Cum a fost anul 2017 pentru mine?

Bună, draga mea!

Iată-ne la sfârșitul anului…încă 2 zile și urmează noi dorințe, noi șanse și poate multe surprize! Nu știu cum ești tu, însă mie îmi place să îmi aștern pe hârtie dorințele pentru anul ce urmează, dar și lucruri pe care le-am bifat sau făcut din anul ce trece. Îmi place să țin așa, o evidență și mai mult, să îmi reamintesc de lucruri poate uitate de la începuturile anului, ca un fel de retrospectivă. Și pentru că blogul îmi permite să fac asta în mod public, vreau să împărtășesc cu tine despre cum a fost anul 2017 pentru mine.

*

Ce a fost… și ce va fi – este un articol de acest fel, pe care l-am scris în penultima zi din 2014 (l-am recitit cu mare drag și chiar mi-am reamintit de acel an).

La mulți ani! este un articol în care vă mulțumeam pentru susținere, aprecieri și pentru că mi-ați fost alături în continuare. Am ales 5 tutoriale de machiaje de Revelion, care consider eu că merită încercate și acum, la 2 ani de când au fost realizate.

Restrospectiva anului 2016 este un alt articol personal, în care mi-am reamintit cum a fost întregul an pentru mine, în câteva cuvinte și imagini. Recitind aceste articole de sfârșit de an, mă apucă melancolia, bucuria și resimt anumite emoții, așa că nici anul acesta nu vreau să fie o excepție. Începutul din acest articol încă simt că este valabil și chiar simt că mă pot repeta, dar nu o voi face!

*

Am scris anul acesta 146 de articole – destul de puține față de anii trecuți (în 2015 am scris 265 articole, iar în 2016 am scris 193 de articole), însă anul acesta am început să și filmez și deja am 25 de videoclipuri și vreau să evoluez și pe partea de video, pentru că îmi place, deși este mai complicat să editezi un clip, decât să scrii un articol. Am ajuns la extrem de multe vizite lunare pe blog, lucru care mă bucură extrem de mult – chiar nu ai idee ce înseamnă asta pentru mine, îmi aduce o satisfacție enormă și țin să mulțumesc tuturor celor care mă vizitează, deși nu toți îmi scriu (deși mi-ar plăcea să comunicăm mai mult anul ce vine!).

Am dat drumul unor serii de articole pe care vreau să le continui și în 2018 – pregătiri de nuntă și blogging tips. De asemenea, un alt proiect (dacă pot să îl numesc astfel) este acela de a împărtăși în fiecare zi un articol sau un blog care mie îmi place și consider că merită menționat, pentru că #sharingiscaring! Folosesc deja câteva hastaguri pentru acest tip de postări pe Facebook și mi-aș dori să fac asta zilnic.

Februarie

Încă nu am schimbat prefixul, dar anul acesta m-am relaxat mai mult în privința mâncării, mai ales că cei de la Domino’s Pizza au fost drăguți și mi-au trimis niște pizze calde, pentru mine și invitați!

Tot în februarie am avut parte de un tratament foarte mișto la Nomasvello, despre care am scris pe blog deja. Mi-am propus să revin și o voi face!

Un lucru foarte important pe care am să îl menționez în trecere, dar merită atenția ta și a tuturor – mare atenție la produsele de machiaj contrafăcute și la termenele de valabilitate ale produselor pe care le folosești – te sfătuiesc să pui o etichetă (de preț) pe produs cu data când începi să îl folosești, pentru că îți va fi mai ușor să ai grijă la termenul său.

 Martie

Am fost la teatru prima dată de când suntem împreună (Micul infern s-a numit piesa). Am râs cu lacrimi și ne-am promis că vom mai repeta experiența de neuitat!

Am fost invitată și la petrecerea de un an a celor de la A-List și am participat la botezul unuia din nepoți, unde am purtat această rochie din dantelă neagră, care îmi place tare mult!

Aprilie

Am încercat pentru prima dată exerciții de X-Body la Pure Shapes – și ți-am arătat în acest clip cum se desfășoară o ședință acolo, dar am și scris un articol despre experiența mea acolo.

Mai

Am avut o petrecere a burlăcițelor tare faină organizată de prietenele mele pe care, deși le văd mai rar, știu că sunt acolo și le mulțumesc! Am amintiri extrem de plăcute din acea zi, bilețele frumoase și când le voi reciti, sigur voi plânge de emoții iar.

Iunie

Evenimentul cel mai important al acestui an a fost bineînțeles, nunta! A fost o nuntă foarte frumoasă, în care ne-am simțit foarte bine, am fost veseli amândoi și nu am avut absolut nici un motiv să mă întristez sau enervez, nimeni nu mi-a spus nimic (cred că știi și tu că mireasa nu se deranjează orice ar fi!), ba chiar m-am simțit binecuvântată și iubită! A fost o nuntă făcută de noi, am ales tot împreună, așa cum ne-am dorit, am făcut tradițiile dorite de noi și asta ne-a făcut să fim și mai mulțumiți sufletește! Aș mai face-o odată! Evident, cu același bărbat pe care l-am ales!

Luna de miere a fost reușită și mai mult decât bine venită, după tot stresul de un an de zile cu pregătirile. Am fost în Creta, în Malia și am ales un pachet all-inclusive, să fim siguri că nu ne va lipsi nimic și că ne vom putea relaxa și bucura unul de celălalt.

Iulie

Am dat o fugă la Bâlea Lac, un loc pe care l-am vizitat prima dată tot împreună cu soțul meu în urmă cu 7 ani. Îmi place mult acest loc, este special, deosebit și unic!

Și tot în acea perioadă am intrat în primele second hand-uri și am realizat un clip cu ce mi-am cumpărat (rochia de mai sus este un sarafan cumpărat dintr-un astfel de magazin).

August

Am vizitat Piatra Neamț, un oraș pe care îl aveam pe listă de ceva timp și m-a surprins încă o dată România #RomaniaMagica! Am vizitat Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Lacul Pangrati și Barajul Bicaz – locuri extrem de frumoase, ce nu trebuiesc ratate!

Septembrie

Am participat și aul acesta la Webstock, însă din păcate nu am ajuns la primele conferințe, care mă interesau mai mult. Dar mă bucur că am fost, pentru că am cunoscut personal câteva fete cu care vorbisem doar pe net – este un loc grozav să cunoști oameni diin mediul offline.

Am fost câteva minute și la Zilele Bucureștiului, unde spectacolul de lumini este foarte frumos și merită văzut!

Octombrie

Am început seria de articole despre blogging, în care vreau să povestesc lucruri din spatele unui blog, ale vieții unui blogger. Vorbesc din experiențele mele, din motivele pentru care am ales să fac asta și motivele pentru care continui. De asemenea, îmi doresc să dezvolt subiectul, atât pentru cei care nu știu multe informații, pentru că multe sunt #tabu, deși nu ar trebui.

Noiembrie

A mai venit pe lume un nepoțel – de data asta din partea fratelui meu! Și am așteptat atât de multe ore pe holul maternității, încât simțeam că nu voi mai ajunge acasă. Și un altui nepot i s-a tăiat moțul, motiv de sărbătoare în familie (știi că nouă, românilor, ne place să petrecem cu orice ocazie!).

Decembrie

Am vizitat pentru 3 zile Brașov, un oraș martir, plin de frumuseți! Mi-a plăcut centrul, străzile, bradul lor și dacă mă urmărești pe Instagram și pe InstaStory, sigur ai observat mica mea obsesie pentru acest oraș. Am trecut și pe la Castelul Cantacuzino, special pentru poze în leagăn – crazy girl, i know!

Crăciunul acesta m-am împărțit între casă și spital, dar mă bucur că suntem cu toții bine! Și asta doresc tuturor – multă sănătate, să începem să ne bucurăm mai mult de viață, de oamenii dragi și să fim mai recunoscători, să fim mai empatici, să fim mai umani!

Un an plin de bucurii și fericire! La mulți ani!

Comments

comments

30 thoughts on “Cum a fost anul 2017 pentru mine?

  1. Foarte frumos anul tău! Pare să fi fost plin de multe zâmbete și momente importante. 😀 Ai avut o rochie superbă pentru nuntă și chiar ți s-a potrivit de minune.
    Sunt curioasă ce articole despre blogging ai postat. Voi cerceta cât mai multe. Pupici!

  2. Frumos an! Te admir ca ai avut curaj sa te apuci de vlog, eu inca nu am. Bine, nici nu am unde, cu ce sau spatiul meu propriu, deci mai astept putin. Un 2018 plin cu ce vrei tu, iti doresc! ❤❤

    1. Multumesc mult, Andreea!
      Sa stii ca nici eu nu am prea multe si mi-ar placea un alt cadru si multe altele pentru a filma, dar imi place sa fac asta…asa ca am gasit o metoda pentru moment, care mi se pare ok. Vor urma si schimbari, daca ne vom muta!
      Asemenea si tie! Te pup!

  3. Ai avut un an plin de activitati si cel mai important eveniment. Pacat ca trece mult prea repede timpul si nu apucam sa ne bucuram cu adevarat de tot. Draguta si ideea de articol

  4. A fost un an important pentru tine si ma refer la nunta, evident :D. Apropo de pozele de la nunta care sunt superbe, sa incerci sa iti faci sprancenele cum ti le-a facut the make-up artist. Mi-a placut mult machiajul.
    Stii ca nu m-am gandit niciodata sa fac o statistica a postarilor. Cred ca ai fost ceva mai activa pe Youtube, decat mine. Si eu as vrea sa evoluez pe partea de video, poate facem ceva candva impreuna. Sa ne sustinem reciproc, ce zici? 😀
    Te pup! Sa ai un an nou asa cum iti doresti!

    1. Multumesc mult, Fede! Si mie mi-au placut sprancenele…trebuie sa invat sa mi le conturez si eu ocazional macar…la fel! 😀

      Mi-ar placea, cu siguranta! Sunt deschisa la noutati si la colaborari! Multumesc pentru sustinere!

      Te pup!

  5. Mi-a placut sa parcurg cu tine acest amintiri 🙂 Imi pregatesc si eu un astfel de articol, ar fi primul si nu stiu cum sa-l incep!
    An nou fericit sa negaseasca cu bine pe toti!

  6. Ne știm de ceva timp și vreau sa zic ca ai evoluat foarte mult in ultimul timp. Îmi plac clipurile tale și le Vizionez cu drag!

  7. Ai avut un an foarte pli si multa alergatura, mai ales cu nunta. Imi plac pozele tale, imi plac videoclipurile tale si de fiecare data te citesc cu drag.

    1. Da, a fost destul de obositoare si stresanta prima jumatate a anului, insa nu regret nimic!
      Iti multumesc mult pentru sustinere, conteaza foarte mult pentru mine! Te imbratisez!

  8. Ai avut parte de un an plin!
    La fel si eu, a fost un an foarte bun si sper ca 2018 sa il intreaca! 😀
    Iti doresc si tie un an si mai bun si sa ne citim/vedem cu bine si drag multi ani de acum incolo!
    Te pup, om drag! :*

Leave a Reply to Rokolla Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer
%d bloggers like this: