Aniversare alături de familie, prieteni şi Domino’s Pizza

Bună, draga mea!

Astăzi vreau îţi povestesc puţin despre cum am petrecut de ziua mea. Deşi am petrecut 3 zile la rând şi bucur pentru asta, mai mult bucur am fost în concediu, aşa zilele libere mi-au prins foarte bine, pentru nu am fost extrem de obosită. Am împlinit 29 de ani şi sunt recunoscătoare pentru familia şi prietenii mei, pentru mi-au fost alături şi ne-am simţit bine împreună. Casa a fost plină şi încă o dată mi s-a confirmat faptul avem nevoie de un apartament spaţios, pentru în astfel de momente, toată lumea aibe loc. Sunt şi pitici printre noi, iar aceştia au nevoie de spaţiu şi între timp, sigur vor mai veni şi alţi prichindei. În acelaşi timp, vreau mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi online şi m-au felicitat! 🙂

La aniversările mele de până acum, am gătit mereu câteva feluri de mâncare, însă anul acesta m-am limitat doar la pizza şi fripturică. Aşa am decis fac o comandă la Domino’s Pizza de 3 pizza mari, astfel încât toată lumea apuce cel puţin 2 felii calde. Comanda a ajuns exact când toţi invitaţii au sosit, pizzele erau aproape fierbinte şi arătau foarte bine. În momentul în care am deschis cutiile, am făcut pozele acestea (merci bro!), după care m-am grăbit le duc în sufragerie, cât încă erau calde şi numai bune de mâncat. Înainte îţi arăt ce am comandat şi să îţi povestesc puţin experienţa mea cu Domino’s Pizza, vreau îţi spun cateva cuvinte despre ei.

Despre Domino’s Pizza

Primul magazin Domino’s Pizza din România s-a deschis în Bucureşti în august 2010. În prezent există 20 de magazine, multe dintre ele în Bucureşti, dar şi în Braşov, Giurgiu, Piteşti, Ploieşti, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea. Mi se pare interesant faptul au un sistem în care îţi poţi urmări singur comandaDomino’s Tracker, astfel încât nu este nevoie suni la ei pentru informaţii suplimentare. Pe lângă pizze, vei găsi salate, preparate din pui, aperitive, sosuri băuturi şi deserturi.

Experiența mea cu Domino’s Pizza

În primul rând, am apreciat mi-a ajuns comanda la ora stabilită, erau într-o stare perfectă şi se aflau în geanta specială a livratorului, care menţine pizzele calde. Gustul a fost foarte bun, pizzele proaspete, iar ingredientele erau aşezate frumos pe pizza, care era bine făcută, nu era crudă sau prea puţin făcută. Am primit foarte multe şerveţele, tacâmuri şi plicuri cu sare şi piper. Încă am foarte multe în bucătărie şi tind le folosesc când vom pleca cu maşina la drum lung.

Toate pizzele au la bază sos de pizza şi mozzarela, se pot comanda în 3 variante: mică (6 felii), medie (8 felii) sau mare (12 felii) şi ai posibilitatea îţi alegi tipul de blat preferat: normal, clasic italian, subţire crocant sau cu Philadelphia. Preţurile diferă şi ele în funcţie de dimensiunea pizzei şi de numărul de ingrediente. Eu am comandat 3 pizze mari şi 4 soufle-uri de ciocolată, livrarea a fost gratuită, iar întreaga comandă a costat aproximativ 150 de lei, iar toţi cei 14 invitaţi s-au bucurat de pizzele alese.

Comanda mea la Domino’s Pizza

Pizza Clasicăconţine ciuperci, şuncă şi măsline şi costă între 15.50 – 36 lei. A fost bună, este o pizza ce îşi merită numele după ingredientele pe care le conţine.

Pizza Texas Barbeque Pui – are la bază sos barbeque, conţine pui şi bacon şi costă între 17.50 – 39 lei. Dintre toate cele comandate, aceasta este preferata mea, pentru mie îmi place mult pizza cu sos barbeque la bază şi cu pui.

Pizza Mexicanăconţine bacon, şuncă, chorizo şi jalapeno şi costă între 17.50 – 39 lei. Această pizza este una picantă, din care eu nu am gustat, pentru nu mănânc foarte picant, însă a fost apreciată şi cu adevărat picantă.

Souffle de ciocolată – este un desert ce seamănă cu o brioşă şi care se serveşte cald. Acestea nu erau foarte calde când au venit, însă noi ne-am bucurat de ele ziua următoare, fiind prea mulţi invitaţi. Le-am oferit tort! 😀

Ce mi-a plăcut la Domino’s Pizza

  • site-ul este uşor de navigat şi de vizualizat meniul şi ofertele, dar după ce alegi zona unde doreşti livrarea comenzii;
  • pizza a venit aproape fierbinte ;
  • a fost foarte bună şi apreciată;
  • cu siguranţă mai comanda de la ei, pentru mi-a plăcut ce am mâncat, dar şi aspectul lor;
  • soufle-ul de ciocolată a fost foarte bun, însă nu cred merită 8 lei – aceasta este părerea celor care au gustat din el, dar şi a mea personală. Cel mai probabil datorită cantităţii;
  • poţi comanda pizza online, direct de pe laptop, în timp ce eşti la birou, fără faci mari eforturi;
  • poţi comanda pizza şi direct din aplicaţia lor: Domino’s App, pe care o poţi downloada gratuit în telefon;
  • ai şi reduceri de până la 35% pentru comenzile plasate online.

Tu ai comandat vreodată de la Domino’s Pizza? Vrei împărtăşeşti experienţa ta cu ei? Iar dacă nu ai comandat până acum, te-am tentat faci măcar o comandă la ei?

Mulţumesc pentru vizită! Te pup şipoftă mare! 🙂

Comments

comments

50 thoughts on “Aniversare alături de familie, prieteni şi Domino’s Pizza

  1. Lory!! La multi ani, iti doresc multa sanatate si implinirea celor mai nastrusnice dorinte! Sa fii fericita alaturi de cei dragi tie!

    Nu pot sa ma abtin si sa nu iti spun ca acum imi este FOARTE, FOARTE pofta de pizza :)) si stiu cat de buna e cea de la Domino’s pentru ca si noi comandam deseori in weekend-uri acasa!
    Se vede ca a fost o petrecere reusita, iar Domino’s a reusit sa potoleasca toate poftele casei!

    1. Multumesc din suflet, Gia! La fel iti doresc si eu tie!

      Da, a fost frumos si livratorul a ajuns fix cand toata lumea se instala in sufragerie, asa ca a a fost bine! 🙂

  2. Mie imi place foarte mult pizza de la Domino’s Pizza, o iubesc
    La job, este printre preferatele noastre cand vrem sa comandam pizza.
    Recomand cu mare drag si incredere.

  3. Laaa multi ani si multa fericireeee! Sper sa ai parte de o viata minunata alaturi de toate persoanele dragi tie si la cat mai multe articole frumoase si inspirate ! Daaa….ne-ai cam facut pofta de pizza acum!Pare ca a fost o petrecere tare reusita! Te puppp dulceeeee! :* :* :*

  4. In primul rand, LA multi ani cu intarziere. <3

    In al doilea rand, cu asa poze te prezinti la noi?! Sa ne faci asa o pofta?! Ca unii poate sunt la dieta 😛
    Glumesc. Interesanta firma aceasta. PAcat ca nu este inca la mine in oras.

  5. Din păcate Domino’s Pizza nu a ajuns la Iași, dar sper să o facă, într-un viitor apropiat. Ai petrecut frumos, îmi place mult machiajul ales, dar și cerceii.
    P.S. Ai niște ochișori superbi!

    1. Multumesc mult, Bianca! Machiajul a fost destul de simplu si usor de realizat, iar cerceii am vrut sa ii port…sunt cei castigati de la Ludora! Si m-am gandit ca e timpul sa ii port. Toata lumea m-a intrebat daca sunt grei, dar chiar nu sunt!
      Te pup!

  6. Si noi am comandat la Domino’s pizza si am fost multumiti de ei. La multi ani sa fii iubita si fericita. Imi place cum te-ai aranjat. :*

  7. Yummy! Vaaaai, ce pofta de pizza mi-ai facut! Sa stii ca nu am comandat inca de la ei, dar o sa ma uit pe site, sigur o sa-mi faca ceva cu ochiul. Pupici si inca o data, happy B-day!!

  8. La multi ani cu intarziere! uite-asa imi place si mie sa ma sarbatoresc! mi se pare cea mai simpla si amuzanta varianta! fara timp pierdut cu gatitul,numai voie buna

  9. Nu sunt deloc fan Domino’s pizza pentru ca fiecare data cand am comandat de la ei, pizza mi s-a parut saracacioasa. Putine ingrediente si mult blat.

    Preferatele mele sunt Pizza Hut mai nou si Dominium, la care nu am mai ajuns de foarte mult timp.

    La multi ani draga Lory. Iti urez sa ai parte de multa sanatate, multa iubire si cat mai mult succes in tot ceea iti doresti! :*

    1. Exista anumite cantitati pentru pizze care trebuie respectate – de aceea ti se pare ca sunt putine ingrediente. Am lucrat in domeniu si poate e la fel si la Domino’s.
      Multumesc mult pentru urari! Iti doresc acelasi lucru! Te pup!

  10. Pizza on movie nights – perfect combo pentru noi ^_^
    La multi ani inca o data sweetie! Te pup, sa ai parte numai de bine :* :* :*

Leave a Reply to Stefania Petcu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Devino Beauty Influencer

https://www.farmasi.ro/loredanamanciu/register/beautyinfluencer
%d bloggers like this: