plus, conține 3 niacinamide esențiale și acid hialuronic și are deja recenzie dedicată pe blog;
- În acest moment folosesc de la Cosrx gelul de curățare Low PH Morning Gel Cleanser, pe care l-am cumpărat în urma unor recenzii bune. Este blând cu pielea, nu usucă fața, iar tenul meu este fin după utilizare.
Ape micelare
- Apa micelară Nivea Skin Breathe nu m-a dat deloc pe spate. Oricum, eu personal nu mă împac prea bine cu apele micelare de la Nivea, ci ador doar varianta pentru ochi, bifazică;
- Apa micelară Garnier Pure Active pentru ten gras, mixt și sensibil a fost ok, însă preferata mea de la acest brand rămâne tot varianta clasică, roz;
- Acum folosesc apa micelară de la Farmasi, care nu conține parfum și este potrivită pentru ochi, ten și buze. Îmi place, demachiază bine, însă este necesar să folosești și un gel de curățare ulterior, fiind lipicioasă. În orice caz, apa micelară necesită clătire, oricât s-ar spune că nu este nevoie.
Creme cu factor de protecție
- Crema de față Cerave cu SPF50 este și ea una din preferatele mele. Îmi plac mult produsele CeraVe și nici această cremă nu face excepție. Intră repede în piele, nu lasă filtru alb și hidratează bine;
- Daily Use SunScreen SPF50+ de la Synergy este și ea printre preferatele mele, ba chiar are și o recenzie pe blog. Mi-a plăcut tare mult și sigur o voi recumpăra;
- Daily Sun Shield cu SPF50 de la Revox a fost o descoperire drăguță, chiar nu aveam multe așteptări de la ea. Mi-a plăcut și are de asemenea, o recenzie pe blog;
- O noutate de la Garnier a fost serul Invisible Serum Super UV50+, care trebuie aplicat foarte repede, pentru că tinde să se usuce pe ten. Scrie pe ambalaj că necesită reaplicare, însă eu nu am cum să reaplic produsul peste machiaj, dar per total, mi-a plăcut;
- Toate acestea au fost înlocuite de Ivatherm Sunlight Mat Dry Touch Fluid cu SPF50+, un produs care îmi place. Nu lasă tenul perfect mat după aplicare, mi se pare ușor semi-dewy, însă intră în piele repejor și poate fi o bază bună de machiaj.
Mascara
- Lash Like a Boss de la Essence este o mascara ce promite volum și alungire, iar mie mi-a plăcut acest produs. Am sesizat că cei de la Essence au în general mascara bune în colecție;
- Zen Mascara de la Farmasi mi-a plăcut, deși trebuia să insit puțin pentru a vedea rezultate, adică nu puteam niciodată aplica doar un singur strat, rezultatul fiind unul mai natural. Bine, pentru mine e ceva extrem de greu de găsit. Având genele blonde, trebuie să insist destul de mult cu orice produs;
- 3D Effect tot de la Farmasi mi-a plăcut de asemenea, însă pentru această variantă nu era nevoie să insist la fel de mult ca la precedenta, însă tot 2 straturi aplicam;
- Acum folosesc Volume Lash Express Mascara de la Cien, marcă proprie Lidl, care îmi place.
Parfumuri care ademenesc
- Her Passion de la Farmasi este preferatul meu din tot ce am mai încercat de la ei. Notele de vârf sunt bergamotă și fructe, cele de mijloc sunt iasomie, ylang-ylang și crin, iar cele de bază sunt cedru, chihlimbar, caramel și mosc;
- Apa de parfum Wadi Al Khaleej a fost o alegere orientală, care mi-a plăcut. Am fost curioasă despre aceste parfumuri orientale, despre care toată lumea știe că sunt diferite, foarte persistente și sunt foarte apreciate. L-am ales datorită notelor sale fructate, florale, lemnoase. Parfumul a fost achiziționat de pe site-ul Parfumas, cu care am avut o experiență chiar plăcută;
- Sahara Noir este un parfum unisex primit de la niște prieteni din străinătate, pe care l-am folosit mai mult eu;
- Acum folosesc cel mai des Reina Mightnight de la Farmasi, care îmi place (are note oriental-florale), însă nu simt că persistă prea mult pe pielea mea. Are chiar și un ambalaj super drăguț.
Îngrijire delicată în zona intimă
- Loțiunea intimă Lactacyd a fost o alegere inspirată și nu mi-a creat nici o neplăcere;
- Am înlocuit produsul cu o recomandare din partea prietenei mele Aly și anume gelul intim cremos de la Ziaja cu acid hialuronic. Acest produs vine în varianta de 500 ml cu pompiță, este foarte simplu de folosit și chiar este un produs bun.
Deodorante eficiente
- Rexona Maximum Protection Extra Strong mi-a plăcut, însă în general deodorantele de tip spray de la Rexona îmi plac cel mai mult;
- Deodorant Nivea Fresh Comfort a fost și el un produs bun;
- Acum folosesc Rexona Stay Fresh, cu care mă împac bine de asemenea.
Fonduri de ten
- Stay all Day 16h de la Essence în nuanța 08 Soft Vanila a fost o descoperire foarte interesantă. Cred că a costat vreo 20 de lei din magazinul online DM și mi-a plăcut. L-am folosit până la ultima picătură;
- În prezent, folosesc fondul de ten VFX Pro de la Farmasi, care m-a impresionat de la prima utilizare. Cu o formulă lichidă și lejeră, are acoperire medie spre mare și o rezistență destul de bună. Poate revin cu o recenzie pentru el, deși formula și ambalajul au fost puțin schimbate.
Geluri de duș
- Am consumat foarte multe geluri de duș în ultima vreme, iar preferatele mele rămân cele de la Keff, Cottage, Ziaja (varianta cu portocale), dar și Tesori D Oriente are produse cu arome interesante, orientale.
Cam acestea sunt toate produsele consumate din ultimele 4 luni și părerea mea despre ele. Ce produse ți-au atras atenția din cele menționate?
Mulțumesc pentru vizită! Cu drag, Lory!