tinute de primavara cu BonPrix - lorys blog

3 Spring Outfits with BonPrix

Bună, draga mea!

Sunt fericită să îți prezint 3 ținute noi, de care m-am îndrăgostit – 3 Spring Outfits with BonPrix, pe care probabil le-ai  văzut deja pe rețelele sociale (sper că mă urmărești pe Instagram și Facebook). După experiența aceasta în care timp de 3 zile am ieșit la poze prin oraș, pot spune că apreciez și mai mult bloggerițele care fac asta zi de zi, căci nu este chiar atât de ușor.

Deși ai putea gândi “Ce poate fi atât de greu? Primești niște haine, le îmbraci și ieși la poze?” Dă-mi voie să îți spun că este ceva muncă în spatele fiecărei ținute, fiecărei poze, căci trebui să ții cont nu doar de hainele pe care le îmbraci. Ci și de vreme, trebuie să îți alegi un machiaj, o coafură, accesorii și evident, bună dispoziție. Și menționez aceste lucruri pentru că simt că merită menționate, mai ales dacă îți dorești niște poze memorabile și să poți inspira pe cei care te urmăresc.

Cele trei ținute le-am îmbrăcat exact așa cum aș face-o în mod normal, fără să exagerez în vreun fel cu nimic. Pentru că îmi place comoditatea și sunt plecată mai mult de 10 ore de acasă zi de zi, port mai rar tocuri, așa că aceste stiluri mă reprezintă foarte mult. Încălțaminte confortabilă, haine comode, dar cu stil, în care să mă simt foarte bine.

Rochia din denim este deosebită și m-a atras imediat datorită volănașului din partea de jos. Este chiar versatilă și foarte confortabilă și nu mai zic că se potrivește de minune cu geanta de umăr bleo cu bretea lată, roz. Îmi place la această rochie lungimea ei, dar și faptul că este decentă, putând fi purtată cu ușurință atât la muncă, cât și la plimbare.

Am ales comoditatea și de această dată, iar pantofii mei sport de la Adidas în care am încredere nu au dat greș. Și pentru că în ziua în care am făcut pozele bătea vântul destul de tare, am decis să iau și geaca din denim alb, pe care am cumpărat-o dintr-un magazin second hand.

BonPrix Denim Dress and Adidas shoes lorys blog
BonPrix Denim Dress and baby blue bag - lorys blog
BonPrix Denim Dress spring sporty casual outfit -pinkhair - lorys blog
BonPrix Denim Dress spring outfit - lorys blog
BonPrix Denim Dress spring sporty casual outfit - lorys blog

Nu credeam că voi alege o rochie roșie cu buline albe, pentru că m-am ferit mulți ani de această culoare (nu știu de ce). Dar mă bucur mult că am ales această rochie, căci este absolut minunată. Îmi place modelul cu buline, foarte feminin, iar volănașul și faptul că o pot purta cu umerii căzuți o fac jucăușă.

Deși aș fi putut să o port cu o pereche de balerini, am ales tot pantofii sport. O voi purta cu siguranță foarte des chiar și cu sandale. De data asta am avut nevoie de o geacă din denim albastru deschis, care îmi place foarte mult și pe care am găsit-o tot într-un second hand la un preț foarte, foarte mic.

La această rochie a trebuit să intervin și am fost cu ea la croitorie, căci îmi era largă. Am ales mărimea 36-38, însă efectiv înotam în ea. După ce am strâmtat-o și i-a schimbat elasticul de sus (să o pot purta fără probleme cu umerii căzuți) a devenit o piesă de rezistență în garderoba mea, cu siguranță. Se poate purta evident și pe umeri, dacă nu îți plac umerii goi.

rochie cu buline BonPrix geaca din denim si Adidas - lorys blog
tinuta comfy rochie cu buline BonPrix - lorys blog
spring outfit - rochie cu buline BonPrix - lorys blog
rochie cu buline BonPrix si geaca din denim - lorys blog
  • Rochie cu buline
  • Geacă din denim second hand
  • Pantofi sport Adidas Originals
  • Geantă Stylebest (cred că acum site-ul se numește GearBest.com)
rochie cu buline BonPrix tinuta sporty - lorys blog

Animal print nu a fost niciodată prin garderoba mea, deși a fost și încă este foarte apreciat și îndrăgit. Dar am vrut să descopăr dacă mi-ar plăcea totuși și dacă aș purta așa ceva și am decis să îmi iau această fustă – surpriză, tot cu volănaș (se pare că toate alegerile mele au fost influențate de volănașe).

Materialul este ușor lucios și foarte subțire, dar nu este transparentă, ba chiar are și o jupă. Și pe aceasta am dus-o la croitorie, pentru că am vrut să fie puțin mai strâmtă, iar acum are o talie mai înaltă și mai sigură, așa cum îmi place mie. Îmi place că are și alb în print, căci nu mă limitează la maro sau negru.

Și pentru că între timp a ajuns o comandă de pe EBay în care aveam o eșarfă cu animal print, am decis să o integrez în ținuta mea. Am legat-o în păr și mi se pare că schimbă frumos ținuta mea per total, lucru care mă încântă. Pot să declar că animal print este un imprimeu către care o să mă mai îndrept, cu siguranță.

animal print spring outfit in Bucharest - lorys blog
animal print skirt spring outfit - lorys blog
animal print skirt BonPrix - spring outfit - lorys blog
animal print spring outfit - lorys blog
  • Fustă cu volănaș animal print
  • Pantofi oxford negri
  • Geantă neagră
  • Eșarfă animal print (EBay)
  • Bluză albă cu mâneci clopot
animal print skirt BonPrix - lorys blog

Aș purta oricare din cele trei ținute la muncă sau la plimbare, poate chiar și la evenimente și cu siguranță toate sunt versatile, putând schimba oricând încălțămintea și accesoriile. Vreau să știu care din cele 3 îți place mai mult și cum le-ai accesoriza tu!

Mulțumesc pentru vizită! Cu stimă și drag, Lory!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Este necesara bifa GDPR

*

Sunt de acord

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: