Produse consumate #22

Bună, draga mea!

Aveam o pungă mult prea plină cu recipiente goale, adunate în ultimele două luni, aşa a trebuit le fac câteva poze şi despart de ele, pentru nu-mi place ţin “gunoaie” în cameră…cel puţin, nu aşa de mult timp! Luna trecută am postat despre produsele pe care le-am aruncat datorită faptului expiraseră (postarea o găseşti aici), aşa m-am gândit strâng în continuare recipiente goale şi ţi le arăt acum pe toate! Sunt destul de multe, cred cele mai multe de până acum, de când fac postări de genul “empties”. Dar nu vreau o lungesc, aşa hai afli părerile mele finale despre produsele folosite din ultimele două luni – produse consumate, episodul 22! 😀

Înainte de toate, îţi doresc o săptămână frumoasă, uşoară şi colorată! ne bucurăm înfloresc copacii şi natura revine la viaţă! 🙂

Eu am avut nuanţa W2 şi acest fond de ten Cushion este primul pe care l-am încercat. Nu ştiu dacă încerca şi altele, pentru din punctul meu de vedere şi din ce am mai citit, cam toate ar fi la fel: acoperire medie, finish dewy, textură lejeră şi rezistenţă destul de bună. Se pare însă se consumă destul de repede, deşi a fost mereu acoperit bine cu sigiliul din dotare. Nu mi-a displăcut produsul şi bucur l-am testat, mi-am satisfăcut curiozitatea cu privire la el! Il am de pe site-ul blacknight! 🙂

  • Lapte demachiant BioRegena

Acest produs l-am câştigat pe blogul lui Sibel şi l-am folosit aproape toată iarna. Îl aplicam pe ten şi curăţam machiajul, după care veneam cu apă micelară. Mi s-a părut un pas bun în rutina mea de îngrijire pe timpul ierniii, când tenul are tendiţa de a se usca mai repede, datorită frigului. Nu mi-a creat neplăceri de nici un fel, m-am înţeles bine cu el. Nu prea mi-a plăcut mirosul, însă eu am problema asta cu toate produsele de îngrijire bio pe care le-am încercat.

Primul meu demachiant bifazic pentru ochi pe care l-am încercat şi pe care l-am reachiziţionat de câteva ori, pentru este ieftin, eficient şi nu lasă peliculă uleioasă. Trebuie ştii este nevoie laşi discheta îmbibată în produs pe ochi câteva secunde, pentru ca produsul poată acţiona şi astfel, nu insişti şi iriţi zona ochilor.

Mi-a plăcut această cremă şi m-am împăcat foarte bine cu ea. Având un factor de protecţie 20, este mai bună pentru toamnăiarnă, aşa cum am folosit-o şi eu. Nu lasă peliculă albă, se întinde bine şi uşor, precum o cremă normală hidratantă, lasă tenul fin şi intră repede în piele.

Acest produs mi-a fost de ajutor anul trecut, când îmi apăreau coşuri. Aplicam masca local şi la nevoie şi o lăsam câteva minute acţioneze, după care spălam. Poţi citi recenzia pe care produsul o are pe blog. O arunc pentru este sigur expirată.

Acest produs mi s-a părut ok, însă nu l-am consumat şi îl arunc din acelaşi motiv – a expirat. Folosit cu regularitate, poţi observa o îmbunătăţire la nivelul pielii, însă nu te aştepta ai un ten de porţelan peste noapte. Este nevoie ai o rutină bine pusă la punct, cu produse speciale pentru tipul tău de ten şi pentru problemele pe care le ai.

  • Gel de duş STR8 Live True

Deşi este un gel de duş bărbătesc, l-am folosit şi eu de câteva ori şi mi-a plăcut. Efect răcoritor şi aroma sa te duce cu gândul la mare, la vacanţă. Ah, încă puţin şi plecăm şi noi! 🙂

  • Gel de duş cremos Nivea

Nu am multe de spus despre acest produs, decât este întradevăr cremos, este accesibil, are mirosul clasic Nivea şi mi-a plăcut mult.

Produsul asta m-a ţinut cred 2 sau 3 luni şi miroase super bine! Mi-a plăcut şi este una din gamele disponibile de la Ziaja care chiar mi-au plăcut!

  • Mască de păr Kallos cu ulei de măsline şi proteină din mătase

O mască pentru părul uscat şi lipsit de vitalitate care chiar nu m-a dat pe spate. Îmi era dor de o mască de la Kallos (încercasem în trecut una care mi-a plăcut atunci), dar asta nu a făcut decât îmi facă părul fin la clătire.

  • Mască de păr Anian cu argan, karite şi jojoba

Mi-a plăcut aroma acestui produs, însă a fost extrem de lichidă şi am consumat-o destul de repede. Nu am observat îmbunătăţiri, dar nici nu mi-a lăsat părul extrem de fin şi moale, dar nici hidratat. Bifazicul Anian face în continuare o treabă bună şi îl aplic după fiecare spălare, chiar şi fără mai folosesc uscătorul de păr.

Mi-a plăcut acest şampon dermatocosmetic, însă mai mult înainte vopsesc. Nu mi-a creat mătreaţă şi nici mâncărimi, aşa l- recomanda pentru un păr normal, lipsit de vitalitate şi strălucire.

  • Şampon anti-mătreaţă Syoss Platin Control 100

O mare dezamăgire! Am şamponul ăsta de anul trecut şi abia acum am reuşit îl consum. Cum? Păi, mi-am spălat pensulele cu el. Slavă Domnului, nu au făcut mătreaţă şi nici nu au picat perii! :))

  • Săpun lichid Balea cu lapte şi miere

Îmi plac săpunurile lichide de la Balea – miros tare bine, nu usucă mâinile şi sunt accesibile.

  • Vopsea şi oxidant pentru vopsirea genelor şi sprâncenelor Kallos ProfiPil

Deja am recumpărat produsul, iar pe acesta îl arunc pentru a expirat. Mi-a ajuns un an, în condiţiile în care l-am folosit de multe ori pe 3 persoane, inclusiv pe mine. Îl recomand, pentru este ieftin, îşi face treaba bine, chiar dacă nu rezistă atât de bine. Cam după o săptămână deja vopseaua se duce, însă chiar şi aşa, e bine.

  • Cremă emolientă AlipFresh cu extract de gălbenele şi vitamina E

Am folosit această cremă la axile, după epilatul cu ceară. A făcut o treabă bună, însă are tendinţa de a păta hainele. O arunc pentru a expirat şi mi-am luat altă cremă cu gălbenele, mai mică, de la DM.

Acestea sunt toate produsele consumate în februarie şi martieai folosit vreun produs din acestea? Ţi-a plăcut ceva? Te-ar tenta testezi ceva din ele?

Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

35 thoughts on “Produse consumate #22

  1. Am incercat cateva din aceste produse dar, cel care mi-a atras atentia si pe care doresc sa il incerc este fondul de ten de la L’OREAL. Am auzit multe despre el, dar am tot ezitat sa il achizitionez pana acum.

  2. Vad ca ai fost tare harnicuta…
    M-ar tenta mastile alea pentru fata de la PellAmar, pentru ca nu am incercat niciodata produsele lor si bineinteles masca de par de la Ziaja 😀

    1. Am mai avut cateva produse PellAmar si mi s-au parut ok, insa masca asta pentru acnee mi-a placut cel mai mult. Ah, si o crema de corp cu aroma de citrice….super fain mirosea.

  3. Și mie îmi place foarte mult gelul de duș Str8 Live True! L-am folosit destul de des și într-adevăr are un efect răcorito, perfect pe timp de vară mai ales! Spor la treabă să ai în continuare! 😀

  4. wow, ce de produse, eu nu am rabdare si le pastrez asa ca mai bine le fotografiez inainte de utilizare pentru a le face review mai tarziu dupa ce le incerc. Doar demachiantul bifazic l-am incercat asa ca parerile tale sunt foarte buna in alegerea produselor pe viitor.

    1. Nu ajung sa fac recenzii chiar la toate produsele folosite…unele chiar nu imi plac, asa ca nu ma chinui sa le pozez degeaba! 😀
      Ma bucur ca ti se pare utila postarea! Merci! 🙂

  5. nici eu nu am rabdare sa le pastrez ca sa le arat. nimic din astea nu am avut

  6. Ai folosit multe produse pe care mi l dodresc si eu. Printre ele se numara si fondul de ten de la Loreal. Chiar daca se consuma repede, as vrea sa-l incerc si eu. Imi doresc sa incerc si cateva produse de la ACM. Am vazut ca dermatologul le apreciaza

  7. Despre produsele de la Ziaja am mai citit review-uri și părerile sunt atât de împărțite. Ai folosit cumva și un șampon de la ei? Sunt curioasă dacă produsele lor s-ar potrivi și pentru tipul meu de păr.

    1. Am incercat samponul si balsamul anti-matreata…am scris despre ele – o dezamagire! Nu mi-au placut, nu mi s-au potrivit. Am mai avut de asemenea o masca de par din gama cu cacao, care nu m-a dat pe spate. In afara de mirosul fain, nimic deosebit.
      Cele mai faine de la Ziaja sunt astea din gama Goat’s Milk – din punctul meu de vedere, evident, sunt cele mai bune.

  8. Ooo, dar ai fost harnica nu gluma 😀
    Masca de par de la Kallos parca am avut-o si eu, dar nu sunt sigura. Am incercat foarte multe de la ei si mie imi plac. Sunt curioasa de demachiantul acela bio. Chiar daca nu pot trai fara apa micelara, uneori mi se face dor de cate un demachiant crema 😀

    1. Da, m-am mirat si eu cate am reusit sa strang! 😀
      Eu cred ca voi apela la un lapte demachiant doar in sezonul rece. Acum folosesc pentru demachiere uleiul de la Bioderma! Am de gand sa scriu curand despre el…poate saptamana viitoare?! Sper! 🙂

  9. S-au adunat cateva! Mie mi-e frica sa ma apuc de acest articol, am vreo 3 luni de consumate :))
    Cred ca ai terminat foarte repede fondul de ten, parca nu-l ai de prea mult timp. Mai am o utilizare si termin si eu masca de par Ziaja, mi-a placut toata gama, au un miros tare placut.

    1. Il am din decembrie, dar cred ca mai mult de o luna jumatate nu tine…folosit zilnic.
      Si mie gama cu lapte de capra de la Ziaja mi-a placut…au fost printre putinele produse de la ei care mi-au placut mult!

  10. Unele din produsele prezentate le-am folosit si eu, altele abia acum am aflat de ele. Eu una nu prea strang produsele care le consum si nici nu stiu daca voi avea de gand, dar e o idee buna de articol.

    1. Pentru mine e ceva normal sa le strang…nu mi se pare greu. Ba chiar si iubitul meu stie ca am o punga unde le tin pe toate…si ma intreaba: pe asta il pui la empties?! :))))

  11. Observ ca majoritatea produselor terminate sunt pentru ingrijirea corpului. Ma asteptam sa descopar ceva mai multe produse de make-up. ;))
    Voi arunca o privire si peste recenzia fondului de ten, m-ai facut curioasa!

  12. Eu am o cutie mare și nu mai apuc sa le postez ar fi mai simplu dacă m-aș urni sa fac fotografiile, nu?

    Mie șamponul ACM parca îmi îngrășa parul mai repede ca de obicei…

    1. Da, ar fi mai simplu! Just do it! :)))
      Eu m-am obisnuit sa postez lunar astfel de articole si nu imi e greu deloc sa ma mobilizez cu ele! Cu altele imi e mai dificil :)))

  13. Ai foast foarte, foarte harnica! Felicitari!
    Si eu trebuie sa recumpar vopseaua pentru sprancene pentru ca am impresia ca si a mea a expirat. ;))
    Pupici

  14. Am si eu masca de par de la ziaja si inca nu am folosit-o, o sa citesc si recenzia ta sa vad ce parere ti-ai facut. Despre bifazicul nivea am citit numai si numai de bine, uite ca eu nici acum nu l-am folosit. Mereu am un alt bifazic in uz si spun ca data viitoare încerc nivea. Sapunurile lichide balea le folosesc si eu, chiar sunt super ok

    1. Vai, cred ca esti singura persoana care nu a incercat bifazicul Nivea! :))) Trebuie sa il cumperi, neaparat! Eu nu stiu la a cata sticluta sunt!
      Sapunurile lichide Balea imi lipsesc, asa ca trebuie sa fac ceva cumparaturi zilele astea…s-au cam terminat toate la mine! :))

  15. Am încercat o bună parte dintre ele și în general avem cam aceleași păreri, doar cu șamponul ACM nu m-am înțeles deloc, ca și Alinei… mi se îngrășa părul și mai repede decât de obicei. Iar de la Syoss am avut o altă variantă care mi-a plăcut, pentru preț mi s-a părut ok.
    Mie dintre toate produsele încercate din gama Ziaja cu lapte de capră, masca de păr mi se pare cea mai bună.

    1. Nu am observat sa imi ingrase parul mai repede samponul acesta energizant. Am mai avut sampoane Syoss, dar am renuntat la ele – parca nu-mi mai plac deloc.
      Mie toata gama cu lapte de capra de la Ziaja mi-au placut.
      In rest, nu m-au dat pe spate. Stiu ca era o intreaga nebunie cu ele intr-un timp. Acum, parca s-au mai linistit lucrurile…poate mi se pare mie! 😀

Leave a Reply to Catalina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer
%d bloggers like this: