Fond de ten L’oreal True Match Lumi Cushion

Fond de ten L’oreal True Match Lumi Cushion

Bună, draga mea!

Încă un produs preferat din luna februarie căruia îi fac recenzie este fondul de ten L’oreal True Match Lumi Cushion, pentru merită! Deşi am produsul acesta din decembrie, abia luna trecută l-am folosit mai des şi mi-am propus îl testez mai mult, ba chiar cred aproape l-am şi terminat şi nu am vrut ajungă la empties fără scriu despre el, cum s-a întâmplat cu Accord Parfait, tot de la L’oreal. Cu acela am avut o relaţie pe care nu o pot descrie. Când îmi plăcea, când nu-mi plăcea, aşa nu am ştiut unde îl clasific: la produse preferate sau la dezamăgiri, însă am terminat apreciindu-l. În special în sezonul rece, când m-am înţeles chiar bine cu el.

Dar fondul de ten Cushion este o noutate pentru mine, pentru nu am încercat alte tipuri de fonduri de ten în afară pe cele lichide. Ar mai fi cele sub formă de spumă, cele compacte sau cremoase, pe care vreau le testez, măcar văd dacă mi s-ar potrivi sau nu. Cei de la Lancome au fost primii care au avut în portofoliu un fond de ten Cushion (sper nu înşel), însă am văzut acum şi de la alte branduri, pe semne a fost apreciat şi tot mai multe branduri vor ofere clienţilor această variantă de fond de ten.

Fond de ten L'oreal True Match Lumi Cushion

L’oreal True Match Lumi Cushion este un fel de BB/CC Cream care oferă o acoperire uşoară spre medie, un finiş proaspăt şi luminos, care hidratează în acelaşi timp tenul. Uniformizează nuanţa tenului, iar textura sa lejeră oferă strălucire. Pentru a-l folosi, este nevoie aplici presiune pe bureţelul din dotare, pentru a lua produs. Se aplică prin tapotare, din centrul feţei spre lateral, iar dacă simţi nevoia de o acoperire mai mare, reaplici pur şi simplu.

L'oreal True Match Lumi Cushion

Ambalajul: îmi place foarte mult ambalajul său, pentru poate fi strecurat în portfard, este uşurel şi arată ca un produs high-end. În plus, poţi folosi bureţelul din dotare. Eu l-am folosit la început de câteva ori şi mi-a plăcut. Oglinda pe care o are este foarte mişto şi utilă, dacă vrei retuşezi machiajul pe parcursul zilei. Este indicat pui la loc sigiliu acela care acoperă produsul în sine, pentru a nu se usca lichidul din bureţel.

Consistentă şi textură: este un fond de ten lichid, cu bureţel îmbibat în produs (aşa cum se vede în poze). Are o textură lejeră, ce nu se simte pe ten, aşadar nu încarcă tenul şi poate fi un ajutor real atunci când te grăbeşti şi vrei oferi luminozitate şi uniformizezi nuanţa tenului – util şi pentru mămici! 😀

Aplicare: poţi folosi bureţelul din dotare, însă eu am vrut încerc şi cu o pensulă de buffing, dar şi cu bureţelul de genul beauty blender. Deşi am putut aplica bine cu bureţelul din dotare, cel mai bine m-am înţeles cu beauty blender-ul – l-am folosit atât pe cel de la Real Techniques, cât şi pe cel de la Ebelin. Ambele au făcut o treabă super bună şi am fost foarte încântată de rezultat. Cu pensula de tip buffing nu recomand aplicarea; m-am trezit cu dâre şi nu am reuşit îl fac arate bine, aşa tot la bureţei am apelat în final.

Grad de acoperire: L’oreal Cushion oferă un grad de acoperire mic spre mediu, însă aceasta poate fi construită (este buidable), în funcţie de dorinţele şi necesităţile tale. Nu am observat încarce tenul aplicând două straturi, însă eu nu am insistat prea mult, pentru pe timp de zi nu este bine şi nu îmi place  îmi încarc tenul. Iar dacă ai nevoie de acoperire mai mare (pentru anumite coşuri, pete sau roşeaţă), există corectorul.

Finiş: dacă îţi doreşti un finiş mat, am îţi zic nu vei obţine asta de la acest fond de ten. Când îl aplici, vei observa aspectul acela sănătos, dewy, pe care îl poţi matifia bineînţeles cu pudră, aşa cum fac şi eu. Tenul meu este mixt, însă cred ca s-ar comporta bine şi pe tenul normal.

Nuanţe: există mai multe nuanţe disponibile şi sigur vei găsi una care se potrivească cu tenul tău. Atenţie: testarea fondului de ten se face pe mandibulă. Indicat ar fi ieşi la lumină naturală după ce îl aplici pe mandibulă, pentru aşa îţi vei daseama cel mai bine dacă este “una cu tenul tăuşi dacă este nuanţa ta. Eu am ales W2 Light Ivory şi are un subton galben, dar nu este diferenţă foarte mare între ten şi gât când îl aplic, mai ales îl blenduiesc de la mandibulă în jos.

Rezistenţă: mi-a rezistat mai bine de 9 ore pe ten. Şi refer aici la faptul am ajuns acasă după vreo 9 ore şi nu m-am trezit a dispărut pe ici-colo, a migrat sau era inexistent. Era încă acolo după 9 ore de purtare, însă eu aplic uneori şi primer (nu zi de zi) şi pudră pe parcursul zilei. Pudră pe care o aplic după ce folosesc un şerveţel matifiant, pentru a elimina excesul de sebum creat pe parcursul zilei.

L'oreal Cushion foundation

L'oreal Cushion W2 swatch

Unde îl găseşti: eu îl am de pe BlackNight.ro, unde îl găseşti în 7 nuanţe, la preţul de 42 de lei – cel mai bun preţ.

Demo: am pus şi o poză cu tenul meu înainte de utilizarea fondului de ten, dar şi după. Însă te rog scuzi, pentru aici aplicasem şi un contur cremos şi puţină pudră. Mi-am dat seama mai târziu am uitat fac poză imediat după aplicare, pentru a-ţi demonstra aspectul dewy pe care produsul îl oferă. Dar dacă intri pe Snapchat (lorysblog) am postat în dimineaţa aceasta câteva clipuleţe şi îţi arătam cum se vede imediat după aplicare.

demo fond de ten L'oreal Cushion

Ai încercat acest fond de ten? I-ai oferi o şansă, după ce ai citit acest review?

Mulţumesc pentru vizită! Te pup!

Please follow and like me:

Comments

comments

40 Comments

  • Cosmin

    10 March 2017 at 12:54 Reply

    Se vad rezultatle cu acest fond de ten. dar depinde si de persoana daca este multumita cu acest produs. Pe piata sunt o sumedenie de fonduri de ten care mai de care de la preturi entry level la cele scumpe pe diferite nuante. Dar eu zic ca in toate atatea branduri gasesti unul sau mai multe care sa te satisfaca.

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:36 Reply

      Bineinteles. Toate recenziile sunt subiective si este perfect normal daca nu toata lumea apreciaza produsele prezentate. Fiecare e diferit si are nevoi diferite, asteptari diferite! 🙂

  • fashiondoctor

    10 March 2017 at 13:20 Reply

    nu l-am incercat,iubesc loreal accord parfait. pup

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:37 Reply

      Mi-a placut acela in final. Dar as incerca oricum mai multe fonduri de ten L’oreal…acum il vreau pe cel Infallible! 😀

  • foreverlostinliterature

    10 March 2017 at 13:32 Reply

    Super articolul, superbe poze!

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:38 Reply

      Multumesc tare mult! Si mie imi plac pozele pe care le-am facut…mai invat si eu de la articol la articol! 😀

  • Vyo Vyoleta

    10 March 2017 at 15:25 Reply

    Nici nu am auzit pana acum de acest fond de ten, dar nu cred ca l-as incerca. Mai bine raman la ce folosesc acum decat sa dau banutii pe ceva care nu se potriveste tenului meu.

  • Stefania Medelet

    10 March 2017 at 15:27 Reply

    Nu am incercat acest fond de ten, dar sigur nu ar fi pe placul meu. Eu prefer fondurile de ten cu acoperire medie spre mare si care lasa aspect mat.

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:40 Reply

      La acest capitol – finis-ul, sunt de acord cu tine! 😀

  • Diana Timofte

    10 March 2017 at 16:41 Reply

    Hmm…nici nu stiam ca exista fond de ten in formula asta 😀 Chiar m-ai facut curioasa. Experimentez mult in zona de fonduri de ten, deci cu siguranta o sa il cumpar la un moment dat 😀

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:41 Reply

      Neaparat sa imi spui cum si daca ti-a placut acesta! 🙂

  • Suta Lavinia

    10 March 2017 at 19:38 Reply

    Si eu îl folosesc și îmi place mult!

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:42 Reply

      Ma bucur sa aud asta! Eu cred ca l-am si terminat! 😀

  • Stefania Petcu

    11 March 2017 at 07:49 Reply

    Am tot citit despre fondul asta de ten, dar nu citisem un review atat de complex ca acesta. Eu raman fana a Revlonului Colorstay deocamdata.

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 12:45 Reply

      Multumesc pentru aprecieri – e foarte important pentru mine un astfel de feedback, sa stiu incotro ma indrept si cum mai modific recenziile, astfel incat sa cumprind tot ce se poate si sa fie usor de citit.
      Il am si pe cel de la Revlon, dar in ultimul timp am apelat la BB Cream de la Lioele, pentru ca vreau sa il termin…sa nu expire! 😀

  • ellafairytalee

    11 March 2017 at 12:34 Reply

    Un review foarte detaliat, ceea ce imi place, ai pus si poze ca sa ne facem o idee de cum se prezinta pe ten. I-as acorda si eu o sansa!

  • Rokolla

    11 March 2017 at 15:06 Reply

    Este prima oara cand aud de acest fond de ten si sincera sa fiu, ai vorbit atat de frumos de el incat as vrea sa-l incerc si eu. Singura chestie care as vrea s-o modific ar fi gradul de acoperire pe care l-as dori sa fie macar mediu. Am multe produse cu acoperire mica spre medie si as vrea ceva altfel. Totusi textura este diferita si sunt curioasa de ce fel s-ar vedea pe tenul meu

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 14:44 Reply

      Am spus experienta mea cu el..multumesc mult! 🙂
      Si eu sunt adepta fondurilor de ten cu acoperire cel putin medie, insa acesta mi-a placut si ma bucur ca l-am testat. E interesant ca produs si merita incercat – daca crezi ca ti s-ar potrivi! 🙂

  • Butterfly

    11 March 2017 at 17:39 Reply

    Foarte interesant acest fond de ten cu buretel, l am remarcat in magazine dar nu cred ca mi se potriveste, am pete pe fata si am nevoie de acoperire mare.

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 14:47 Reply

      Da, nu ofera o astfel de acoperire, din punctul meu de vedere. insa eu zic ca se vede bine pe ten, nu? Adica….poti sa-l testezi in magazin! 🙂

  • larisa_cristina

    12 March 2017 at 12:31 Reply

    I-am dat si inca ii dau tarcoale acestui fond de ten, dar am vazut review-ul unei tipe pe youtube, care are tenul gras ca al meu si a fost un adevarat dezastru. Si asa m-am saturat sa dau bani pe finduri de ten care de fapt nu sunt potrivirte tenului meu!

    Dupa cum bine ai vazut si in review-ul meu pentru fondul de ten mat de la Paese, prefer sa obtin acel dewy finish din produsele gen pudra sau blush

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 14:48 Reply

      Am auzit si fete cu tenul mixt carora nu le-a placut acest fond de ten, ceea ce este ok.
      Eu personal m-am inteles bine cu el si nu ma asteptam sa se pastreze bine pe ten o zi intreaga! 🙂

  • Claudia`s Choice

    12 March 2017 at 21:15 Reply

    Eu sunt cu ochii pe un cushion de la Etude, sper sa il prind la reducere cat de curand. Nu stiu de ce, ma atrag mai mult cele coreene decat acestea!

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 14:53 Reply

      Am mai auzit de brandul Etude…la Andreea Adam parca. Nu stiu unde se gaseste.
      Eu am incercat BB Cream Lioele si mi-a placut muuuult mai mult decat cele de la noi. Chiar nu se compara. Am pe lista si Missha! 😀

  • kriys

    13 March 2017 at 17:54 Reply

    Nu l-am incercat pe acesta, dar l-am folosit pe cel de la Lancome si pare cam la fel, cel putin asa mi s-a parut din descrierea ta 🙂
    Te pup!

    • Loredana Manciu

      15 March 2017 at 10:08 Reply

      Si eu zic ca au destul de multe in comun, desi pe cel de la Lancome nu l-am incercat.
      Te pup si eu, Cris!

  • Oana Alexandru

    13 March 2017 at 17:58 Reply

    Inca nu l-am incercat, am de la Douglas, o sa-l pun la treaba <3

    • Loredana Manciu

      14 March 2017 at 14:57 Reply

      Sunt curioasa daca e foarte diferit fata de acesta! 🙂

  • Adina Let's be Gorgeous

    14 March 2017 at 10:07 Reply

    Mă tentează și pe mine genul acesta de fonduri de ten. Doar că eu folosesc produse cu acoperire mai mare… Zilele trecut m-am dus în Sephora și m-am îndrăgostit de un fdt cushion Lancome și avea super acoperire 😀

    • Loredana Manciu

      15 March 2017 at 09:59 Reply

      Nu stiu cum sunt altele, dar eu tind sa cred ca nu au o acoperire prea mare. Oricum, nu iti ramane decat sa testezi si sa vezi daca ti se potriveste! 🙂

  • Butnaru Andreia Daniela

    15 March 2017 at 21:13 Reply

    Hmm arata interesant , nu am folosit pana acum acest tip de fond de ten, dar parca ma tenteaza, Am tenul gras , dar pentru zilele cand nu vreau tare multe de la el cred ca ar fi bun

    • Loredana Manciu

      16 March 2017 at 10:18 Reply

      Daca nu te deranjeaza sa obtii efectul mat cu o pudra, cred ca e ok, merita incercat. Mai ales daca te grabesti…mi se pare ca se aplica repejor..cu un buretel de tipul celor beauty blender.

  • stoica claudia

    20 March 2017 at 11:41 Reply

    Nu lam incercat dar imi place ambalajul,frumos articol.

    • Loredana Manciu

      20 March 2017 at 12:19 Reply

      Imi place si mie ambalajul foarte mult, pare un produs mai scump!
      Multumesc pentru aprecieri, Claudia!

  • Oana D.

    23 March 2017 at 17:27 Reply

    Si eu sunt fan al produselor l’Oreal, e unul dintre putinele branduri de market pe care-l cumpar adeseori. Iar fondul de ten luat de tine vad ca este perfect ca nuanta.

    • Loredana Manciu

      24 March 2017 at 08:27 Reply

      Nu am incercat multe produse L’oreal, dar ce am avut au fost ok. M-am inteles bine cu acest fond de ten, pe care l-am si consumat! 😀

  • […] Fond de ten L’oreal True Match Lumi Cushion (link pentru recenzie) […]

  • […] Fond de ten L’oreal True Match Lumi Cushion   – preț 42 lei […]

Post a Comment