ingrijirea tenului cu produse bio dermatocosmetice Jonzac

Îngrijirea tenului cu produse dermatocosmetice bio Jonzac

Bună, draga mea!

Brandul Jonzac nu îmi este deloc străin. Am folosit în urmă cu câțiva ani o soluție micelară, despre care am povestit și pe blog ulterior. Propunerea de colaborare pe care am primit-o de la acest brand mi-a surâs și am acceptat să încerc și alte produse de la ei, iar astăzi vreau să împărtățesc câteva păreri despre acestea.

produse dermatocosmetice bio Jonzac review

Despre Jonzac

Apa termală Jonzac este extrasă direct din mediul său original de la o adâncime mai mare de 1850 m, este hipermineralizată și are o puritate și o delicatețe excepțională, fiind acreditată de Academia Franceză de Medicină pentru eficacitatea sa. Dermatocosmeticele bio Jonzac conțin această apă în proporție mare și oferă multiple beneficii, cum ar fi:

  • hipertermală 62%
  • eficiență la produsele cosmetice convenționale
  • calmează pielea și roșeața
  • are efect regenerator
  • hipermineralizată și izotonică – acționează cu celulele pielii, respectând integritatea lor
  • siguranță oferită de ingredientele naturale și absența substanțelor nocive pentru sănătate în formulele sale, aspect caracteristice produselor certificate bio.

Apă micelară hidratantă Jonzac ReHydrate (link)

apa micelara Jonzac ReHydrate - review

Am testat foarte multe ape micelare de-a lungul anilor și în continuare este un produs către care îndrept mâna atunci când mă demachiez. Tot ReHydrate am încercat-o și în urmă cu 5 ani, însă de data asta am avut varianta mai mică, de 30 ml. Aceasta conține 15% apă termală Jonzac și poate fi folosită pentru ochi și ten, eliminând impuritățile și urmele de machiaj eficient.

Mi-a plăcut per total pentru că nu irită tenul, nu m-au usturat ochii de la ea și a demachiat ok, însă lasă tenul cu o ușoară senzație lipicioasă, ceea ce face să nu sari peste următorul pas în rutina de îngrijire și anume curățarea tenului cu un gel.

Lista de ingrediente

Aqua / Water / Eau, Anthemis Nobilis Flower Water, Glycerin, Polyglyceryl-4 Caprate, Betaine, Sodium Levulinate, Lactobacillus Ferment, Sodium Benzoate, Sodium Hydroxide, Parfum (Fragrance), Lactic Acid

Cremă de față purifiantă matifiantă Jonzac Pure (link)

Crema de fata purifianta matifianta Jonzac Pure - review

Această cremă matifiantă conține 20% apă termală Jonzac și este indicată persoanelor cu ten mixt, gras și sensibil, fiind un produs noncomedogenic. Faptul că este matifiantă m-a făcut curioasă, pentru că sunt posesoarea unui ten mixt. Excesul de sebum este controlat de sărurile de zinc și absorbit de pudra de talc și siliciu, oferind un ten mat. Acidul hialuronic oferă tenului hidratare profundă.

Cu această cremă a fost dragoste la prima utilizare. Îmi place la ea faptul că este la tub, este foarte lejeră, matifiază tenul într-adevăr și îl hidratează, iar aspectul final este unul catifelat și foarte plăcut la atingere. Se absoarbe repede în piele și ar fi fost perfectă dacă avea și ceva factor de protecție. Eu nu apuc să o folosesc chiar zilnic, pentru că de multe ori nu am timp să aștept să intre această cremă în piele și apoi să aștept să intre și crema cu spf pe care o folosesc. Dar este o plăcere să o aplic pe ten mereu. Parcă atunci când o port tenul meu lucește mai greu și sunt curioasă cum se va comporta la vară.

Lista de ingrediente

Aqua / Water / Eau, Hamamelis Virginiana (Witch Hazel) Water, Glycerin, Coco-Caprylate/Caprate, Dicaprylyl Carbonate, Cetearyl Olivate, Sorbitan Olivate, Silica, Talc, Sodium Levulinate, Bentonite, Zinc PCA, Parfum (Fragrance), Sodium Benzoate, Leuconostoc/Radish Root Ferment Filtrate, Xanthan Gum, Sclerotium Gum, Lactic Acid, Glyceryl Undecylenate, Sodium Hyaluronate, Tocopherol.

Apă termală izotonică Jonzac (link)

Apa termala izotonica Jonzac review

Îmi plac apele termale și le folosesc cel mai des pentru revigorare și chiar pentru hidratare. Apa asta mi se pare foarte mișto și cred că o voi lua cu mine la muncă, să o aplic ori de câte ori voi simți nevoia de revigorare.

O recomand chiar și bărbaților, după bărbierit (soțul meu o folosește uneori în astfel de momente și pielea lui se calmează și îl ajută și cu hidratarea). Uneori, apa termală este ultimul pas în rutina mea de îngrijire de seară, mai ales când sunt atât de obosită, încât nu mai apuc să folosesc creme sau seruri pentru ten.

produse dermatocosmetice bio Jonzac

Toată gama de produse dermatocosmetice Jonzac se găsește în farmaciile Alphega din toată țara. Link pentru puncte de vânzare online și farmacii: https://www.eauthermalejonzac.ro/puncte-de-vanzare/

În concluzie, eu sunt mulțumită de produsele acestui brand și cred că merită o șansă cu siguranță. Ai încercat produse ale acestui brand?

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: