
Recenzie carte: Cea mai frumoasă carte din lume
Bună, draga mea!
Cred că nu mai este un secret faptul că Eric-Emmanuel Schmitt m-a atras încă de la primul titlu pe care l-am citit, fiind un scriitor uşor de urmărit şi uşor de citit. La unele titluri însă este nevoie de puţină meditaţie şi ai nevoie de puţină imaginaţie, să poţi continua povestea cum îţi place, pentru că autorul te lasă să continui după bunul plac, lucru interesant. Am făcut recenzii la cărţile pe care le-am citit de-a lungul timpului (un obicei pe care l-am deprins datorită acestui blog), iar unele titluri de-ale lui mi-au plăcut mai mult, altele mai puţin, dar toate au ceva captivant şi aş putea reciti oricând unele din cărţile lui deja citite.
Unele din cărţi mi-au plăcut enorm, m-au pus pe gânduri, iar altele m-au făcut să realizez anumite lucruri de care trebuie să fiu recunoscătoare, cum ar fi:
- faptul că sunt sănătoasă şi că ar trebui să comunic mai mult cu Dumnezeu (citeşte Oscar şi tanti Roz);
- nu contează religia pe care ceilalţi o au, nu trebuie să judecăm după acest aspect, ci trebuie să fim îngăduitori; de asemenea, avem de învăţat de la oricine, iar un necunoscut ne poate ajuta mai mult decât am crede (citeşte Domnul Ibrahim şi florile din Coran);
- iubirea poate exista dincolo de continente, însă există prietenie între un bărbat şi o femeie? (citeşte Elixirul dragostei);
- binele şi răul există, dar întotdeauna trebuie să alegi să faci binele (citeşte Concert în memoria unui înger).
În această carte nu vei găsi o singură poveste, ci 8 poveşti de iubire, despre 8 femei, cu un singur scop: nevoia de fericire. O vei întâlni pe “Wanda Winnipeg”, care ajunge o doamnă opulentă aş spune, folosindu–se de bărbaţi şi făcându–se dorită şi plăcută. Iubitul ei din prezent, Lorenzo, îi face toate poftele, iar ea nu-şi doreşte de la el decât să aibe partide bune şi grozave de sex. Aflăm de fapt că numele ei real este Magali, iar la vârsta de 15 ani trăia în România şi îşi ura atât numele, cât şi familia, de fapt pe mama ei, pentru că nu-şi cunoscuse tatăl niciodată. Bărbatul cu care îşi pierde virginitatea reapare în viaţa ei după mulţi ani, iar ea îl recunoaşte imediat. Ce se întâmplă în final, vei afla citind cartea.
Helene “colecţionează” bărbaţi din idealism; fiecare bărbat nou din viaţa ei părea să fie cel bun. La 30 de ani devine o femeie cinică, lipsită de iluzii. Îi permite lui Antoine să îi facă curte, însă relaţia lor evoluează, acesta ajungând să se îndrăgostească de ea. El vede lucrurile frumoase din orice întâmplare şi orice eveniment, chiar şi dintr-o “zi frumoasă de ploaie”, este optimist, pe când ei i se par ideile lui ca fiind abstracte. Helene nu-l iubeşte pe Antoine, ci are nevoie de el.
A treia nuvelă este despre despre Odile, o mamă bolnavă ce crede că vede o femeie în casă ei şi pe care o consideră o “intrusă“, însă aflăm că de fapt ea nu îşi aminteşte cine este, nu îşi aminteşte ultimii doi ani din viaţă. Această suferă, iar povestea ei este foarte tristă, pentru că ajunge să nu-l recunoască nici pe fiul ei.
“Falsul” este despre un tablou Picasso, primit în dar de la fostul soţ al lui Aimee, pe care aceasta încearcă să îl vândă pentru a se întreţine, însă află că nu este un tablou veritabil. Având o cameră de închiriat şi având nevoie de bani să supravieţuiască, aceasta primeşte o tânără studentă japoneză, Kumiko, în gazdă. Fata are grijă de bătrână şi o vizitează zilnic la spital. Aceasta este intrigată că încearcă să fie ajutată şi doreşte să se răzbune pe Kumiko, iar în final ajunge să îi ofere tabloul Picasso îndar, cu siguranţa faptului că este un fals. După moartea bătrânei, Kumiko îşi înfiinţează o firmă cu banii luaţi pe tablou.
Acestea sunt doar primele 4 povestiri, iar dacă ţi-am stârnit puţin interesul cu privire la “Cea mai frumoasă carte din lume”, atunci m-aş bucura să aflu că ai citit-o şi mi-ar plăcea să aflu şi părerea ta! Titlul nu i se potriveşte 100% din punctul meu de vedere, în sensul că am citit alte cărţi mult mai frumoase şi mai atrăgătoare, dar este o carte frumoasă, uşor de citit, cu poveşti fel de fel. Tu ai citit cartea? Ţi-ar plăcea să afli continuarea poveştilor?
Mulţumesc pentru vizită! Te pup!
Cred ca pe acest autor l-am ratat! Il trec pe lista!
Asa cum ai vazut, am citit cateva carti de-ale lui! Iar anul viitor, imi propun sa le termin pe toate! 😀
Cred ca aceasta a fost printre primele carti pe care le-am citit apartinand acestui autor si mi-a placut foarte mult. 🙂
Mie cel mai mult mi-au placut Oscar si tanti Roz, si Domnul Ibrahim si florile din Coran, daca ar fi sa aleg. Urmata de Elixirul dragostei, apoi aceasta, iar la final Concert in memoria unui inger. Cred ca asta ar fi ordinea preferintelor! 🙂
Adam si Eva a lui Rebreanu ai citit-o? Dupa rezumatele tale, mi se pare o varianta mult mai misto decat cea prezentata de tine
Nu stiu de aceasta carte de care imi spui, dar ma voi uita dupa ea! 🙂
Nu stiu de ce dar niciodata nu mi-au placut mai multe povestioare mici adunate toate intr-o carte. Simt ca se pierde ceva pe drum, detalii importante din actiunea cartii… Prefer oricand un roman in detrimentul acestora. Pupici :*
Ce e drept, nu se compara cu un roman – deloc! Insa cartile lui Schmitt sunt dragute, interesante si usor de citit. Aceasta si Concert in memoria unui inger au mai multe povesti, insa celelalte doua mentionate de mine contin o singura poveste! 🙂
N-am citit-o, dar se afla pe wishlist. 😉 Vad ca ti-ai pus in gand sa termini toate cartile scrise de el :))
Daaaa, anul viitor sigur le voi bifa pe toate! 🙂
N-am citit nimic de acest tip 🙂 Insa acum citesc Miercuri, respiram de Ioana Chicet Macoveiciuc si este geniala 😀
Nu am auzit de aceasta carte…o sa ma uit dupa ea, poate ma atrage. Desi am multe titluri in wishlist, pe care voi vedea daca le voi bifa anul ce vine! 🙂
Nu am citit nimic de la el, dar mi-e cunoscut…si cred ca tot de la tine 🙂
Pare interesanta cartea, mai ales ca sunt 8 povesti…
Am mai scris despre el si sigur voi mai scrie! Mai am cateva titluri pe care vreau sa le citesc anul ce vine!
Te pup!