Ţinutele mele din 2016

Bună, draga mea!

Încep acest articol prin a-i mulţumi iubitului meu pentru răbdarea de care dovadă şi pentru ideile pe care le are uneori, atunci când vreau mergem facem poze pentru articolele de tip outfit of the day. Deşi nu mereu are acea stare necesară, dacă el nu ar fi, mi-ar fi fost destul de greu postez ţinute, pentru în preajma lui pot fi eu, pot fi naturală. Aşa , mulţumesc mult, dragul meu! 🙂

Cum anul trecut am avut o astfel de postare, un fel de retrospectiva anului cu privire la ţinutele de pe blog, m-am gândit fac acelaşi lucru şi anul acesta! Nu am aşa multe ţinute precum mi dori, dar acestea care sunt ţi le arăt într-un singur articol şi sper de asemenea, îţi placă postarea mea. Aştept cu drag şi curiozitate îmi spui cum ţi se par pozele şi mai ales, ţinutele. Dacă este vreuna care îţi place mai mult, sau dacă abordezi astfel de ţinute şi tu, scrie-mi în căsuţa de comentarii. Haide revedem ţinutele!

Ziua în care am făcut aceste poze a fost una reuşită, în care ne-am distrat, am făcut îngeraşi în zăpadă şi ne-am alergat până nu ne mai simţeam mâinile de frig ce era! Locaţia am ales-o special şi îmi doream ajung fac poze iarna aici. Acum, uitândumă la poze, mi-am amintit de locul de muncă pe care l-am avut şi am simţit oarecum o nostalgie. Fusta aceasta îmi place enorm, încă o am şi vreau o asortez cu o pereche de cizme fără toc, peste genunchi, dar Vali îmi spune acest tip de cizme nu m-ar avantaja, fiind mai mică de înălţime. Tu ce spui? Dacă vrei vezi mai multe poze, te invit dai click pe linkul către postare.

optimized-ootd-fusta-din-lana-in-carouri-4

Această ţinută are 2 piese vestimentare de la Bonprix şi fiu sinceră, îmi e dor de o comandă cu produsele lor. Trenci-ul îl port mereu cu drag, pantofii în schimb nu i-am mai purtat, pentru strâng puţin şi deşi au un toc mic, nu sunt cei mai comozi. Mi-a plăcut mult combinaţia aceasta şi am mai apelat cel puţin o dată la ea, dar am schimbat încălţămintea. Pentru mai multe poze, te rog intri pe linkul către postare.

tinuta-bonprix-yoins-koton-2

Deşi am găsit puţin mai greu un loc de parcare lângă parcul Herăstrău, bucur am reuşit ajungem acolo pentru a poza această ţinută. Am purtat mult această pereche de pantofi, la fel şi fusta. Îmi place culoarea ei, dar şi dantela din partea de jos o face deosebită şi este destul de uşor de asortat cu bluziţe sau cămăşi. Mai multe poze cu această ţinută poţi vedea în postarea iniţială.

ootd-comfy-casual-outfit

Rochia aceasta rămâne una din cele mai frumoase din mica mea colecţie şi îmi place atât de mult, încât mi-ar fi greu despart de ea. Îmi place la ea atât croiala, cât şi modelul, iar faptul este extrem de lejeră o face şi mai deosebită. Din păcate, Shein nu mai livrează în România şi îmi pare nespus de rău. Mai multe poze de la această postare, poţi vedea accesând linkul.

ootd-rochie-cu-fluturi

Această şedinţă a durat cel mai puţin din toate, însă pozele au ieşit foarte bine, iar momentul ales – apusul, a fost perfect. Îmi place rochia, însă materialul nu lasă pielea respire, iar căldura din timpul verii nu este prietena mea, aşa probabil primăvara şi toamna este mai ok de purtat această rochiţă. Mai multe poze, în postarea de aici.

rochie-lunga-turcoaz-zaful-apus-pe-lac-1

Şi această şedinţă a fost făcută destul de repede, chiar după ce am vizitat unul din restaurantele pentru nuntă. Rochia aceasta este mult mai ok la material decât cea precedentă, iar modelul floral este foarte frumos. Am “reuşit” o rup puţin la spate, însă voi merge la croitorie îmi facă o tăietură la spate, pot face pasul mai mare. Fiind o rochie lungă, este uşor de îmbrăcat şi poate fi o rochie la care apelez când nu ştiu ce port. Mai multe poze în postarea originală.

black-dress-floral-shein-lorys-blog

Rochia asta cu motive geometrice mi-a plăcut de la prima vedere şi am abuzat de ea multe zile din vara acestui an. Mai multe poze de la şedinţă, în postarea de aici.

tinuta-de-zi-rochia-roz-chicuu

Rochiţa asta am cumpărat-o special pentru plajă, însă trebuie recunosc am purtat-o şi în oraş. Este foarte lejeră, abia se simte ai ceva pe tine. Modelul cu flori şi culorile alese îmi plac mult, iar dacă vrei vezi marea, trebuie dai click pe linkul către această postare.

tinuta-de-plaja-dresslink-lorysblog-mamaia

O altă ţinută gândită de acasă, dinainte plecăm la mare. Cămaşa aceasta neon îmi place foarte mult şi din păcate, nu am purtat-o prea des, dar poate remediez situaţia anul ce vine. O fustă din denim cred este necesară oricărei femei în garderobă: mai lungă, mai scurtă, cu fermoar sau fără, este o piesă vestimentară ce poate fi asortată cu orice. Pozele sunt făcute pe pontontul unde am fost cerută în căsătorie, cu o seară înainte. How cool is that?

tinuta-casual-pentru-plimbare-marea-neagra-lorys-blog

Clar această rochie alb-negru este cea mai frumoasă şi deosebită din dulapul meu! Dantela neagră care îmbracă atât de elegant braţele, iar partea de jos lungă în spate şi mai scurtă în faţă, o face şi mai deosebită. Este o rochie grea şi la nuntă verişoarei mele mi-a fost cam cald în ea, deşi evenimentul a avut loc în noiembrie. Cred atunci când te uiţi la această rochie, eleganţă este primul cuvânt care îţi vine în minte. Mai multe poze, pe blog, în postare.

rochie-eleganta-shein-alb-negru

Rochia asta am purtat-o de două ori şi a început se scămoşeze danteluţa aceea de sus. Partea de jos a rochiei duce cu gândul la o rochie de mireasă. Îmi place rochia, îmi place culoarea şi am ales o port cu tenişi în această postare. Deşi este o rochie elegantă şi am purtat-o şi cu tocuri la un eveniment, mi-a făcut plăcere am o abordare diferită asupra ei. Totuşi, mi-ar fi plăcut dacă îmi ajungea până la genunchi şi nu depăşea zona aceea, dar chiar şi aşa, este o rochie drăguţă, nu-i aşa?

rochie-zaful-cu-tenisi-lorys-blog

Acestea sunt ţinutele postate pe blog pe parcursul acestui an. Sper ca anul ce vine public mai multe şi sper te inspire măcar puţin aceste tipuri de articole. Nu sunt vreun model şi nici o mare fashionistă, însă îmi place abordez ţinute pe blog! Aşadar, care este preferata ta?

Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

22 thoughts on “Ţinutele mele din 2016

  1. Cum faci tu retrospectiva cu tinute, eu voi face cu calatorii! Imi place mult ultima, eu sunt fan fuste/rochii + incaltaminte sport 😀

  2. Vai dar ai avut ceva tinute, care imi plac tare mult in special rochia alb-negru cu dantela e bestiala. Imi plac locurile unde te-ai pozat si pozele ca au iesit clare.

  3. Foarte faine tinutele. Imi place stilul tau si vad ca inclini catre rochii ai fuste. La fel sunt si eu…as putea trai toata viata in rochii fara probleme 😀
    Te pup si iti doresc un 2017 minunat :*

    1. Imi doresc si mai multe fuste si rochite! Nu am atat de multe, dar sunt cateva modele in care merita sa investesti…caut variante versatile.
      Te pup si multumesc mult la fel! :*

  4. Ce idee draguta, sincera sa fiu nu as stii ce sa aleg deoarece fiecare imi place pentru un anumit articol vestimentar, cred ca as alege totusi pe cea de la plaja de pe podisul ala.

  5. Chiar foarte frumoase pozele, rochia aceea alb cu negru si cea cu fluturasi sunt foarte dragute. La fel si primele 2 tinute, mi se par genult de tinute pe care le-as purta si eu.

  6. Îmi plac mult rochițele, mai ales cea turcoaz, mi se pare atât de lejeră și simplă! Deși sunt înaltă, n-am purtat până acum rochii lungi, dar trebuie neapărat să le încerc și eu! 😀

Leave a Reply to Loredana Manciu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer
%d bloggers like this: