Recenzie carte: Splendida cetate a celor o mie de sori
Bună, draga mea!
“” era pe lista de mea de ceva timp, fiindu-mi recomandată de o cititoare. Şi mă bucur foarte mult că am avut ocazia să o citesc, prin intermediul celor de la , cărora le mulţumesc! Povestea este una tristă, cu toate că am “văzut” şi episoade frumoase şi vesele, dar acestea au fost mai puţine. Khaled Hosseini m-a uimit şi m-a impresionat pur şi simplu, prin această carte, aşa că am trecut şi celelalte cărţi ale lui pe lista mea: “Şi munţii au ecou” şi “Vânătorii de zmeie“.
Cartea aceasta m-a făcut să mă supăr în sinea mea, m-a făcut să mă revolt, să mă indign şi să mă supăr încă o dată pentru modul în care unii bărbaţi musulmani tratează femeile şi pentru că acestea sunt obligate să se căsătorească încă din adolescenţă, la vârste de 14-15 ani, când eu mergeam la biserică şi aveam o viaţă liberă, luam propriile decizii, mă luptăm să învăţ cât mai bine şi să o fac pe mama mândră de mine.
La 15 ani nu mă gândeam chiar deloc la căsătorie, la a avea o familie, însă ştiam că nimeni nu mă poate obliga să fac acest pas, nici măcar la 20 de ani! Dar povestea “Splendida cetate a celor o mie de sori” se întinde pe 3 capitole mari şi povesteşte în primele două capitole despre două femei diferite, atât la caracter, cât şi din punct de vedere al vieţii pe care acestea o duc (Mariam şi Laila) – la început nu am înţeles de ce povestea se mută şi se vorbeşte despre Laila, dar pe parcursul lecturii, aflu şi care este motivul. Povestea noastră are loc în perioada când sovieticii ocupă Afganistanul şi în perioada instaurării regimului taliban, deci într-o perioadă de război, când încă sunt la putere comuniştii.
*
În primul rând, Khaled începe cu povestea lui Mariam, o tânără care trăieşte singură cu mama ei şi care este vizitată în fiecare joi de tatăl biologic, Jalil, pe care îl consideră un zeu. Acesta este un om bogat şi foarte cunoscut, are familia lui, are nevestele şi copii lui, pe care Mariam nu ajunge să îi cunoască, pentru că ea este fiica adusă pe lume din pântecul unei servitoare, cu care tatăl ei s-a încurcat. Este o harami, adică un copil din flori.
Relaţia fetei cu mama ei nu este cea mai bună, ba chiar aceasta îi reproşează mereu că a fost adusă să trăiască o viaţă care nu contează pentru nimeni, trăieşte doar să se chinuie, aşa cum s-a întâmplat şi cu ea. Dar micuţa noastră nu vrea să creadă că tatăl ei nu o iubeşte, decide să treacă peste vorbele mamei sale şi decide să plece de acasă şi să îşi ceară drepturile, pentru că acesta nu a vizitat-o de ziua ei. Ajunsă la casa tatălui său, acesta nu o primeşte şi nu doreşte să o vadă, pentru că reputaţia lui ar fi în pericol, aşa că tânăra Mariam doarme în faţa casei, iar a doua zi este trimisă acasă cu şoferul tatălui. Ajunsă acasă, o vede pe mama ei spânzurată…micuţa se simte vinovată, pentru că mama ei i-a spus cândva că dacă va pleca, ea va muri. Lucru care s-a şi întâmplat, din păcate, în cele din urmă.
Neavând pe nimeni, Mariam ajunge în casa tatălui ei şi deşi are camera ei şi nu deranjează pe nimeni, nu se simte deloc bine venită, nu se simte confortabil. Iar nevestele lui Jalil decid că Mariam este la vârstă când trebuie să se căsătoarească, dar ele vor de fapt să scape de ea, să nu le fie numele făcut de ruşine. Aşa că Mariam ajunge să fie căsătorită cu un pantofar urât şi gras – Rasheed, cu 30 de ani mai mare decât ea, împotriva voinţei sale (acelaşi lucru s-a întâmplat şi în povestea lui ). Ajunsă în casa acestuia, reuşeşte într-un final să se acomodeze, şi încearcă să devină o soţie bună, însă bărbatul ei o obligă să întreţină relaţii sexuale cu ea. Rămâne însărcinată, nu o dată, ci de mai multe ori, dar nu reuşeşte să aducă pe lume nici un copil. Pe lângă faptul că este obligată să se culce cu el, acesta găseşte motive să o certe şi să o bată.
*
În a doua parte a poveştii, apare Laila, o tânără deşteaptă, liberă şi energică, care face parte dintr-o familie mai deschisă la minte şi care o încurajează să meargă la şcoală şi să înveţe, să ajungă cineva. Are suportul total al tatălui, însă, în timpul războiului, fraţii ei mai mari mor şi ea devine stâlpul familiei. Aceasta se îndrăgosteşte de prietenul ei cel mai bun, Tariq, care trebuie să plece din ţară împreună cu părinţii lui, imediat ce începe războiul şi mujahedinii vor să preia puterea. Bombardamentele îi distrug casa şi familia, iar Laila se trezeşte la 15 ani în casa lui Rasheed şi a lui Mariam, acesta îngrijind-o, dar cu un scop care este adus în discuţie destul de repede – acela de a se căsători cu ea, că doar nu era “să fie îngrijită şi ţinută la adăpost degeaba”.
Laila acceptă, neavând o altă soluţie în acel moment şi neştiind ce o aşteaptă. Înainte că Tariq să plece din Kabul în Pakistan, cei doi au întreţinut relaţii sexuale o singură dată, dar a fost suficient cât să rămână însărcinată. Şi iată şi motivul pentru care Laila acceptă să se căsătorească cu Rasheed (sorry de spoiler, este singurul, promit!), un om care şi-a meritat soarta, în final. La început, Mariam şi Laila nu se înţeleg, însă împart aceeaşi durere, împart bătăile pe care le primesc şi ajung să îşi ia apărarea uneia alteia şi să se înţeleagă una pe alta.
Laila naşte o fetiţă, Aziza, iar timpul trece şi Mariam ajunge să o iubească pe micuţă ca pe propria ei fiică, pe care nu a putut să o aibă niciodată. Laila aduce pe lume şi un băiat, băiatul pe care Rasheed şi l-a dorit întotdeuna, Zalmai, însă a vrut să îşi provoace avort, dar nu a făcut-o. Laila şi Mariam pun la cale chiar şi o evadare împreună, dar trebuie să citeşti cartea dacă vrei să afli dacă reuşesc să îşi ducă la bun sfârşit planul evadării. Chiar şi finalul este unul trist, însă am putut totuşi să văd o bucurie în viaţa Lailei, una chiar foarte mare, dar care rămâne totuşi umbrită de anumite evenimente…
Mă gândesc cu tristeţe la povestea celor două fete care, la vârste fragede, ajung să fie sclave în propria casă şi care nu pot face nimic în privinţa schimbării, pentru că ele nu au drepturi, ci doar obligaţii, nu pot face sau spune nimic, pentru că le este interzis.
Ai citit această carte? Cum ţi se pare povestea prin prisma celor povestite de mine? Eşti curioasă să afli cum se termină povestea lui Mariam şi a Lailei?
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!
aAre o carte destul de fascinanta din tot ce ai descris in acest review, si cred ca meritae citita pentur cei care au timp si doresc sa lectureze o carte de beletristica.
Cu toate ca acest autor nu e un nume sonor la noi in Romania, ar trebui sa fie reflectam si asupra lucrarilor lui.
Este absolut superba cartea si povestea! Evident, cui ii plac povestile cu musulmani si lumea lor.
Sunt mult autori care nu sunt cunoscuti si care sigur scriu bine!
Am de mult timp pe wishlist „Și munții au ecou”, nu știu când o să-i vină rândul, dar o să iau în calcul și titlul ăsta al autorului, mai ales dacă o să-mi placă cealaltă.
Vreau sa le citesc si pe celelalte doua ale lui, sunt sigura ca o sa imi placa mult! 🙂
Iti recomand “suad” pe mine personal ma coplesit aceasta carte. Este o poveste oarecum asemanatoare in proportie de 3% :))
Te referi la “Arsa de vie”? Nu stiu daca as putea citi o astfel de carte…
Am citit cartea asta acum ceva ani si mi-a ramas intiparita in creier (era si prima carte cu un astfel de subiect). Chiar si acum, cand am citit articolul tau, mi-am adus aminte de toata povestea si mi s-a zburlit parul pe ceafa …
Cred ca este genul de carte ce trebuie citita si odata citita, ramane intiparita in minte, asa cum spui si tu!
Mi se intampla asta si cu alte carti pe care le-am citit iar asta nu poate decat sa ma bucure! 🙂
Nu am auzit pana acum de cartea asta, dar povestea pare foarte interesanta… Am sa ii dau si eu o sansa 🙂
Sa imi spui cum ti se va parea – sunt curioasa daca iti va placea! 🙂
Neaparat trebuie sa o citesc si eu! Cel care ma asteapta ,mi-a placut enorm de mult, presimt ca si aceasta imi va fi pe plac!
In cazul in care povestile lui Parinosuh Saniee ti-au placut, o sa iti placa sigur si cea a lui Khaled!
Chiar mi-a placut la nebunie recenzia ta…..ne-ai lasat cu gura cascata…fara sa stim finalul cartii ;;) pare mega interesanta si chiar cred ca o sa o cumpar 🙂 O carte trista dar foarte interesanta! Pupicei! :*
Vai, cat ma bucur ca am reusit sa iti starnesc curiozitatea si ca ti-a placut recenzia!
Stii…uneori e asa greu cu recenziile de carti, mai ales cele care iti plac la nebunie! Asa ca iti multumesc pentru aprecieri si neaparat, sa imi spui parerea despre ea!
Te pup!
Pe mine mă surprinde că un bărbat a ales să scrie despre acest subiect. În general, cărțile de acest gen sunt scrise de femei musulmane, sunt poveștile lor de viață, povești ce te fac să apreciezi cât de bine e la noi și câtă libertate avem noi femeile.
Cartea e o lecție de viață și merită citită, iar recenzia ta e foarte frumoasă și te face să citești cartea. Bravo!
Mie chiar imi place ca un barbat a putut sa scrie atat de bine, cu atatea detalii care te revolta uneori… Memoriile unei gheise a fost scrrisa tot de un barbat, asa ca nu ma mira! Chiar apreciez! 🙂
Da, sa stii ca te face sa apreciezi ce ai acasa si faptul ca ai atata libertate!
Ma bucur ca iti place recenzia mea…mai ales ca mi-a fost greu sa o aduc in forma asta! Multumesc mult!
Chiar o perpectiva noua asupra acestui subiect, venind din partea unui barbat. Pare interesanta. 🙂
Da, sa stii ca e interesanta! Mie una mi-a placut foarte mult si chiar pot spune ca este una din cartile mele preferate! 🙂
Ti-am scris si pe Instagram ca este excelenta. E una din cartile mele preferate, atat pentru actiunea care m-a acaparat complet, cat si pentru lectia de istorie despre Afghanistan. Am citit si Vanatorii de zmeie si din nou a ajuns in topul celor mai bune carti citite. Are Khaled Hosseini un stil de a scrie de imi merge la suflet.
Daaaa si sa stii ca m-a cucerit de la primele pagini! Khaled chiar are un stil foarte misto si urmeaza sa achizitionez si celelalte doua carti ale sale!!! Trebuie sa le am, pur si simplu!
Te pup si merci de vizita!
Nu am citit-o, dar ma atrage, pentru ca si eu sunt pasionata de cultura si obiceiurile musulmane. Tin minte ca nu pierdeam niciun episod din Clona cand eram mica, si chiar imi venea sa plang cand vedeam cu cata usurinta se marita fetele in acea zona. De fapt, erau vandute de catre familii celor ce le dadea zestre mai mare si mai bogata in aur. Cartea asta imi aduce aminte de o poveste scrisa de o supravietuitoare a regimului lui Hitler, care isi relateaza viata si cum a reusit sa scape cu viata din lagarul de concentrare unde a fost trimisa. E o poveste trisa, atat de diferita de ce am citit in ultima vreme, si chiar mi-a stranit curiozitatea.
Eu m-am uitat la Clona recent…in urma cu cativa ani, mai exact.
Mie imi place sa citesc despre viata musulmanilor si chiar tot ce am citit pana acum cu acest subiect mi-a placut mult.
Ti-o pot imprumuta cand termini ce ti-ai luat recent, daca vrei! 🙂
Te pup!
Buna.Am sa citesc si eu aceasta carte!Felicitari pt blogul acesta.Este o placere sa il citesc!
Kisses
http://www.bowsandunicorns.wordpress.com
Awwww multumesc din suflet!!! Ma bucur mult sa aud asta! 🙂
Zi frumoasa!
Pupici!
Oh, m-ai făcut extrem de curioasă de povestea celor două fete. Sunt sigură că dacă ajung să o citesc, o să mă enerveze mentalitatea lor și felul în care tratează femeile, dar asta este realitatea, din păcate.
Te va revolta, te vei supara…dar din pacate, in unele zone, inca se “practica” toate aceste obiceiuri…
Am citit recenzia ta si chiar m-ai facut curioasa in privinta cartii. Parca m-ai lasat undeva in pom cu finalul :))
😀 Sincera sa fiu, mi-am atins scopul! :)))
Daca citesti povestea, sa ma anunti cum a fost! 😀
Ce poveste interesantă 😀 N-am mai citit de mult timp un roman, în afară de cărțile de specialitate, cred că o să îmi achiziționez și eu acest volum 😀
Mie mi-a placut foarte mult! Mie de fapt, imi plac povestile celor din Orient, intotdeauna m-au atras…atat limba, cat si cultura lor.
m-ai facut curioasa hehe !
Nu-ti ramane decat sa afli povestea! Sunt curioasa daca iti va placea! 🙂