De ce nu te-ai spăla 48 de ore?

Bună, draga mea!

Pentru astăzi nu am pregătit un articol despre produse cosmetice, despre fashion și nici despre cărți, pentru că am fost luată prin surprindere weekendul ăsta, care a trecut prea repede, iar căldura sufocantă este de vină și ea. Întreba cineva ce e așa de plăcut la vară, când te topești efectiv făcând nimic? Adevărul este că îmi place vara, dar temperaturile astea sufocante sunt cu mult peste ce pot suporta. Mi-e rău de la căldură, nu pot respira și simt că am nevoie de vreo vreo 5-6 dușuri pe zi!

Simt că orice produs de îngrijire aș pune pe față, s-ar lua odată cu prima picătură de transpirație, orice cremă cu factor de protecție va păli în fața soarelui arzător, ce să mai vorbim despre machiaj. Nici nu poate fi vorba despre machiaj…m-ar mânca fața, aș transpira și s-ar duce și el în câteva minute de la aplicare. Și iată de ce am ales eu luna iunie pentru nunta mea – au fost 28 de grade, soarele intra și ieșea din nori, ce să mai?! A fost exact cum I-am cerut lui Dumnezeu și cum mă rugasem. Am fost o norocoasă, iar căsnicia mea a început cu dreptul și sper să fie așa mereu! 🙂

Dar astăzi nu vorbim despre nuntă sau despre produse eficiente și necesare vara, ci despre cât de mult mă enervează reclamele la deodorante! Chiar aseară ascultam încă una, de la nu știu ce brand, cum că minunăția aia recent lansată te poate proteja 72 de ore! Și cum că poate fi folosit și la temperaturi de peste 40 de grade și că nu vei simți nimic! Eh, nu, zău? Uite, eu refuz să cred asta! Refuz să cred că un deodorant poate să te protejeze de mirosul neplăcut al transpirației (care este normal și chiar ok, pentru că are rolul ei), te poate proteja împotriva urmelor lăsate pe haine și a umezelii atâtea ore!

Băh, da-o-ncolo de treabă! În primul rând…de ce nu te-ai spăla 48 de ore? Pentru că mai toate deodorantele de pe piață promit piele protejată și uscată timp de 48 de ore! Reclama de aseară mi-a pus capac și așa mi-a venit ideea articolului de azi! Deci, încă o dată întreb: de ce nu te-ai spăla 48 de ore, 72 de ore…de fapt, de ce nu te-ai spăla chiar și 24 de ore?

Eu nu pot să înțeleg cum cineva se poate da dimineața, înainte de a pleca la muncă cu deodorant, iar apoi să plece prin metrou sau alte mijloace de transport în comun (cu tramvaiul e chiar minunat să circuli, ăla n-are neam aer condiționat), apoi, de la metrou sau RATB până la birou/locul de muncă, va trebui să mergi puțin (sau mai mult, depinde) prin soare, iar apoi să treacă o zi, două, fără să se spele. Păi, dacă te speli, adio deodorant, nu?

Să nu zic că e nevoie de factor de protecție, pentru că altfel pielea ta se va înroși sau te va ustura și te vei întreba de la ce. Păi, de la soare. Soarele acționează, chiar și 10 minute pe care le-ai putea petrece în aer liber. Dar, revenind la deodorantele minune…Păi hai să îți zic ceva – eu când ajung acasă de la muncă, primul lucru pe care îl fac este să intru în baie și să mă răcoresc cu un duș! De 5 minute! E suficient cât să îmi revin. Apoi, seara, încă unul, înainte de culcare, iar dimineața încă unul, după care aplic un deodorant. Deci da, eu în 24 de ore îmi fac cam 3 dușuri și voi, cei care vindeți deodorante, mă sfătuiți să nu mă spăl 48 de ore? De ce?

Înțeleg acum că poate ideea este că poți fi protejată atâtea ore, dar eu nici asta nu cred! Am încercat foarte multe deodorante de pe piață și abia acum am găsit unul care să mă ajute într-adevăr și care îmi menține pielea axilei uscată și ferită de mirosuri. Dar chiar și așa, eu tot ajung să îmi fac duș de 3 ori pe zi!

Tu ce părere ai despre acest subiect? Cum ți se par reclamele acestea despre deodorante eficiente pentru 48 de ore?

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

36 thoughts on “De ce nu te-ai spăla 48 de ore?

    1. Pe mine m-a enervat…cum naiba…protejeaza 72 de ore? Ca de acolo a pornit totul…pariu ca nu rezista nici 12 ore??? De fapt, ce sa mai…e dovedita…am observat ca nu rezista nici un deodorant atat de mult!

  1. E doar marketing. 🙂 Iti dai seama ca nimeni nu-si alege deodorantul in functie de cate ore scrie pe eticheta ca ar tine efectul, ci mai repede dupa miros sau dupa ingrediente.

  2. Marketing si atat,la temperaturi asa mari esti norocos sa acopere mirosul cat esti in oras….

  3. Recunosc, ca nu prea m-a interesat cate ore scrie pe un deodorant, ba chiar nu am bagat in seama treaba asta. Tu ai mare dreptate. Ma gandesc, ca se refera ca e atat de bun acel produs incat si daca nu te-ai spala 100 de ore, tot nu ai transpira. N-as putea sa cred asta, n-am testat

    1. Nici pe mine nu ma intereseaza. Iti dai seama ca nu aleg in functie de acest aspect…
      Pai…nu! Asta e de fapt problema…ca nu are cum sa reziste atatea ore…inteleg ca la asta se gandesc ei, insa eu si dupa 8 ore simt nevoia de dus!!!

  4. Multe reclame cred că sunt doar pentru a scoate în evidență super-mega-extra calitățile produsului. Adică, de cumva te pierzi în munți pentru 48 de ore, când vei fi găsit nu vei mirosi a transpirație. Deodorantul rezista Ori de mergi cu cortul și refuzi sa faci baie în râu ori alte cele, măcar deodorant sa fie.

    Nu cred ca exista ceva care sa nu aplice măcar o dată pe zi produsul. Și reclamele cred ca sunt de ochii lumii. Dar zau ca as încerca să văd dacă chiar așa este.

    1. Uite ca am fost si printre munti si cu cortul si sa stii ca nu a rezistat…dar ce spui tu, e oarecum amuzant! :)))
      Pai spune-mi tu…ce produs folosesti si cate ore rezista, cate ore nu mirosi si cate ore nu transpiri cu el???

  5. Bună, Nu rezist acestei provocări de marketing, până la urmă, oferite de deodorantele minune 48h. Mi se pare normal, ca în fiecare anotimp, nu numai vara, să faci duş cât mai des. Nevoia de curăţenie este importantă. Deci, nu hotărât pentru 48 de h doar cu deodorant. Zi excelentă.

  6. Hai ca m’ai distrat cu articolul asta! :)) Chiar m’ai facut sa zambesc 🙂 Ai perfecta dreptate…nu poti sa stai nespalat si sa te dai cu deodorant! :)) Cele mai importante sunt apa cu sapunul(gelul de dus) – spalatul- insa cred ca sunt persoane care aplica pentru 48 h deodorantul…in special cei care si emana un miros neplacut :)) eu una nu cred ca poate tine un deodorant atat de mult…chiar nu cred :)) reclama e reclama dar realitatea e alta! 🙂 Te pup! :*

    1. Ma bucur ca ti-am oferit o stare de bine! 😀
      Bineinteles ca nu are cum sa reziste atat de mult..uita-te la deodorantul tau si urmareste cum actioneaza si cate ore te ajuta…bine, vorbim despre a iesi afara, despre a face treaba…nu despre a sta in casa, la televizor! Ca in cazul asta, da, cred ca poate dura 48 de ore :))

  7. Vai de mineeee, și pe mine mă disperă acest tip de marketing. Adică sunt atâtea tipuri de marketing pozitiv, însă majoritatea îl aleg pe cel mincinos, care dă spre hiperbolă. Același lucru se întâmplă și la cremele anticelulitice si la antiage.

  8. Doamne, cum a venit canicula cum parul meu se ingrasa intr-o singura zi! Dapoi in 48 sau 72 de ore. Deci automat dus macar o data pe zi, nu se pune problema. Cat despre ceea ce promite reclama la deodorante e pt marketing sau cazuri rare cum ar fi un drum de 2 zile cu masina din Romania pana in Italia sa zicem, da chiar si asa…ai servetele umede, nu neglijezi igiena. Nu stiu daca ai incercat piatra de alaun pe post de deodorant, e un inlocuitor f bun si natural, iti recomand daca nu vrei sa mai folosești un deodorant plin de chimicale care promite “multe”.

    1. Da, asta ziceam si eu cuiva mai sus…ai servetele umede, ai servetele de tot felul pentru cazuri extreme!
      Nu am incercat piatra de alaun, dar tot mai multe fete imi spun de ea, asa ca ma voi interesa! Multumesc!
      Multumesc si pentru vizita si comentariu! Zi frumoasa! 🙂

  9. Bine punctat :))! Cred ca fiecare dintre noi a gandit treaba asta macar o data pana acum, dar tu ai zis-o cu voce tare! Altfel ar sta lucrurile daca mai multe reclame si campanii de marketig s-ar baza pe realitate :). Te pup!

  10. Nu m-am ghidata niciodata dupa acest aspect.Am folosit doar ce am vazut ca imi face mie bine.Oricum e tare faza cu 48 sau 72 de ore

    1. Bineinteles ca nu este un criteriu de alegere, insa ca idee…de ce promovezi asta, cand clar deodorantele nu sunt atat de eficiente! Nu am incercat dermatocosmetice…dar nu cred ca aici ar fi vreun plus neaparat pe partea asta.

  11. Ce-mi place titlul tău!! Veșnica mea întrebare 🙂 Oricum nu au cum să protejeze, adică să blocheze secreția de transpirație, doar maschează din mirosuri și hai să fim serioși, mai alespe căldura asta orice deodorant ai folosi, tot transpiri și tot trebuie să faci duș. Eu fac duș și de 3-4 ori pe zi acuma pe caniculă! Bravo pentru articol! 🙂

  12. Eu nu ma uit deloc la tv dar stiu reclamele. Nu m-am gandit niciodata asa profund :)). Intr-adevar nu ai cum sa stai atatea ore nespalat, dar oare cati respecta treaba asta?
    Te pup! Nu te mai uita la tv, iti faci rau singura :))

  13. Nici eu nu inteleg reclamele astea. Cred ca multe dintre noi folosim deodorant pe parcusul zilei ca sa nu bagam lumea in coma cu transpiratia noastra. Eu sunt obisnuita sa fac dus zilnic, dimineata si seara, asa ca nici eu nu inteleg conceptul lor. Probabil ca se refera la acele persoane care pleaca cu cortu cateva zile in salbaticie si nu au acces la apa…nu stiu…zic si eu :)))). Ideal ar fi ca toata lumea sa fac dus zilnic. Cred din cauza asta dau de persoane care miros si a transpiratie si a deodorant…urata combinatie! Chiar mi-a placut articolul 😀

    1. Daca pleca pe munte cu cortul…sigur dau oamenii de un rau, ceva! Ah, imi amintesc cand m-am spalat cu apa aia rece din rau…vai, ce bine a fost! :))))

  14. Si eu tot 2-3 dusuri pe zi fac vara. Nu stiu, cred ca e strict marketing, ca nici eu nu inteleg cum ai putea sa rezisti fara sa te speli.

    P.S. eu nu ma uit la tv, dar am idee despre ce reclame vorbesti. In trecut ma terminase aia cu transpiblock si ma apucasem sa scriu o postare gen a ta, cred ca o mai am si acum prin draft, ratacita printre alte zeci incepute.

  15. Vaaai, sa stii ca m-am amuzat putin, desi nu prea e de ras cu igiena personala. Daca nu tii tu la ea, barem spala-te ca sa nu intorci nasul celor din jur :))
    Ador baile lungi pe timp de toamna/iarna, cu lumanari and all that jazz, si dusurile scurte, dar oh ce bine venite sunt! ^_^ Deodorantul ajuta si el, dar nu poate inlocui un dus. Never. Ever!

    1. Nu e de ras, normal!
      Pe mine chiar m-a enervat reclama aia…de aceea mi-am pus mainile pe tastatura sa scriu articolul asta, care ma bucur sincer ca a fost funny intr-un fel! 😀

  16. Hai ca asta e tare! Nu am privit niciodata reclamele asa dar indiferent ce cate ore/zile/luni/ani promit prospetime si adio miros neplacut…cu greu gasesti ceva care sa isi faca treaba 6-8 ore…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer