Rochia din denim – ideală pentru verile călduroase

Bună, draga mea!

Denimul este și va ramane întotdeauna printre preferatele mele. Indiferent că aleg o pereche de pantaloni lungi sau scurți, o cămașă, o fustă sau chiar o rochie, denimul este un material extrem de versatil, ce poate fi purtat in N combinații și mai ales, în orice anotimp! Dorindu-mi o rochie din denim pe care să o scot în oraș, am răsfoit acest , unde am găsit frumusețea asta de rochita marca Stradivarius la un preț foarte bun. Comanda mi-a ajuns a doua zi, iar pe site-ul lor găsești multe haine de la Zara, Bershka, Mango, Pull And Bear, Pimkie, Vero Moda și multe altele, toate la prețuri foarte bune, chiar prețuri de outlet. Transportul este gratuit la comenzi de peste 179 de lei, altfel acesta costă 15 lei.

Mărimea aleasă mi se potrivește foarte bine, însă mi se pare totuși o idee cam lungă, așa că mă gândeam să o mai scurtez puțin. Rochia are două buzunare mari, lucru care îmi place extrem de mult, pentru că sunt utile într-adevar, iar bretelele subțiri îmi plac vara foarte mult. O voi purta cu siguranță și la toamnă cu un tricou alb, basic pe dedesupt, cu o geacă de piele și cu botine, iar iarna merge foarte bine cu un dres mat, gros, negru, o helancă pe dedesupt ca să îmi țină de cald și un palton. Acestea fiind spuse, deja pot spune că am facut o investiție extrem de bună, deși investiție e mult spus. O astfel de piesă vestimentară e un must have, din punctul meu de vedere.

Ah, și vreau să îți spun că aceste codițe au fost făcute de una din cumnatele mele, în cateva minuțele și mi se pare că s-au potrivit bine cu ținuta mea. Tu ce spui? Am purtat sandale de la Deichmann, gentuța de la Nivea, ceasul meu Fossil de pe și cerceii aceștia drăguți de la o cititoare – mulțumesc, Anca! 🙂

Și pentru că am avut ocazia să mă întâlnesc cu doi oameni simpatici, care mi-au facut pozele acestea drăguțe, am zis că este cazul să scot prin centrul Bucureștiului această rochie din denim. Așa am avut ocazia să-i cunosc pe Ioana și pe Răzvan. Sunt pasionați de fotografie, însă este cel care m-a pozat. Pe el îl gasești pe pagina lui de Facebook, unde poți vizualiza ceea ce face, din pasiune pentru fotografie,  pentru oameni și pentru locuri.

Tu ce părere ai despre denim? Îți place ținuta mea?

Denim dress - outfit for summer

Denim dress - outfit for summer Calea Victoriei Denim dress - Calea Victoriei

Am purtat: , Sandale Deichmann,

Denim dress - outfit for summer in the park

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

44 thoughts on “Rochia din denim – ideală pentru verile călduroase

  1. Super!!! Imi place rochia, imi plac pozele, imi place articolul. Decorul este de vis! Am avut si eu o rochie de genul, tot din Stradivarius, insa mi-a ramas mica :)))

  2. ce faina e si pare foarte comoda! daca ma gandesc bine nu am avut niciodata o astfel de rochie si nici nu am incercat, tot am impresia ca nu mi-ar sta bine..dar pana la urma nu pierd nimic daca incerc

  3. Rochia e simpatica insa ..accesorizarea mi se pare nepotrivita (e o chestie de gusturi, nu o lua in nume de rau) si ma deranjeaza vizual tag ul fotografului dat pe toate fotografiile tale. Cred ca era mult mai elegant sa ii dai credit la finalul postarii.

    1. Fiind pozele facute de el, a vrut sa le semneze pe toate. Eu am lasat credit lui in articol. 🙂
      Cat despre accesorii – sunt curioasa sa aflu ce ai fi ales tu. E adevarat, tine de gusturi pana la urma!
      Multumesc pentru vizita!

      1. Fiind pozele făcute de el, e o grosolănie chiar si pt munca lui sa puna dita tag ul pe fotografia ta. In ceea ce privește accesorizarea, aș fi pus o pereche de espadrile din pânză, simple sau o pereche de teniși, o curea poate la fel dar albă sau crem sau un șnur croșetat, ceasul l-as fi scos, cerceii i l-as fi scos, aș fi pus un rucsacel din denim sau o sacoșa de pânză, tote bag, aș fi păstrat părul și aș fi șters rujul.

        1. Da, e o idee buna ce spui tu! Insa asta e si ideea rochiei din denim – poti face atat de multe combinatii, pentru ca este o piesa vestimentara atat de versatila! 🙂
          Multumesc pentru raspuns!
          O zi faina!

  4. Foarte draguta rochita. Si te prind bine coditele impletite, iar sandalele par foarte comode. In general denimul arata foarte bine si poate fi combinat usor cu orice.

    1. Da, coditele mi-au placut tare mult si imi voi mai face sigur! Adica, nah, o pun pe Alina :))
      Da, asta imi place si mie la denim, ca este un material versatil! 🙂

  5. Imi plac maximmm pozele! Sunt superbe! Rochita este tare sweet si iti vine tare bine! Imi plac si coditele tale 😛 Te pup cu mare draggg! :*

  6. Am observat eu o schimbare…imi plac pozele…si atitudinea. Iti sta tare bine cu aceasta tinuta si cu codite. Te pup

  7. Uite ca o rochita din denim chiar nu aveam! In general nu prea ma dadeam in vant dupa ele, insa aceasta este chiar draguta si iti vine foarte bine, imi place. Ador locul acesta, mi-a luat ceva timp pana sa-l identific, insa nu am apucat sa fac poze 🙂

    1. Sa stii ca si mie mi-a fost greu sa gasesc una care sa imi placa, dar ma bucur mult ca am cumparat-o.
      Pozele sunt facute in centru, unele pe Calea Victoriei, iar altele in Cismigiu si in imprejurimi! 🙂

  8. Rochia e superbă și îmi place foarte mult, dar ochii mei au rămas pe sandale. Le-ai luat anul acesta? Eu nu le-am văzut în Deichmann anul acesta. 🙁

    1. Multumesc mult!
      Sandalele le-am luat anul trecut, deci nu cred ca mai sunt disponibile. Am pus eu pozica si cand le-am luat pe retelele sociale! 😀

    1. Multumesc! Avand bretele subtiri si fiind vaporoasa, sa stii ca a fost ok. Nu mi-a fost cald deloc! Oricum, denimul de la rochia asta este o idee mai subtire decat cel de la jenas, de exemplu! 🙂

  9. Foarte frumoasa rochita! Nu am avut niciodata o rochita din denim, dar parca ma bate gandul. Pare foarte practica si comoda.

    1. Este suuuuper comoda si un must have, daca ma intrebi pe mine! Poate fi purtata in multe feluri, asa ca te sfatuiesc sa remediezi situatia!! 😀

Leave a Reply to gutu bianca lucia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer
%d bloggers like this: