De ce am ales să fiu beauty blogger?

Bună, draga mea!

Din mai multe discuții cu câteva colege, am ajuns la concluzia că în România nu toată lumea înțelege ce înseamnă blogging/vlogging. Mulți consideră că a fi blogger/vlogger este o pierdere de timp, că oricine poate face asta și că de ce ne mai văităm, dacă tot spunem că este o pasiune?

Am să lămuresc în primul rând diferența dintre blogger și vlogger:

  • bloggerul – este acea persoană care produce conținut scris, adică face recenzii, vorbește despre anumite experiențe, face poze de produs, se documentează înainte să scrie despre un subiect mai delicat și alte lucruri ca acestea.
  • vloggerul – este acea persoană care produse conținut video. Fie că vorbește despre călătorii, cărți, produse de machiaj, de îngrijire sau despre viață, ai putea crede că este simplu să dai drumul la cameră și să începi să vorbești. După care țaca-paca urci clipul pe YouTube, dai share pe toate rețelele sociale și astfel vloggerul ajunge să fie cunoscut, să fie contactat de branduri și în final, să facă bani. Mulți bani!

Înainte de toate, vreau să te ajut să vezi și partea din spatele unui articol sau clip. Și vorbesc fix din experiența mea, nu iau apărarea nimănui, nu răspund de ce fac alții, pentru că nu mă privește. Învăț să mă ocup de ce îmi propun și încerc să evoluez. Adică da, ajut cu un sfat dacă mi se cere, cu o sugestie sau o propunere, însă fiecare muncește în felul său și are un stil aparte, lucru care este chiar fain și care îl diferențiază de ceilalți.

Am început pe acest drum din pasiune și din dorința de a vedea cât de greu poate fi. Nu pentru a câștiga bani, nu pentru a mă umple de produse, nu pentru a fi vreun beauty guru. Așa că, mi-am făcut un cont pe o rețea gratuită și am început să scriu. Am început să diversific temele, pentru că nu știam de la început care să fie subiectele abordate, dar ele au venit pe parcurs, iar astăzi găsești pe blogul meu recenzii de produse de machiaj, de îngrijire, de cărți, poți găsi și ținute, dar și informații despre locuri pe care le-am vizitat sau site-uri de unde poți comanda cu încredere. Și toate aceste articole sunt scrise cu drag, cu sinceritate, pentru care am petrecut multe ore.

Iată-mă tot aici, după mai bine de 3 ani, cu aceeași pasiune și dorință de a povesti experiențele mele. Dar cu altă față a blogului și cu mai multă experiență aș spune, pentru că am un domeniu propriu și pentru că am învățat multe lucruri în toată această perioadă. A fi blogger nu înseamnă doar a scrie și a face poze; a fi blogger înseamnă a fi la curent cu noutățile pe care rețelele sociale le aduce, înseamnă să cunoști SEO și să înveți să optimizezi articolele, astfel încât să apară pe primele pagini din Google, înseamnă să ai grijă la formulări, să ai grijă ca ce spui să fie cursiv și mai ales, să fii sincer! Înseamnă să cunoști puțină (de fapt, mai multă) informație despre fotografie, să știi să încadrezi un produs, să cumperi chestii care să te ajute să faci poze mai reușite. Pe scurt, toate astea înseamnă o investiție – atât din punct de vedere al timpului, cât și din punct de vedere financiar.

De ce am ales să fiu beauty blogger, iar acum, vlogger?

Ce face un beauty blogger

Așadar, motivația nu a fost să câștig bani și faimă, ci să împărtășesc cu oamenii diferite lucruri. Am cunoscut mulți oameni faini și de treabă, dar am avut parte și de multe discuții care m-au întristat, mi-au furat bucuria și poate multe din aceste discuții au fost tot cu oameni care fac același lucru ca și mine. Pentru că un lucru e clar – noi, femeile, suntem rele, nu-i așa? Nu e o regulă generală, dar știi vorba aceea pădure fără uscăciuni nu se poate, tot așa și în cazul de față. Dacă totul ar fi zen, ar fi o problemă, așa că iată un alt lucru pe care îl înveți, despre care poate nu știai.

Multe luni am scris oarecum degeaba, lucru care m-a făcut să mă întreb dacă merită să mai fac asta. Și cum sunt aici, cu voi, răspunsul este unul afirmativ. Asta pentru că mi-a trimis Dumnezeu niște oameni care să mă ajute, să mă încurajeze și să mă motiveze să merg mai departe, inclusiv soțul meu! Mulțumesc lor! Am început să mă uit la cifre, care creșteau, însă pe mine cifrele nu m-au interesat niciodată. Se pare însă că pe unii colaboratori da și multe branduri se uită mai mult la cifre, decât la conținut, engagement sau altele. Trist, dar adevărat. Până la urmă, tu faci ce știi, faci ce îți place și nu încetezi, pentru că vrei să evoluezi. Și evoluezi, pentru că investești în aparatură, în blog, dar lucrul cel mai de preț pe care îl investești… este timpul.

Timpul este singura sursă ireversibilă se spune și este adevărat. Timpul din păcate se scurge, iar clipa asta deja a trecut. Pentru că atât durează fiecare lucru…o clipă. În timp, au început să apară și colaborările de tip barter – sunt acele colaborări pentru care tu trebuie să scrii în schimbul unor produse. Cred că acest cuvânt “trebuie” este cam dur, însă nimic nu este gratis pe lumea asta. Adică brandul îți trimite produse, tu le testezi și apoi scrii sau vorbești despre ele. Aici trebuie să ai grijă, pentru că sunt multe lucruri de menționat într-un articol, pe lângă experiența ta cu produsul. Și mai ales, sinceritatea trebuie să fie o virtute.

Și tu, cititorule, trebuie să înțelegi că toate recenziile sunt subiective. Nimeni nu își poate asuma vreodată că X produs ți se va potrivi de minune! Pentru că, ce crezi, suntem într-adevăr diferiți și avem nevoi diferite. Spun des asta, dar trebuie să menționez și acum. Un lucru pe care te asigur că îl vei găsi aici, pe blogul meu, este sinceritatea și nu aș putea accepta o colaborare în care mi se impun anumite lucruri, mai ales dacă acele lucruri nu ar fi adevărate. E normal să primesc și produse care nu mi se potrivesc, însă brandul nu își asumă nici el, la rândul său, că se potrivește tuturor. Nu există această concepție, în mintea mea.

Ca și concluzie, a fi blogger nu este o pierdere de timp, ba chiar acea persoană este una informată, care mereu caută să fie la curent cu toate noutățile, care își dorește să te ajute, să te inspire și să petreci câteva minute plăcute și relaxându-te, citind articolele sau urmărind clipurile sale. Colaborările vin în urma unei munci pe care bloggerul o prestează, așa că da, are nevoie de susținerea ta. Și ce te costă să lași o părere, să răspunzi la întrebările din articol pe care le pune cu scopul de a te cunoaște, de a-și cunoaște comunitatea?

Inspiration for blogger

Momentan atât am vrut să împărășesc cu tine, cea care mă urmărești și vreau să îți mulțumesc pe această cale pentru că ești aici! Voi mai aborda subiectul bloggingului cu siguranță, pentru că sunt atât de multe de spus și de povestit! Aș dori să aflu părerea ta despre acest subiect, așa că scrie-mi!

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

46 thoughts on “De ce am ales să fiu beauty blogger?

  1. Ai punctat foarte bine ceea ce insemna sa fii blogger respectiv vlogger. Acum ceva vreme cand cineva m-a suparat foarte rau incepusem sa scriu si eu despre asta, despre cat de “usor” este sa fii blogger, insa mi-a trecut supararea si am realizat ca nu are rost sa ma enervez aiurea pentru cineva care niciodata nu va intelege.. pentru ca sa fim sinceri.. sunt multi oameni limitati pe lumea asta! :))))
    Te pup!

    1. Multumesc mult pentru aprecieri! Ma bucur ca am reusit intr-un articol sa scot la iveala niste lucruri pe care doar noi le stim…noi, cei care suntem in aceasta categorie.
      Eu sper insa ca oamenii care ne citesc sa inteleaga din ce in ce mai mult si mai bine acest lucru!
      Te pup!

  2. Hey Loredana, ai reusit sa spui cam tot ce era de spus despre munca unui blogger/vlogger. Atunci cand o faci din placere nu ar trebui sa existe foarte multe asteptari legate de “castig” (aici ma refer la castig din reclame si colaborari). Castigul cel mai mare este atunci cand oamenii te citesc cu drag si ai parte de un feedback pe masura. Pentru mine asta este ce mai mare castig, un feedback pozitiv atat din partea cititorilor din cat si din partea brandurilor. Dar sa nu uitam ca avem nevoie de si acel “castig” pentru a supravietui ( internetul, lumina, timpul, toate astea costa).

    1. Kleo, multumesc pentru aprecieri!
      Nu te astepti la castiguri, insa asa cum spui si tu, daca sunt sanse sa o faci, de ce nu? Atat timp cat ramai TU si nu faci compromisuri prea mari, eu zic ca este perfect in regula. Multi sunt care isi transforma pasiunile in joburi si sunt fericiti cu asta..fac ce le place, ce stiu si castiga si bani – nu e nimic anormal, pana la urma. Asta sper eu sa inteleaga cat mai multa lume!
      O satisfactie mare o am si eu cand primesc pareri, feedbackuri…e normal sa imi doresc o comunitate…pentru ea sunt aici!
      Te pup!

  3. Foarte interesant articolul. Cam asta e adevarul, multa lume nu stie munca din spatele unui articol sau a unui clip si tocmai de aceea judeca.

  4. Bravo Lori!
    Ma super bucur ca ai dat drumul acestei rubrici si mai ales, bucur ca am putut sa te incurajez, intr-o masura infima, sa scrii despre asa ceva. Cred ca ai inceput cu dreptul. ADICA ASA CUM TREBUIE. Iti doresc inspiratie si creativitate pentru toate articolele de acum incolo si sa te surprinzi PE TINE, in fiecare zi, cu felul in care cresti si evoluezi. Adica frumos si sincer.

    Nice meeting you, fata draga.
    Pupici!

    1. Si eu iti multumesc frumos pentru sustinere si incurajare! Conteaza enorm!
      Multumesc si pentru cuvintele frumoase si iti doresc acelasi lucru! Numai bine, scumpa mea!
      Te pup!

  5. Dar cum, nu ti-ai facut blog sa primesti produse gratis? (insert irony here)
    Imi place articolul, scris din suflet. Cat mai multi ani de blog, Lori!

  6. Adevărat ce zici, dar nimeni nu poate pricepe cu adevărat ce înseamnă să fii blogger, decât atunci când devine blogger. Eu zic că ar trebui doar să fim mai bune unele cu altele și mai înțelegătoare și toată lumea ar fi ok. Tu fă-ți pasiunea ta, Lory, nu băga în seamă toate uscăturile. În niciun domeniu nu e totul perfect, nu știu cine și-a închipuit că aici ar fi… Pup!

    1. Da, asa este! Ar trebui sa ne ajutam mai mult intre noi, insa e clar si faptul ca nu poti face “click” cu toata lumea, e normal si inteleg.
      Eu ma bucur ca am descoperit oameni cu care sa ma inteleg bine si cu care sa am si alte pasiuni in afara de blogging. Si cu care sa discut cu drag! 🙂

  7. Ce articol superb!!! Felicitări!!!Ai punctat foarte bine si oamenii trebuie sa inteleaga ca blogul sau materialele filmate de tip vlog le faci doar din pasiune…nu pentru ca ai putea sa primesti produse gratuite sau alte beneficii…astea le primesti dupa luni si ani de munca…de cifre mari…de investitie atat financiară cat si de timp…timpul tau in care puteai sa faci alte lucruri dar asta e…poate o sa inteleaga lumea si nu o sa mai aiba o impresie greșită despre noi! Cred ca ar fii tare interesant sa scrie cat mai multe bloggerite & vloggerite despre experientele lor in acest domeniu! Foarte frumos articolul!Congrats!!!

    1. Alexa, exact asta cred si eu! Munceste, fa-ti treaba cu pasiune si cu drag, iar colaborarile vor veni si ele in timp!
      Conteaza si sa investesti ca sa poti castiga, ce e drept!
      Pai…haideti! Scrieti si voi si haideti sa incepem sa fim unite si sa ajutam oamenii sa ne inteleaga! 🙂

  8. Ce articol frumos, Lori! Se vede ca pui multa pasiune in acest blog si in video-urile de pe Youtube. Multe persoane din afara, nu inteleg din pacate cata munca sta in spatele unui continut bun pe blog sau vlog…

  9. Blogging-ul inseamna multa munca, uneori si mie imi vine sa renunt pentru ca nu sunt doar blogger ci mama, sotie, angajata full time, si totusi nu o fac pentru ca imi place ceea ce fac si cred ca acesta e secretul, sa pui suflet in tot ceea ce faci, Chiar m-am regasit in articolul tau. Pupici!

    1. Foarte multe dintre noi avem familie, joburi full time si tocmai asta poate fi un semn ca bloggingul este o pasiune. Cu atat mai greu iti este cand ai si o familie, pentru ca necesita mai multe sacrificii! Cat de mult scrii, depinde si de timpul pe care il ai la dispozitie.
      Iti multumesc si ma bucur ca te-ai regasit! Te pup!

  10. Ma bucur ca ai dat atatea detalii si ai explicat oamenilor ca a avea blog nu e atat de usor cat se crede, ca ce faci, scrii niste randuri si primesti produse noi.. Nu inteleg de ce atata hate, lately. Dar ma rog..

    1. Multumesc, Adela! Poate pentru ca oamenii nu inteleg…si poate nici nu se gandesc la asemenea aspecte. Ar trebui sa scriem cat mai multe despre acest subiect! 🙂

  11. Foarte tare articolul tău și super tare idea! Eu am încă mulți prieteni (inclusiv o parte din familie) care văd munca mea de blogger ca pe o pierdere de vreme și fără rost. Cu părere de rău, am avut momente când am făcut pauză de la scris/filmat exact din cauza lor. Ei bine, cu timpul, nu mă mai pot influența. Și ce e culmea, că mai nou, aceia care îmi vorbeau de rău ”meseria mea” de blogger, acum îmi ce păreri și au avut curajul chiar să-mi ceară produse pe care au văzut că le-am primit spre testare. Așa sunt oamenii.

  12. Iubesc sa fiu blogger. Sa fac ce vreau cand vreau si asa cum imi place. Fiecare are propriul stil de a expune o anumita problema si in functie de asta are mai mult sau mai putin cititori. Atat tu, cat si eu, ne-am dezvoltat foarte mult pe parcursul timpului si cu siguranta la anul ne vom situa undeva putin mai sus! Iti doresc mult succes in ceea ce faci

  13. Felicitari Lori, iti citesc cu drag postarile si ma bucur ca ai evoluat si ca pui suflet in tot ceea ce faci. :*

  14. Ce bine că ai scris un astfel de articol , bine punctat și sincer ! Și eu mă lovesc de aspecte negative cu blogul meu și mă întristez pentru că munca din spatele fiecărui articol este serioasă și majoritatea celor care ne citesc cred că nu știu cu adevărat ce înseamnă o astfel de muncă în on-line , cum bine spui ! Să știi că nici eu nu pricep de ce brandurile observă bloggerii doar după cifre , e trist pentru că nu cifrele arată cât de bun ești ci ceea ce scrii și cum o faci ! Eu având un blog de nișă , nefiind din București ( un alt aspect care conteaza ) uneori îmi pierd motivația pentru a scrie pentru că nu primesc mereu feedback dar îmi amintesc de ce am pornit blogul , ce vreau să transmit celor care m-ar citi și pentru că îmi place , merg mai departe ! Baftă în continuare cu munca ta pe blog și pe Youtube ! Te pup ! 🙂

    1. Mihaela,
      Stiu ce spui si te inteleg. Din fericire pentru mine, locuiesc in capitala, unde au loc foarte multe evenimente. Sunt sigura ca se organizeaza si in alte orase, insa fiind mai mici, poate sunt mai rare.
      E bine ca iti reamintesti motivele pentru care ai inceput sa scrii pe blog si desi am si eu momente cand n-as mai face-o…revin si scriu pentru comunitatea mea. Poate nu mereu am chef de editat poze, de scris si altele, insa trec peste, iar daca in continuare simt ca nu ma pot concentra, atunci e bine venita o pauza. Nu se intampla nimic daca mai amani o postare.
      Te pup si iti multumesc pentru gandurile tale!

  15. Nu vreau sa fiu rea sau sa par eu nush cum, dar eu chiar cred ca multe bloguri iau nastere din setea de a primi ceva. Numai mie in fata mi-au zis o gramada de fete “ce tare, si primesti gratis? Ia sa ma apuc si eu”…Intr-adevar, de la a zice pana la a face e cale lunga pentru ca e mult de munca si multe persoane nu realizeaza.
    Cand am inceput eu sa scriu pe blog, acum 7 ani, nici prin cap nu imi trecea ca se poate face bani din asta. Pentru mine era un fel de jurnal public unde aveam ocazia sa primesc si sfaturi. Cu mare drag imi aduc aminte de inceputuri. Prima colaborare a fost cu Oasap si am crezut ca e o gluma proasta. Cum sa imi ofere un voucher de 15$ asa fara sa ma cunoasca?! :)) Cineva din Chinaaa!!
    Te pup Lore! Ai scris cu cuvintele mele 😛

    1. Din pacate, Fede…ai dreptate! Observ si eu asta in online…intrebari de genul “Cum fac bani?”, “Vreau sa imi deschid un blog. Despre ce sa scriu sa castig bani si sa primesc produse?”
      Well…mereu le sfatuiesc pe aceste fete sa inceapa sa scrie despre pasiuni si sa scrie de drag. A face bani si a primi produse consider…orice ar fi, ca nu este cea mai buna motivatie si crd ca totusi astfel de persoane au cumva noroc…poate cunosc pe cineva care le-ar putea ajuta…si atunci le vezi SUS..in timp ce tu te “chinui” si muncesti sa faci o treaba cat mai buna. Nu ma plang, nu ma compatimesc, insa consider ca nu e corect…fata de cei care muncesc cu drag si din pasiune.
      Multumesc tare mult pentru vizita si pentru ca ai impartasit cu noi gandurile tale! Te pup!

  16. Adică cum…! Le-ai spulberat visele celor care spun că noi ne-am făcut bloggeri doar ca să primim chestii moka! :))

  17. E frumos sa ai blog, sa iti impartasesti experientele (in mod onest), sa gasesti persoane exemplare care sa te inspire si care sa te motiveze… dar mai e si partea mai putin aurita a acestei lumi, in care atmosfera de la evenimente este deplorabila, de unde pleci cu un sentiment foarte aiurea, care te face de multe ori sa te intrebi: oare chiar vreau sa fac asta? In ultima vreme e din ce in ce mai vizibil ca o mare parte tinde spre comercial si efectiv nu mai stii ce sa crezi. Tocmai de asta am renuntat sa mai urmaresc diversi bloggeri sau vloggeri. Eu mereu am fost sincera in ceea ce am zis si efectiv nu mi-a pasat ca brand-ul X nu ma va solicita vreodata pentru o colaborare. Cat despre chestia cu primitul produselor gratis, din cauza asta multe `prietene` au devenit necunoscuti. Pentru ca invidia atinge cote maxime si unii doar asta stiu sa faca. Totodata, mai e si problema cu acele companii sau agentii care trateaza bloggerii ca pe niste obiecte prin care ei isi ating scopul, sau ii privesc de sus, ca si cum ar fi niste nimicuri care asteapta lucruri gratis. Asta e lumea in care traim. Si asa este in orice domeniu. Da, pana la urma si blogging-ul (si vlogging-ul) e o meserie.

    1. Draga mea,
      Din pacate, astfel de lucruri se intampla si cred ca toti cei implicati stiu asta. Tu esti un exemplu prin ideea ta ca poate brandul renunta sa lucreze cu tine, nu va mai dori sa te mai sprijine, in favoarea sinceritatii. Insa pe de alta parte, nu inteleg de ce ei gandesc asa! Ar trebui sa puna mai mult pret pe sinceritate! Asa poti oferi omului care te urmareste niste perspective reale asupra unui produs – cu puncte slabe si puncte forte…e imposibil sa fie totul 100% perfect!

      Sper sa ai parte de mai multe experiente placute! te pup!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer