
Recenzie carte: Cele cinci limbaje ale iubirii – Gary Chapman
Bună, draga mea!
Pentru că este vineri, iar weekendul prelungit bate la uşă, vreau să îţi vorbesc despre o carte care mi-a fost recomandată când am povestit pe blog despre cărţile psihologice, pentru îmbunătăţirea relaţiei cu partenerul ale lui John Gray (recenzii cărţi: , , ). Astăzi vreau să îţi povestesc puţin despre “” a lui Gary Chapman, carte pe care am ales-o din . Gary este un consilier matrimonial, renumit pentru seminariile lui pentru probleme familiale. Cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniu, a scris circa 50 de cărţi vizând problemele de cuplu. “Cele cinci limbaje ale iubirii” a fost tradusă în peste 50 de limbi şi s-a situat pe locul 1 în topul celor mai vândute cărţi (peste 10 milioane de exemplare).
Cu un asemenea istoric şi laude, este imposibil să nu îţi doreşti să citeşti şi tu cartea asta şi să descoperi cum te poţi implica trup şi suflet în relaţia de cuplu. Cel mai important este să descoperi limbajul primar de iubire al partenerului tău şi apoi să începi să îi “vorbeşti” astfel. Important este, de asemenea, să descoperi şi care este limbajul tău de iubire, pentru că poate fi diferit faţă de al lui, iar dacă partenerii nu reuşesc să comunice între ei folosind limbajul corect, este foarte probabil că aceştia să înceapă să se certe, să nu se mai înţeleagă ca în perioada îndrăgostirii şi să ajungă la despărţire sau divorţ.
Poate nu înţelegi ce tot încerc să îţi trasmit şi te cred. Este o carte ce merită citită, îţi spun sincer că te va pune puţin pe gânduri. Ba chiar o să încerci să descoperi singură care este limbajul tău de iubire şi care este cel al partenerului tău. Îmi place că această carte oferă multe poveşti ale unor oameni care chiar s-au confruntat cu multe probleme, care erau în pragul divorţului şi poate te vei regăsi în unele probleme ale cuplurilor menţionate în carte. Însă ei au reuşit să îşi salveze căsnicia, relaţia, iar asta mă face să cred că acest lucru chiar se poate!
În România, consilierea matrimonială nu cred că este foarte bine văzută, nu cred că românii sunt dorinici să meargă la un consilier pentru a-şi rezolva problemele de cuplu, pentru a-şi înţelege partenerul şi mai ales, nu cred că sunt dispuşi să fie umili şi să se lase învăţaţi de specialişti în domeniu. În America, se pare că este chiar la modă să mergi la astfel de seminarii şi la consilieri matrimoniali.
Şi dacă tot vorbesc într–una de limbajele iubirii, am să le menţionez pe toate, însă va trebui să descoperi singură poveştile cuplurilor care şi-au îmbunătăţit relaţia, viaţa şi care sunt dispuşi în fiecare zi să facă un sacrificiu pentru partener, pentru că îl iubesc. A iubi este o alegere pe care trebuie o luăm în fiecare zi. Asta nu înseamnă că trebuie să rămâi în acea relaţie dacă partenerul te jigneşte, te loveşte şi îţi face rău, dar ai să fii surprinsă să vezi că şi un asemenea caz, are o rezolvare!
Cele cinci limbaje ale iubirii descoperite de Gary Chapman sunt:
- Declaraţiile
” Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce-ţi doreşti de la celălalt, ci să faci ceva spre binele celui iubit. Când ni se fac complimente, suntem mult mai motivaţi să reacţionăm pozitiv şi deci să facem ce şi-ar dori partenerul.”
- Timpul în doi
” Aspectul central, în ceea ce priveşte timpul petrecut în doi, este ca partenerii să stea efectiv împreună. Simpla prezenţă fizică este insuficientă…Când stăm împreună cu partenerul, nimic nu trebuie să ne distragă atenţia. ”
- Darurile
” Dacă soţiei sau soţului tău îi place să primească lucruri, trebuie să înveţi să-i faci cadouri. De fapt, acesta este limbajul cel mai uşor de învăţat.”
- Serviciile
“Rugăminţile direcţionează iubirea, iar poruncile o stăvilesc.”
- Contactul fizic
” Contactul fizic poate consolida sau poate distruge o relaţie. Acesta poate transmite ură sau iubire.”
” Dacă limbajul primar de iubire al partenerului este contactul fizic, este esenţial să-l strângi în braţe când plânge.”
Un capitol interesant se numeşte “Copilul şi limbajele iubirii” şi mi s-a părut interesant modul în care autorul ne atenţionează să fim atenţi la copii noştri, la nevoile lor, la modul în care reacţionează şi astfel putem afla limbajul lor primar al iubirii.
Îmi place că această carte oferă, la final, un ghid de studiu pentru partener şi discuţii. Eu nu am parcurs această parte încă, dar posibil să o parcurg împreună cu iubitul meu, poate după nuntă. Per total, îţi recomand să citeşti cartea şi presimt că mă va ajuta mai mult, îndată ce voi înţelege limbajul primar al iubitului meu.
Tu citeşti cărţi de dezvoltare personală, de psihologie practică? Ai citit cartea lui Gary Chapman? Cum ţi s-a părut?
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!
Cred ca la noi in tara se pune mai mult accent pe relatia parinte-copil decat pe relatia femeie-barbat, insa exista seminarii si carti care sunt dedicate acestui subiect.
Ai dreptate, la noi in tara totul e la nivel mic comparativ cu ce se intampla in afara.
Este nevoie sa se schimbe mentalitatea si sa se debaraseze de prejudecatile cu care au fost crescuti.
Sa stii ca exista atat de multe “reguli”, prejudecati…pe care cei mai in varsta le au si pe care le transmit cumva celor mici…
Eu consider totusi ca sunt interesante astfel de carti, iar daca reusesti sa pui in practica anumite sfaturi, vei ramane surprinsa! 🙂
Clar…aceasta carte trebuie citita….si da…o relatie trebuie intretinuta …si trebuie sa inveti sa intelegi limbajul partenerului pentru a va putea intelege bine 🙂 eu citesc in perioada asta carti pentru dezvoltarea mea spirituala…e foarte important sa te cunosti si sa fii bine cu tine in primul rand pentru a te putea intelege si cu partenerul de viata 😉 oricum..ma tenteaza maxim cartea aceasta
Foarte bine ca citesti carti pentru dezvoltarea ta personala! Poate imi faci cateva recomandari!
Si eu consider ca e necesar sa fii tu ok cu tine, sa poti oferi mai departe!
Sa o citesti si sa imi spui cum a fost! Multumesc mult!
Te pup!
Interesanta recomandarea ta. Pe mine inca ma pasioneaza mai mult beletristica fata de cartile de autoeducare.
Si eu citesc mai multa beletristica, insa unele carti pentru dezvoltarea personala, in special pentru cuplu, mi se par foarte misto! Macar ca idee, rasfoieste putin online cartea! 🙂
Cand vine vorba de relatii ma ghidez mai mult pe trairile proprii. Oricat vei citi si oricat vei incerca sa pui in aplicare lucrurile care stii ca functioneaza, tot vei incerca multe experiente. Ca si copii, oricat le zici ca nu e bine un lucru, si stii sigur ca nu functioneaza un anumit lucru, tot vor sa incerce. Ca sa fie siguri ca le zici adevarul 😛
De aceea nu citesc carti de dezvoltare personala. Ma ghidez dupa sentimentele mele si le filtrez prin logica.
Da, este si normal sa traiesti experiente si sa ai propriile trairi. Insa cred ca e nevoie de putin exercitiu sa schimbi anumite obiceiuri sau gandiri.
Mie imi plac astfel de carti, mai ales ca am testat anumite sfaturi din astfel de carti si am vazut ca functioneaza. Repet, e nevoie de exercitiu si de rabdare! 🙂
Nu am mai citit de mult timp o carte de dezvoltare personala, si cred ca mi-ar placea sa o citesc.
Daca iti plac astfel de carti, sa stii ca merita! 🙂
N-am citit de foarte mult timp o carte dedicata dezvoltari personale dar aceasta ma tenteaza rau! 🙂
Sunt curioasa daca o sa iti placa! 🙂
Nu sunt deloc fan carti de dezvoltare personala. Ma pierd de la primul rand, prefer o lectura captivanta in loc. But that’s just me. Multumim pentru review! 🙂
Well, suntem diferiti, iar asta e in regula! 🙂
Hmm, nu prea e pe placul meu subiectul, din pacate, insa ma bucur sa bad ca bloggerii citesc si ca incurajeaza asta. 🙂
Multumesc, Adriana! 🙂
Am sa o adaug in wish list, suna bine!
Mi-a placut tare mult si povestile din carte m-au surprins…chiar cred ca se poate schimba atat de mult o relatie, daca ambii parteneri lucreaza la acest aspect si exista integelere si vointa din ambele parti! 🙂
E o carte foarte faina si exista un site aferent, unde poti sa faci test (am incercat sa iti las linkul dar imi da eroare la copiere).
Eu mai intai am descoperit siteul si dupa ce am avut un rezultat supriza precum limbaj principal, am citit si cartea. Oricat de sceptici sunt unii, o astfel de carte se poate dovedi utila. Imi aduc aminte de o relatie in care primeam o multime de cadouri, dar nefiind unul din limbajele mele principale, nici ca ma simteam iubita. Ar fi fost bine pentru acel partener sa stiu ca alte lucruri ma fac pe mine fericita 😀
Vai, ce dragut! Multumesc mult pentru ganduri si pentru ce ai impartasit cu noi! 🙂
Te rog, lasa-mi linkul in privat undeva…sunt foarte curioasa, pentru ca inca nu m-am prins 100%, sunt in cercetari! 😀
Da, asa spun si eu…ca astfel de carti si astfel de sfaturi functioneaza…eu chiar am testat cateva din cartile astea ale psihologilor si ale consilierilor si da roade, doar ca e nevoie de antrenament. E nevoie sa te antrenezi zilnic si sa lucrezi zilnic la ce e de lucrat!
Multumesc! Te pup!
Bună ziua. Cele 5 limbaje ale iubirii merge și pentru cei singuratici?
Cu siguranta! Este important sa ne cunoastem si sa stim ce anume ne ajuta sa oferim iubire, ce ne apropie de cel de langa noi.