Prima carte pe Kindle: Încă o dorință – Andres

Bună, draga mea!

Zilele trecute am terminat de citit o carte care nu există decât în format electronic și sincer, chiar mi-ar plăcea să existe cândva și în format clasic, să o pot (re)citi filă cu filă, pagină cu pagină, să simt mirosul de carte și să stau cu sufletul la gură și emoții, întrebându-mă (din nou) ce urmează. “Încă o dorință” este o poveste scrisă de Andreea Ban, aka Andres și îi mulțumesc încă o dată pe această cale pentru că mi-a trimis-o. Nu mi-a impus să scriu despre ea, însă eu vreau să vorbesc despre ea, pentru că atât de mult mi-a plăcut, încât m-a făcut să mă gândesc așa mult la prietenele mele și la cât de ciudată poate fi viața, cu adevărat, nu doar în cărți.

Și în felul acesta am ajuns să citesc prima carte pe Kindle, pe care l-am împrumutat special să mă bucur de “Încă o dorință“. Nu m-a deranjat deloc – asta referitor la întrebările pe care le-am primit pe Instagram când am postat o poză cu Kindle-ul. În sensul că dai ușor “pagina”, nu am avut dureri de cap sau de ochi, luminozitatea o poți modifica astfel încât să îți fie confortabil, iar lucru care mi-a plăcut mult a fost faptul că atunci când îl deschideam să mai citesc, introduceam parola și reluam de unde rămăsesem. Și ca să închei subiectul cu cititul pe Kindle, nu e un capăt de țară, e chiar destul de ușor de transportat, poți citi chiar și dacă ești în RATB, metrou, tren, deși nu ai un loc pe scaun. Și mai ales dacă se întâmplă să găsești o carte frumoasă, care nu poate fi citită decât în acest format.Încă o dorință - AndresÎncă o dorință - Andres

Dar, revenind la subiectul cărții, unii pot spune că se exagerează și că toate belele o prind din urmă pe Ana, personajul principal. M-am gândit și eu la asta la un moment dat, însă am preferat să trec peste acest gând și să mă bucur de povestea Anei și să aflu din nou, cât de mult te poate ajuta o prietenie reală, adevărată. Să nu uitam totuși cât de greu este să ai acest privilegiu – sa fii the best friend for someone for ever. Și mai greu de atât mi se pare să menții această prietenie, indiferent unde duc drumurile tale sau ale ei, ale prietenei tale.

Însă Ana nu are doar o prietenă, ci 4, toate cu caractere și idei diferite, dar strâns legate de iubire și prietenie adevărată. Povestea Anei începe în ziua în care își dă demisia de la un loc de muncă unde face mult mai multe decât trebuie și care își dorește să plece din București, undeva departe, să se relaxeze. Alege Bora Bora unde, în cele 2 săptămâni pe care le petrece inițial singură, îl găsește pe EL, acel bărbat de care toate ne-am îndrăgosti iremediabil și cu care își petrece timpul, până în ziua în care trebuie să plece – el în America, unde are afaceri, iar ea înapoi în București, unde o așteaptă realitatea și unde trebuie să își caute un loc de muncă și să le povestească prietenelor sale toate detaliile din vacanță.

Între timp, apare Victor, un bărbat pe care îl cucerește repede în timpul procesului pe care fosta ei șefă îl intentează pentru a o despăgubi, fiindu-i puse în cârcă acuzații false. Ana are printre prietenele ei o avocată foarte bună, care îi suține cazul, iar avocatul fostei șefe pune ochii pe ea. M-a luat prin surprindere faptul că în timp ce îl cunoaște pe Victor, reapare  EL, tipul din Bora Bora de care Ana se îndrăgostise, dar din păcate, dispare cam la fel de repede cum reapare. Aici mi s-a părut că povestea e puțin trasă de păr, pentru că Ana pare urmarită de ghinioane.

Dar întămplările din viețile prietenelor sale, faptul că au susținut-o și i-au fost alături zi de zi, o ajută pe Ana să treacă peste toate, chiar și peste acea sarcină de care nu a știut nimic. Devine renumită pentru că face lipeli reușite și de durată între cunoștinte, fiind fericită pentru fericirea lor. Dar când este timpul ca Ana să fie și ea fericită?

Încă o dorință - Andres

Andres mi-a spus că atunci când voi începe să citesc această carte, neapărat să îmi pun o dorință. Și mi-am pus – acum aștept să văd dacă se va îndeplini. Așa că îți spun și eu același lucru: când vei începe să citești “Încă o dorință“, să nu uiți să îți pui una! Te-am convins să o citești?

PS: Pe site-ul oficial (am lăsat link la final), poți alege să o susții pe Andreea și poți alege să donezi, în schimbul unui exemplar!

Mulțumesc pentru vizită! Te pup!

Comments

comments

26 thoughts on “Prima carte pe Kindle: Încă o dorință – Andres

  1. Imi place cum ai scris review-ul la carte!
    Totusi nu mi se pare ca este genul meu de lectura pentru simplul fapt ca nu citesc carti de dragoste, sunt axata in ultimul timp pe drame psihologice, fara sa regasesc pasaje de dragoste. Cartea prezentata de tine as fi citit-o cu drag in timpul liceului, cand eram captivata de exemplu de autoarea Cecelia Ahern.
    Ii urez mult succes Andreei Ban cu aceasta carte!

    1. Multumesc, Raluca! 🙂
      Mie imi place sa citesc povestile altora, poate chiar sa ma regasesc in unele. Nu e o carte siropoasa, dupa parerea mea, ci mai mult despre viata, prietenie si sustinere!
      Chiar te face sa te gandesti la prietenele tale…sa vrei sa le revezi! Chiar am sa le sun, poate ne si intalnim! <3

  2. Neaparat o sa o citesc si eu, chiar daca nu imi place deloc formatul 😛 Poate facem o campanie de fundraising pentru a tipari cartea, ce zici, Andres? 😀

  3. Ca carte interesantă! Chiar mi-a atras atenția, desi eu citesc mai mult carti istorice si politiste! Cred ca o sa ii dau o sansa. Multumesc pentru recenzie!

    1. Raluca, ma bucur mult sa aflu ca ti-am starnit curiozitatea cu privire la aceasta carte. Sper sa iti placa, daca ii vei da o sansa!
      Te pup si multumesc pentru vizita!

  4. Eu am rămas cu gândul la Kindle. Mi se pare o invenție interesantă, iar acum mi-am adus aminte de el. văzând pozele tale. Cu toate astea, parcă aș prefera oricând o carte pe care să o pot răsfoi. Parcă altfel îi poți face un review apoi. 🙂

    1. Si mie mi se pare o inventie faina, desi recunosc si eu ca nu se compara cu o carte. Dar totusi are si cateva avantaje, asa ca nu cred ca este de lepadat.
      Multumesc pentru vizita!

  5. Cred ca as prefera mai mult o carte decat Kindle, dar nu se stie niciodata.
    Imi place review`ul facut, m-ai convins sa arunc o privire sa vad despre ce este vorba mai indetaliat.

    1. Si eu prefer o carte. Dar aceasta nu are varianta fizica, asa ca nu m-a deranjat sa o citesc astfel!
      Ma bucur ca ti-am starnit curiozitatea despre poveste…care apropo, chiar este inspirata din viata reala. Sper sa iti placa, daca o vei citi! 🙂

  6. Chiar mi-a captat atentia aceasta recenzie. Vreau sa citesc si eu cartea. As prefera totusi sa o citesc in format normal, nu electronic. Sper sa apara prin librari cat de curand.

    1. Multumesc, Catalina!
      Ma bucur ca ti-am starnit curiozitatea si sper sa o citesti, sa ti-o satisfaci! 😀
      Nu stiu daca va aparea in librarii, sincer…mi-ar placea si mie sa o am in biblioteca!

Leave a Reply to Loredana Manciu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer
%d bloggers like this: